2014 va fi anul alegerilor pentru Parlamentul European : 766 de membridirect alesi vor promova interesele comune ale cetatenilor din 28 de state membre. Oare cati dintre cei peste 500 de milioane de cetateni ai Uniunii cred ca, de la Strasbourg, Bruxelles sau Luxemburg, Parlamentul European chiar le reprezinta interesele ?
Intr-un articol scris inaintea alegerilor europene din 2009 (A. Dinu, „Alegerile europene : pentru cine ?, pentru ce ?”, in Revista Romana de Drept Comunitar, 4/2009) ma intrebam care (mai) poate fi semnificatia exercitiului electoral european. Daca participarea in scadere este prima dintre evidentele ce caracterizeaza alegerile pentru Parlamentul European (un tabel al participarii la alegerile europene 1979-2009 este disponibil aici), cresterea euroscepticismului si a intentiei de vot in favoarea extremelor pare a fi principala trasatura a alegerilor de anul viitor.
Articolul amintit mai sus se incheia intr-o nota mai degraba optimista : Deși parlamentarismul nu mai deține capul de afiș în procesul de democratizare, complementaritatea și interacțiunea sa cu diferite formule de participare civică oferă o perspectivă interesantă și dinamică de reînnoire și de consolidare a exercițiului democratic european. În același timp, participarea la alegerile europene constituie încă cel mai important mijloc de a inflența modul de funcționare a Uniunii, dând cetățenilor posibilitatea de face o alegere civică (”vor avea posibilitatea de a-și desemna direct reprezentanți care exercită importante puteri la nivel normativ, bugetar și de control – puteri care sunt în continuă creștere în ultimii treizeci de ani”), partizană (”va conduce la desemnarea unor aleși ale căror decizii sunt luate pe o bază ideologică”) și patriotică (vor determina influența țărilor lor la nivel european).1
In mod intamplator, am inceput si incheiat ziua de ieri cu doua informatii legate de Europa. Prima se refera la o dezbatere despre Europa – Réinventer l’Europe/Reinventing Europe – pe care Le Nouvel Observateur a organizat-o la Bruxelles (o scurta prezentare a evenimentului, in limba franceza, poate fi vazuta aici). Concluzia (cu siguranta simplificata in randurile de fata): Europa comuna are nevoie sa se regandeasca, sa se relookeze, sa se innoiasca…., dar e dificil de spus care ar fi solutiile cele mai bune. Cea de a doua informatie vine din presa germana. Editia online a ziarului Der Spiegel a publicat un articol despre (non) performanta eurodeputatului roman Dumitru Zamfirescu, care a votat „da” la ultimele 541 de voturi din cadrul forului european, dandu-si astfel acordul atat pentru un numar de propuneri, cat si pentru, adesea, contrariul lor (articolul poate fi citit integral aici). Unul dintre comentariile din josul articolului spune: „Oricum Parlamentul European este o gluma”.
Ma intalnesc in mod obisnuit cu europeni de toate felurile: oameni care lucreaza in institutiile Uniunii Europene, oameni care lucreaza pentru institutiile Uniunii Europene, oameni care stiu ca Uniunea Europeana exista, dar nu prea stiu ce face anume, oameni care stiu ca Uniunea Europeana exista, dar nu ii intereseaza ce face anume, oameni care stiu ca Uniunea Europeana exista si cred ca este o greseala. Chiar daca perspectiva lor asupra proiectului european este diferita, chiar daca argumentele lor sunt diferite, exista totusi un punct de intalnire – convingerea ca Europa de astazi este, sunt Europe: „Europa – Nouvel Observateur” si „Europa – Der Spiegel”, Europa discursiva si Europa perceptibila. Atata vreme cat distanta dintre cele doua va ramane semnificativa, exista riscul ca urechile aplecate spre Europa discursiva sa devina tot mai surde, iar ochii indreptati spre Europa perceptibila, tot mai critici.
