Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Un nou mecanism de aparare a statului de drept: in directia unei Europe federale?

de Radu Carp     Contributors.ro
Marţi, 12 martie 2013, 16:28 Actualitate | Opinii

Radu Carp
Foto: Arhiva personala

Într-un interviu acordat Radio France International pe data de 2 august 2012, într-un moment de apogeu la crizei constituţionale, afirmam că această criză nu va lua sfârşit decât odată cu instituirea unui nou mecanism de intervenţie al Comisiei Europene. Criza respectivă a avut un deznodământ doar temporar odată cu decizia Curţii Constituţionale de invalidare a referendumului de suspendare a Preşedintelui, ea fiind prelungită prin mişcările tectonice din interiorul justiţiei, mişcări prin care s-a reuşit destructurarea CSM, precum şi lipsa unei conduceri legitime, desemnată potrivit prevederilor constituţionale, la vârful Parchetului General şi al DNA. Deşi nu asistăm la fenomene atât de spectaculoase precum cele din vara trecută, criza se prelungeşte în diverse forme. Întreaga atenţie a clasei politice este acordată în prezent justiţiei, în aşa măsură încât putem spune că asistăm la un nou clivaj politic, între cei care sprijină independenţa justiţiei şi cei care susţin o mai mare apropiere între magistraţi şi puterea executivă.

Între timp, în ţările învecinate, atinse de procesul europenizării, fie că fac parte din Uniunea Europeană sau doresc să facă parte, am asistat la încercări de a pune între paranteze tot ceea ce s-a câştigat odată cu instaurarea democraţiei la începutul anilor 1990. În Ungaria, Constituţia este modificată fără o consultare populară, doar prin asigurarea unei majorităţi confortabile în Parlament, iar modificările privesc restrângerea prerogativelor unor autorităţi independente. În Bulgaria, o problemă socială naşte o delegitimare fără precedent a partidelor tradiţionale şi un avans considerabil al partidului naţionalist Ataka. În Republica Moldova, neânţelegerile din cadrul coaliţiei de guvernare, bazate pe interese economice ce se fundamentează pe o corupţie transpartinică, pun în discuţie angajamentele asumate în relaţia cu Uniunea Europeană şi dau naştere unei reveniri în forţă a formaţiunii politice care nu pledează pentru intensificarea acestei relaţii şi nici măcar pentru continuarea ei la nivelul actual – Partidul Comuniştilor.

Asistăm oare la un val invers, de « nedemocratizare », opus valului democratizării început în 1989? Este oare istoria Europei Centrale şi de Est condamnată să genereze periodic un avans şi un recul al democraţiei ? Dacă privim cu atenţie toate aceste ţări, constatăm că ele au mai mult în comun chiar decât ar dori să recunoască: instituţii care le-au copiat pe cele occidentale şi care funcţionează doar dacă există un stimul exterior. România a ales introducerea ombudsman pe model suedez dar, atunci când statul de drept este în pericol, acesta poate fi destituit în câteva ore, fără justificare şi înlocuit cu o persoană care refuză să răspundă solicitărilor societăţii civile. Ungaria, după o perioadă îndelungată în care Curtea sa Constituţională se afla în avangarda jurisprudenţei continentale, reduce competenţele acesteia, fără a exista o dezbatere serioasă în Parlament legată de cum ar trebui acestea să fie definite pentru a împiedica excesul de putere din partea executivului.

Nu criza economică este explicaţia pentru derapajele de la democraţie, ci apariţia sau întărirea unor formaţiuni politice de tipul Jobbik, Ataka sau PPDD care îmbină naţionalismul cu populismul şi pun discursul economic pe plan secund, prin oferirea de soluţii fără legătură cu realitatea. Acestea preiau din electoratul tuturor partidelor, aflate la putere sau în opoziţie, iar partidele tradiţionale simt nevoia, prin măsurile nedemocratice pe care le pun în aplicare, să oprească transferul de simpatie şi de voturi în direcţia acestor partide. Ele sunt produsul unor frustrări economice pe care criza financiară doar le-a potenţat, acestea fiind prezente încă dinainte de aderarea la Uniunea Europeană. Suntem martorii unei « curse a înarmărilor », deloc benefică pentru democraţie : partidele de la putere imită partidele populiste, acestea din urmă formulează propuneri şi mai utopice, propuneri care sunt preluate şi potenţate de vocabularul partidelor de la putere.

Ce poate face Uniunea Europeană în aceste situaţii ? Nefiind un stat federal, nu poate avea un instrument eficient împotriva derapajelor de la democraţie. Singurul mecanism la îndemână este cel al suspendării dreptului de vot în Consiliu, introdus prin Tratatul de la Amsterdam. S-a dovedit în cazul Austriei că enunţarea posibilităţii de a aplica acest mecanism nu a împiedicat cu nimic ascensiunea la putere a partidului FPÖ condus de Jörg Haider în 2000. Discuţiile de atunci vizau deasemenea instituirea unui mecanism care să împiedice ascensiunea partidelor extremiste la putere. Rezultatul a fost că Austria nu a primit nicio sancţiune, motivul fiind acela că nu s-a atentat la vreo valoare comună enunţată de tratatele europene. Ulterior, în cazul Slovaciei, ascensiunea unui partid extremist la guvernare în 2006 (Partidul Naţional Slovac), alături de social-democraţii conduşi, ca şi în prezent, de premierul Robert Fico, a ridicat aceeaşi problemă dar invocarea precedentului austriac a oprit orice încercare de a sancţiona în vreun fel această ţară. Este foarte adevărat că în cele două cazuri prezenţa la guvernare a unor partide extremiste nu a dus la politici guvernamentale care să pună la îndoială existenţa statului de drept şi nici pluralismul democratic.

Bariera cea mai importantă în calea unor sancţiuni la adresa statelor membre care să aibă drept fundament nerespectarea democraţiei este chiar o prevedere din Tratatul privind Uniunea Europeană : « Uniunea respectă egalitatea statelor membre în raport cu tratatele, precum şi identitatea lor naţională, inerentă structurilor lor fundamentale politice şi constituţionale » (art. 4, alin. 2). Aceasta înseamnă că UE nu poate interveni în politica statelor membre şi nici în felul cum este aplicată sau revizuită Constituţia unui stat membru. Dacă nu ar exista o asemenea prevedere, Uniunea Europeană ar putea intra în categoria statelor federale, ori deocamdată nu există un consens în această direcţie.

UE se află prin urmare într-o situaţie aproape imposibilă : îi lipsesc mecanismele eficiente de sancţionare a derapajelor de la democraţie dar, dacă ar avea aceste mecamisme, ar trebui să avanseze într-o direcţie ce nu este încă împărtăşită pe scară largă de cetăţenii săi. Preşedintele Comisiei Europene declara în discursul asupra stării Uniunii din septembrie 2012 că ar fi ideală tranziţia la o asemenea formă de organizare politică a Europei. Spre deosebire de anii precedenţi când doar pronunţarea cuvântului « federal » ar fi provocat dezaprobări ferme, de această dată liderii europeni nu au avut nimic de reproşat acestei viziuni.

Scrisoarea celor patru miniştri de externe din Germania, Danemarca, Finlanda şi Olanda vine în aceeaşi direcţie a unei Europe mai integrate din punct de vedere politic. Dealtfel, aceştia aprobă explicit demersul Preşedintelui Barosso în această direcţie. Se vrea prin această scrisoare instituirea unui nou mecanism prin care derapajele de la statul de drept şi de la respectarea drepturilor fundamentale să fie oprite. Nu se doreşte modificarea tratatelor existente, deoarece Tratatul de la Lisabona  a lăsat o uşă întredeschisă, cunoscută doar de puţini experţi : potrivit art. 7 din Tratatul privind Uniunea Europeană, Consiliul poate decide să suspende anumite drepturi, inclusiv dreptul de vot în Consiliu. Expresia « anumite drepturi » a fost special redactată în această formă, pentru a permite suspendarea altor drepturi decât cel menţionat, ţinând cont de situaţiile concrete, foarte diverse, ce pot apărea pe parcursul aplicării tratatelor. Nu este nevoie deci de modificarea tratatelor, ci doar de definirea drepturilor ce pot fi suspendate. Cele mai importante drepturi ale statelor membre sunt dreptul de a vota în Consiliu şi dreptul de a beneficia de fondurile structurale. Cum invocarea primului gen de sancţiune s-a dovedit a nu avea efectul scontat, se va alege probabil introducerea posibilităţii suspendării celui de-al doilea drept, cum dealtfel şi scrisoarea celor patru miniştri de externe o sugerează. Scrisoarea vorbeşte şi de existenţa unui dialog structurat cu statul în cauză, înainte de luarea unor măsuri, precum şi de instituirea unor mecanisme de tip early warning. Nu ştim cum va arăta acest mecanism dar cunoaştem care vor fi, cel mai probabil, etapele de punere în aplicare : avertizare timpurie şi încercarea de a soluţiona un derapaj democratic înainte ca un stat să înceapă punerea în aplicare a unor măsuri contrare statului de drept; dialog intens odată cu apariţia ameninţărilor la adresa statului de drept; aplicarea de sancţiuni, inclusiv de ordin financiar.

Nu cumva acest mecanism nu este chiar atât de nou ? Nu cumva regăsim în acest mecanism ceea ce s-a întâmplat în vara anului trecut în România ? Statele membre UE au avut semnale că va începe o criză constituţională de amploare şi au avertizat România să nu continue în această direcţie. Imediat după începerea crizei, s-a declanşat un dialog structurat, fără precedent în relaţia Uniunii Europene cu un stat membru. Nu s-a ajuns la ultima etapă, cea a suspendării fondurilor structurale dar, în cazul în care derapajele democratice se vor repeta, iar acest mecanism va fi agreat la nivelul Consiliului şi Comisiei, şi această etapă va fi  avută în vedere. Uniunea Europeană evoluează în direcţia federală, iar această mişcare centrifugă va fi cu siguranţă pusă sub semnul întrebării de forţe centripete, acţionate de cei care doresc menţinerea unor state – naţiune în care nivelul democraţiei este dictat de interesele de moment ale elitei politice aflate la putere. Federalismul nu este însă un panaceu universal, iar avansul în această direcţie nu va fi considerat legitim atât timp cât nu se dă un răspuns la problemele economice. O Europă federală nu este neapărat o Europă cu nivelul de trai al Germaniei, din simplul motiv că Germania a ales la rândul ei acelaşi model.

Acest nou mecanism ar trebui să ofere răspunsul la o întrebare care ar fi trebuit să fie formulată încă de la apariţia criteriilor de la Copenhaga în 1993: putem defini standardele statului de drept la nivel european, există un model european al statului de drept care să aibă la bază standarde şi valori comune ? O întrebare deocamdată deschisă. De răspunsul la această întrebare va depinde felul cum vor funcţiona instituţiile din statele membre care vor avea tendinţa de a se îndepărta de la democraţie.


Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro























Jurnal din Israel​

​FOTOGALERIE Tel Aviv: plaje, muzici si trupuri

Greu sa gasesti in lume un oras care petrece mai mult, care se odihneste mai seren. Un New York pe Malul Mediteranei, un colt de Europa sofisticata in Orientul Mijlociu, o destinatie de plaja excelenta, un oras in care noptile de distractie se continua si dupa ce se crapa de ziua. Oameni pe longboard-uri colorate coboara spre faleza orasului, de multe ori purtand doar o pereche de pantaloni scurti. Esti in inima civilizatiei est-mediteraneene, cu hedonismul ei milenar, cu cultul inca pastrat al corpurilor frumoase, cu o senzualitate subtila, dar neascunsa.

807 vizualizari






Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...


Ultimele articole din Actualitate | Opinii

Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi