Un amic pe Facebook semnaleaza un text de o rara actualitate comentand sec: Suntem la 1900. Este vorba de un fragment dintr-un studiu publicat in revista „Philologica Jassyensia”, publicatie dedicata filologilor, semnat de Luiza Marinescu. Studiul se ocupa, intre altele, de modul cum arata presa acum o suta de ani, vazuta de I.L.Caragiale. Totul ramane valabil astazi: decalajul intre media romaneasca si Occident, incapacitatea marelui public autohton de a citi corect o stire, prostia, educatia precara a jurnalistilor, tendinta de a rastalmaci si explica realitatea sau faptele diverse in cheie politica, etc, etc. Cu exceptia modernizarii mijloacelor de comunicare, constantam ca in esenta, mentalitatile nu s-au prea schimbat. Televiziunile de stiri ne amintesc mereu acest mare si trist adevar: Suntem pe la 1900.

Fragment din studiul realizat de Luiza Marinescu despre I.L.Caragiale si presa vremii:

“Personajele lui Caragiale renunţă de bună voie la capacitatea lor de înţelegere, exprimată în propriile cuvinte şi, în calitatea lor de consumatori de gazete, simt nevoia de a citi o prezentare coerentă, cât mai ordonată şi într-un text cu sens clar delimitat referitor la lumea care îi înconjoară. Temă şi variaţiuni ilustrează felul în care sunt formulate ştirile despre catastrofe, ca un fel de otravă zilnică picurată în orice informaţie din diverse ziare, care au orientări şi interese editoriale diferite. Ştirile cu veşti rele fac audienţă. Tema incendiului de la cazarma Cuza în Dealul Spirii, stins în câteva minute de pompieri şi soldaţi, despre care ziarul „Universul” scrie că nu a produs „pagube” prea „însemnate”, este reluată ca într-o compoziţie polifonică clasică de o parte din ziarele care găsesc în această ştire un punct de plecare pentru pompoasa lor opoziţie de natură frazeologică. Judecând după labirinticele fraze, în care pare că s-a pierdut logica, după spumoasele introduceri politice, de cele mai multe ori ştirea propriu-zisă este eclipsată de opinii, modificată de înţelegerea ziaristului, deformată de topica mijloacelor mass-media, care nu numai că transmit, dar şi creează o altă imagine, care substituie adevărata realitate. Precum talazurile mării dezlănţuite, frazele gazetarilor nu sunt oprite de punct, sunt ample precum un val tsunami şi durează cât articolul în întregime, nu cunosc respiraţia marilor idei, ci doar furia exprimării cu orice preţ împotriva opoziţiei. Discursul despre incendiu devine un discurs politic incendiar, aşa cum se întâmplă în Un ziar opozant fără programă, nuanţă liberală – conservatoare. Remarcăm construcţiile atributive orale, ce compun hăţişul şi jungla ideilor emise într-un ritm alert şi difuzate cu un volum mărit, pleonasmele, galimatias-ul, afirmaţiile contradictorii în formularea ştirilor, care au ca efect perturbarea receptării acestora:

• De patru ani împliniţi aproape de când reacţiunea ţine în gheare Belgia Orientului, care din lipsă de energie în evoluţiunea ei către progres, un progres bine definit de aminteri prin spiritul tradiţional şi istoric, şi ocazionat întrucâtva, deşi jenat oarecum, de evenimentele economice din urmă, în care duplicitatea reacţiunii a întrecut toate marginile şi a atins limita tuturor speranţelor de îndreptare, speranţe ce nu pot fi întemeiate pe câtă vreme reacţiunea cu oamenii ei fatali, cari nu se tem nici de lege, nici de Dumnezeu, nici de judecata nepărtinitoare dar aspră, a Istoriei, au avut cinismul prototipic s-o declare, cu cea mai enormă dezinvoltură şi exuberanţă, într-o memorabilă şedinţă a parlamentului [...] să ajungem şi la incendii ca acela ce s-a petrecut în Dealul Spirii peste drum de cazarma Cuza, care trebuie să serve cetăţenilor de învăţătură şi să rămâie o pată neştearsă şi indelebilă asupra acestui negru regim, pretins alb, regim al incendiului, căci dacă pompierii, opera venerabilului şi bătrânului general Florescu, nu stingeau focul, cine ştie cât mai ardea!!!! (Caragiale 2000 I: 261).

Ion Luca Caragiale surprinde momentul în care informaţia despre incendiu este selectată, adunată şi ambalată de gazete în forme accesibile şi uşor de difuzat, care mediază accesul cititorilor la realitate în funcţie de politica editorială a gazetei. Funcţia de interpretare a jurnalului ilustrează şi interesele editoriale. Unele gazete găsesc de cuviinţă să-l laude pe bătrânul general Florescu, în timpul căruia a fost organizată garnizoana pompierilor. Alt ziar opozant cu câteva programe, nuanţă trandafirie atrage atenţia asupra faptului că organizarea „pompierilor–cetăţeni” ar trebui schimbată şi că „ingeniarii competinţi, inteliginţi, prudinţi, independinţi, speriinţi” ar trebui să se afle la conducerea instituţiei. Un ziar distins de limbă franceză face cunoscută lumii ştirea naţională despre „un mare incendiu”, ca în povestirile fantastice ale lui Hoffmann, şi despre „priveliştea cu adevărat pitorească” a doamnelor în capot sau neglijeu transparent, speriate de sinistru.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro