Imi amintesc şi acum foarte bine, deşi aş vrea să nu mi se fi întâmplat niciodată mie, de acel an în care a trebuit să pun ştampila pe cel pe care nu mi-l doream : era, totuşi preferabil lui V.C. Intre etica convingerii şi etica responsabilităţii (Max Weber), de această dată eram chiar eu, eu însumi. Nu mi s-a uscat atunci mâna, dar parcă şi acum simt un fel de furnicături până-înspre cot, ce revin cu regularitate din patru în patru ani, iar anul acesta riscă să se facă din nou simţite mult mai acut şi mult mai des; de azi, parcă au şi început deja.
Din nou, nu va trebui să votez nici pentru cine merită, nici pentru cel pe care l-aş dori –că de vrut, e cale lungă… deşi, odată, l-am vrut. Dar când, după episodul 322, l-am auzit mândrindu-se în faţa naţiei ca şi cum el ar fi fost alesul meu, m-a năpustit senzaţia de greaţă.
EBA lui nu a făcut decât să-mi accentueze senzaţia, până aproape de sufocare. Au venit apoi tăierea salariilor bugetarilor, a pensiilor, creşterea TVA şi modificarea codului fiscal de-azi-pe-mâine şi manelist (fără număr), dupa ce fuseseră deja cele cu afară toţi « ai voştri » ca să vină toţi « ai noştri ». Cu Berceanu, Videanu, Udrea, Apostu şi clica ce gestiona prăduirea acum spre centru-dreapta, după ce cu Năstase şi ai lui Culiţă Tărâţă, Triţă Făniţă, Voiculescu şi gaşca prăduirea fusese înspre stânga (Bancorex, FNI, nu ne vindem ţara înainte de-a fura noi cât putem –vă mai amintiţi ?). Ca să fii femeie de servici, trebuia să porţi acum tricoul Olandei, iar pe cele roşu şi galben să scuipi cu îndârjire, după ce au fost mândria ta ! Toate acestea din cauza unei lipse de voinţă caracteristice tuturor politicienilor noştri în a starpi (sau măcar reduce semnificativ) hoţia bine ordonată a fraudelor de tot felul (apropo : cine e regina ? câte regine au fost din ‘89 până azi ? ). « Baieţii deştepţi », mulţi dintre ei mosteniţi, au rămas la fel de « destepţi », în ciuda unor vizibile fandări de suprafaţă -cât să înţeleagă ei că stăpânul s-a schimbat. Totul legal (cand s-a putut sau asteptarea era cu putinta), deşi amoral sau profund imoral.
Au fost, cu siguranţă, şi lucruri bune : în primul rand, justiţia pare a fi trecut de adolescenţă (atenţie ! unii nu se maturizează niciodată dacă nu au un cadru propice). Apoi, intrarea în normalitate a unor pensii altădată speciale dar plătite de noi toţi ne-specialii, legea învăţământului, normalizarea (până într-un punct doar) relaţiei cu băncile –ce zic !- cu cămătarii instituţionali. (Bemoluri si aici : să se taie tuturor e legal, dar nu şi nouă, că pentru noi e nelegal ; sau : tăiem de la ANI mai mult decât ni s-a cerut, pentru că avem putirinţă şi unii penali ne vor fi recunoscători –tu parles !)
Din pacate, bune, rele, toate au fost făcute haiduceşte, prin ordonanţe de urgenţă sau asumarea răspunderii guvernului, parlamentul devenind perfect inutil sau cel mult registratura terţiară a unor voinţe de multe ori de circumstanţă, dacă nu cumva a unor imbecilităţi perfecte (impozitul minim, inclusiv pentru cei fără activitate).
Ca cetăţean, sentimentul dominant şi persistent a fost cel de nelinişte şi intrigare.
Ca angajator, aproape o luasem razna : criza economică, dublată de imprevizibilitatea legislativă, transformaseră business-plan-ul într-un document administrativ sistematic obsolet ; trezoreria a devenit o puşculiţă din care nu ştiai cand vine seriful din Nottingham-ul dâmboviţean să-ţi mai ia ceva (oroarea suprema a ruperii principiului de egalitate : pentru întârzieri la plată, contribuabilul datorează statului dobânzi reduse şi penalităţi colosale, pe când invers, pentru sumele de recuperat de la buget, statul datorează doar dobânzi reduse). Urmau şi urmează creşterea nediscriminatorie a veniturilor tuturor bugetarilor, chiar şi a celor inutili sau incompetenţi, a căror calitate unică este posesia carnetului de membru de partid (aşteptăm rocada, unu-la-unu) ; sursa va fi probabil cea deja indicată de MRU : venituri extrabugetare. Aşa că incep deja să prevăd cam câte amenzi şi câte tăieri din TVA voi avea în următoarea perioadă, pentru motiv de moţ la bască (daca-l ai, că de ce-l ai, iar dacă nu-l ai, că de ce nu-l ai) ; bugetarul va rămâne la fel de iresponsabil personal şi la fel de ocrotit de Tătucu’, iar eu, infractorul de servici ce trebuie biciuit in public.
Ca angajat, creşterea TVA şi scăderea puterii de cumpărare m-au năucit ; am continuat să duc în spate sifonările drumarilor şi bordurarilor, CFR-iştilor şi tuturor felurilor de Hidroelectrici, în timp ce altora trebuia să le plătesc mai mult pentru ca preţurile lor să fie la nivelul mediei europene (deşi calitatea serviciilor lor nu trebuia să suporte aceeaşi necesitate ; plus : contribuţie cogenerare înaltă eficienţă, auzi tu !). (La drumari, se pare că nivelul retrocomisioanelor ajunsese de la tradiţionalul 10-15% până înspre 40% cand era nevoie, de unde şi tăierile din legea ANI mai mult decât se ceruse iniţial !)
Astazi, din nou, greaţa şi semi-pareza îmi sunt singurele orizonturi ; şi din nou, tot din cauza aceleiaşi nenorocite etici a responsabilităţii. Pentru că nu cred că Băsescu merită să rămână preşedinte. Dar în locul lui, vreo trei saptamani cel putin, o să am o floare care-l întreba candid pe un ziarist dacă încă n-a murit (el şi ziarul lui) ; între « ţigancă impuţită » şi « dar voi încă n-aţi murit », ce, pe cine să aleg din convingere ? Mi-a fost suficient să văd şi să trăiesc ce au făcut nemernicii în cateva săptămâni, cu Prim-Plagiatorul, Floarea lui de la rever şi Motanul supărat pe sat. Să pariez, oare, că în mai puţin de trei săptămâni vom avea o graţiere la fel de sonoră ca o recentă condamnare ? Când alternativele ce mi se propun sunt netrebnicia şi nemernicia, sunt eu liber, vreau eu să aleg ? Va trebui !
