E ca atunci cand, dupa 5 ore petrecute la o nunta zgomotoasa, poti asculta linistea: aceasta este senzatia cu care am ramas dupa sedinta in care Parlamentul Romaniei a votat cabinetul Ungureanu. Discursul politicos si cumpatat al noului premier a diferit de cel al liderului PSD, Victor Ponta, doar prin lungime. Venita atat de brusc dupa luni de vacarm isteric, aceasta liniste poate fi vazuta ca un vestitor al normalitatii. Sau poate nu.
Duminica trecuta, cei mai multi romani nu stiau unde se afla Mihai Razvan Ungureanu. Miercuri, toti romanii cunosteau exact acest loc, televiziunile afisand periodic titluri de tipul “Ungureanu a plecat la consultarile cu UDMR”, “Ungureanu este la palatul Victoria”, etc. Sa parcurgi in doar doua zile drumul de la Omul Invizibil la cel mai filmat om din tara este atipic si straniu pentru orice standarde.
Tranzitia de la fotoliul SIE direct in cel de la Palatul Victoria este un subiect care nu poate fi ocolit. Dar abordarea poate fi una stupida, precum temerea lui Crin Antonescu ca Ungureanu cunoaste numele agentilor acoperiti, ignorandu-se faptul ca directorului numit al unui serviciu secret ii sunt aduse la cunostinta doar dosarele, nu si numele agentilor. Sau poate fi una inteligenta, precum cea a lui Victor Ponta, care ii spunea lui Ungureanu in Parlament ca “sunt convins ca aveti informatii serioase si credibile despre starea natiunii”. Si nu a fost singura aluzie de acest fel.
Sa spunem lucrurilor pe nume: sursa actuala a puterii lui Mihai Razvan Ungureanu nu este apropierea sa de presedintele Traian Basescu, apropiere care ar putea repede deveni o vulnerabilitate. Ci intrebarea nelinistitoare care ii bantuie pe politicienii romani (indiferent de partid) in timp ce-l privesc pe noul prim-ministru: “Cat stie si despre ce?”. Adversari sau aliati politici, cu totii sunt convinsi ca Ungureanu are informatii serioase. Cat de multe, asta nu stie decat el insusi. Or Ungureanu cunoaste raspunsul lui Machiavelli la intrebarea “un principe puternic trebuie sa fie iubit sau temut?” Aici sta in prezent sursa puterii politice a noului prim-ministru al Romaniei.
Cuvantul cel mai des pronuntat de Mihai Razvan Ungureanu in interventiile sale publice din momentul nominalizarii este “dialog”: de sapte ori. Este un alt paradox, Ungureanu fiind prin prisma ultimelor sale demnitati publice un maestru al dialogului aluziv, diplomatic. Or, aflat in criza de timp (mai sunt doar 8 luni pana la alegeri), Ungureanu va trebui sa practice frecvent si stralucit exercitiul comunicarii cu poporul. Caci astazi, principala criza a Romaniei nu este cea economica, ci una a increderii.
Medicii nu mai au incredere sa astepte ca guvernul sa le creasca salariile si pleaca. Multi tineri nu mai au rabdare sa astepte tepele coruptilor din Piata Victoriei si pleaca. Oamenii nu mai au rabdare sa-i astepte pe acei politicieni normali si, prin absenta la vot, abandoneaza viata cetatii. Precum un creier care are suficienti neuroni dar nu are sinapse, poporul roman este astazi o comunitate nefunctionala
Daca dorinta lui Mihai Razvan Ungureanu de a avea “o tara in care copiii nostri sa aiba incredere” este autentica, atunci el trebuie sa reconstruiasca aceste sinapse. Este principala sa provocare. Inteligenta si pregatirea academica l-au propulsat in postura de lider institutional si politic. Dar daca aspira sa fie mai mult decat seful unei haite politice, Ungureanu are nevoie de empatie si onestitate.
Am vazut in aceste zile ca nu se teme de cuvinte mari: “patriotism”, “democratia increderii”. Le foloseste fara retineri pentru ca a intuit exact nevoia romanilor, nevoia comunitatii de a avea un sens. Patriotismul poate oferi acest sens. Cu o conditie: sa fie pe bune.
Cat de adevarat este patriotismul lui Mihai Razvan Ungureanu vom avea ocazia sa apreciem. “Nu am absolut nicio retinere in a remania acel ministru care nu se ridica la inaltimea asteptarilor”, a spus premierul. Asteptarile sale, “competenta, decenta, responsabilitatea”, sunt inalte pentru nivelul clasei noastre politice. Nimeni nu credea ca noul guvern va fi o colectie de aspiranti la sfintenie dar, privind realist cabinetul Ungureanu, e foarte probabil ca asteptarile premierului sa fie curand inselate. Nu e o prezumtie de vinovatie, ci o constatare generata de experienta.
Si ce va face atunci Mihai Razvan Ungureanu, atat de atasat astazi cuvantului “dialog”? S-a prezentat in aceste zile ca o figura care doreste sa inspire moderatie si siguranta. E clar ca astfel va atrage simpatia romanilor satuli de gafele si isteriile liderilor politici. Dar, spune Ungureanu, “eforturile mele se vor indrepta spre relansarea dialogului transpartinic”. Cum va dialoga Mihai Razvan Ungureanu cu hotii, condamnatii penal, coruptii si incompetentii din toate partidele? Raspunsul la aceasta intrebare este esential. Caci linistea unui dialog civilizat poate construi dar poate si ascunde.
In biografia sa, fostul premier britanic Tony Blair scrie despre cele trei lectii ale curajului politic: “1. Sa te gandesti intotdeauna de doua ori. 2. Sa fii pregatit sa decizi.” Mihai Razvan Ungureanu stapaneste deja aceste prime doua lectii. Despre cea de-a treia, “sa stii sa-ti asumi un risc calculat”, Tony Blair avertizeaza ca “ii place sau nu-i place, un lider isi va instraina anumiti oameni. In momentul in care iei decizii, esti obligat sa te desparti.”
Apropiat de Traian Basescu, prieten cu Victor Ponta, imbratisandu-se cu Blaga, coleg de guvern cu Gabriel Oprea, discutand cu Silviu Prigoana, votat de Monica Iacob Ridzi – astazi Mihai Razvan Ungureanu dialogheaza (intr-o forma sau alta) cu fiecare dintre acestia. Maine va veni momentul in care va trebui sa se desparta de unii dintre ei. Si abia atunci vom vedea daca dialogul lui Mihai Razvan Ungureanu construieste sau doar ascunde.
18
23
