Acesta este un articol care nu se adreseaza profesionistilor justitiei, mult mai preocupati sa gaseasca fisurile si stangaciile noului Cod civil, ci publicului larg, nefamiliarizat cu specificitatile tehnice ale domeniului juridic si, tocmai de aceea, putin interesat de subiect. As vrea sa transmit un mesaj de optimism si de salut pentru innoirile acestei legislatii vechi de milenii, legislatia dreptului civil.
O precizare prealabila : prin cuvantul « liberal » din titlu nu vreau sa fac apologia vreuneia dintre gruparile politice din Romania contemporana, care si-au inclus acest termen prestigios in denumire. Este responsabilitatea lor sa demonstreze, prin fapte, ca le caracterizeaza ideologia liberala si, personal, nu urmaresc sa le ofer vreun ajutor, prin articolul de fata.
Mai intai, o definitie sumara : dreptul civil este suma normelor juridice, care reglementeaza viata privata a subiectelor de drept, adica a persoanelor fizice si juridice. Notiunea de Cod juridic a aparut inca din antichitate, dar a fost reactualizata viguros dupa aparitia societatii moderne, burghezo-liberale, cand codificarea juridica a fost considerata fundamentala pentru garantarea drepturilor si libertatilor cetateanului.
Tocmai de aceea, Codul civil este un adevarat simbol juridic al gandirii liberale, pentru ca pune in centrul reglementarii sale persoana si activitatea sa. Liberalismul clasic s-a concentrat, de la bun inceput, pe apararea libertatii si drepturilor individului, pe care le-a considerat demne de o reglementare completa, care sa le protejeze de ingerintele statului, vazut indeobste ca principalul pericol la adresa acestor valori. Nu intamplator, sistemele totalitare s-au preocupat in mod deosebit de destramarea sferei juridice a drepturilor civile, pentru a le putea mai usor incalca si anula. Sistemul comunist este un foarte bun exemplu in acest sens.
Tactica aplicata de legiutorii comunisti a fost extrem de ingenioasa. Ei au mostenit un Cod civil usor arhaic, dar autentic liberal, construit in epoca post-pasoptista dupa modelul celebrului Cod civil napoleonian, un adevarat monument juridic al gandirii iluministe. Prin nenumarate legi abuzive de nationalizare, au lipsit de putere juridica exact prevederile centrale ale Codului civil, cele referitoare la dreptul de proprietate privata, acesta devenind o notiune juridica golita de sens si, aproape, inaplicabila. Fara a se multumi cu aceasta, comunistii au facut tot ce trebuia ca sa lase vechiul Cod civil fara putere si continut, creând legi paralele, care au abrogat parti intregi din el : Codul Familiei, Decretul nr.167/1954 privind prescriptia extinctiva, Decretul nr.31/1954 privind persoanele fizice si juridice. Practic, aceste legi au inlocuit aproape complet Codul civil, fiind centrate exclusiv pe domeniile care mai contau pentru noul regim, cu toate ca acestea erau in mod traditional reglementate de Codul civil, fiind parti ale dreptului civil.
Dupa prabusirea regimului comunist, de sorginte sovietica, Codul civil a revenit la viata, fiind din nou aplicabil multitudinii de raporturi juridice din sfera privata. Un Cod civil veritabil nu poate avea putere decat intr-o societate libera, in care subiectii de drept pot sa detina proprietati, sa lase mosteniri si sa transmita drepturi si obligatii, fara interferente din partea statului. Tocmai de aceea, dar si pentru a reda Codului civil puterea juridica, a fost nevoie de innoirea si completarea sa, prin actuala codificare.
Mai intai, trebuie precizat ca actualul Cod civil reda continut notiunii de codificare juridica, reintegrand in cuprinsul sau dispozitiile privind dreptul familiei, personalitatea juridica si prescriptia extinctiva, ba chiar numeroase texte de drept comercial. Se reface, asadar, unitatea dreptului civil intr-o singura mare lege, numita Cod, si se revine la o normalitate juridica, serios afectata in vechiul regim comunist.
In reglementarea regimului patrimonial al casatoriei, apare o noutate esentiala, de esenta liberala: vechea prezumtie legala a comunitatii bunurilor in cadrul casatoriei a fost inlocuita cu un regim diferentiat si cu dreptul sotilor de a hotari singuri cum isi vor gestiona patrimoniul. Astfel, sotii pot incheia o conventie matrimoniala, prin care sa decida un regim separat de proprietate, pentru bunurile lor. Sotii pot purta si nume diferite, nu mai este obligatoriu sa poarte acelasi nume. Acestea sunt semne de deschidere si de pluralitate a societatii, care poate avea o atitudine mai relaxata si mai nuantata fata de rigorile casatoriei.
Chiar daca, din punct de vedere practic, aceasta este o mare schimbare fata de regimul matrimonial anterior impus casatoriei, care se caracteriza prin asa-numita « comunitate obligatorie a bunurilor », cea mai importanta schimbare, in ordine simbolica, de aceasta data, pare a fi introducerea Capitolului II – Respectul fiintei umane si al drepturilor ei inerente, o adevarata « declaratie a drepturilor omului » romaneasca. Este o premiera in dreptul roman aceasta completare, absolut necesara, a Codului civil cu drepturile civile ale omului.
Carcotasii vor spune, desigur, ca nu mai era nevoie de aceasta completare, de vreme ce drepturile cetatenesti (civile) erau, deja, reglementate de catre Constitutie. Nimic mai fals. Constitutia nu este o lege, propriu-zis, ci Legea Fundamentala, izvorul tuturor legilor, care trebuie mereu sa fie concordante cu ea. Locul drepturilor civile ale persoanei este, dupa cum marturiseste si denumirea, Codul civil, iar expertii care au lucrat la noua lege au reusit sa aseze lucrurile, acolo unde trebuie sa stea.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
