Daca exista in lumea “esternirilor” un loc in care combatantii se “privesc in ochi”, cantarind miscarile adversarului, acesta se numeste stramtoarea Ormuz (Hormuz). Ormuz este o stramtoare care desparte Peninsula Araba de Iran, cu o latime minima de 54 de kilometri, intre Oman si insulele aflate in apele teritoriale ale Iranului. Conform datelor publicate de EIA (US Energy Information Administration), in anul 2009 (nu exista date mai recente), trec zilnic prin stramtoarea Ormuz cam 13 nave petroliere, care transporta 15,5 milioane de barili – asta insemnand cam 33% din transporturile maritime de petrol la nivel mondial. (sursa datelor, aici) De mentionat ca inchiderea acestei stramtori in cazul unui conflict armat ar putea duce pretul petrolului la cifre pe care nici un expert nu le poate inchipui, desi exista posibilitati terestre de a-l transporta, dar care l-ar scumpi cu cel putin 18-26 de USD. (Vezi harta T-2).
In ultimele zile auzim tot felul de amenintari, mai mult sau mai putin fezabile, legate de exercitii de razboi ale flotei iraniene in apele acestei stramtori. Flota iraniana din regiune, sub comanda Garzilor Revolutiei, (IRGC – Iranian Revolutionary Guards Corps) a inceput sambata trecuta zece zile de manevre navale in regiune, in Marea Omanului si in oceanul Indian, evocand posibilitatea de a inchide stramtoarea in cazul unor noi sanctiuni occidentale, pentru a impiedica exporturile de petrol. Riposta purtatorului de cuvant al Flotei a V-a a fost destul de prompta – “Circulatia libera a bunurilor si serviciilor prin stramtoarea Ormuz este vitala pentru prosperitatea regionala si globala“. De mentionat ca Flota a V-a Americana, acopera si deserveste activitatile operationale americane in Marea Rosie, Golful Persic si Estul Africii pana in Kenia. Comandamentul acestei flote se afla in Manama, Bahrain. (Despre flota americana in regiune si in general puteti citi, aici). Dupa acest raspuns prompt, Comandantul marinei iraniene, amiralul Habibollah Sayyari, a declarat ieri ca este “foarte usor” pentru Iran sa inchida stramtoarea Ormuz, adaugand insa ca deocamdata nu este necesara o astfel de masura. Asta in limbajul Teheranului ar insemna un pas inapoi.
Din fericire (sau nefericire), partea americana a luat in serios amenintarile Teheranului si in teritoriul respectiv se vede o constructie militara care aminteste de pregatirile pentru o confruntare, impresia fiind ca americanii s-au cam saturat de amenintarile venite de la Teheran, cel putin la nivel de riposta locala. De mentionat ca in apropierea stramtorii se afla o forta expeditionara care include un portavion, CNV-74 Stennis; un al doilea portavion CNV-70 Vinson se afla pe drum spre a se alatura primului (Doamne ajuta, pentru a-l schimba). Doua portavioane americane intr-o regiune au insemnat intotdeauna probleme militare. (Vezi miscarile flotei americane in harta postata, aici). Daca luam in considerare si baza militara existenta la Diego Garcia, care gazduieste escadrila strategica inzestrata cu bombardiere (globale) B-1B Lancer, atunci configuratia militara nu arata incurajatoare in directia unui sfarsit de an si inceputul altuia, in atmosfera unei paci mondiale.
Avand in vedere istoria imediata a regiunii, putem conclude ca de la vorbe de multe ori s-a trecut la fapte extrem de rapid. Numai pentru o rememorare, va amintesc Operatiunea Călugăriţa (Praying Mantis – 18 aprilie 1988), in care Iranul a pierdut o fregata (sau doua), niste vedete maritime si doua platforme de forare petroliera din apele stramtorii Ormuz – puteti citi despre acest conflict, aici. Ceva mult mai recent, intre lunile decembrie 2007 si ianuarie 2008, exact acum 4 ani, cand disputele verbale s-au transformat in dispute militare, din fericire scurte si fara prea multe victime; despre aceste dispute puteti citi, aici.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
