Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Ce nevoie am avea acum de un Cuza -Voda

de Ciprian Ciucu     Contributors.ro
Vineri, 23 decembrie 2011, 18:25 Actualitate | Opinii

Ciprian Ciucu
Foto: Arhiva personala

Azi vreau să vorbesc despre un mod de a fi pe care îl întâlnim rar în politică. Îi spun eu, poate neinspirat, cuzism. Nu este vorba despre acel curent de dreapta naţionalistă promovat de A.C. Cuza ci despre ceea ce se spune că făcea domnitorul Alexandru Ioan Cuza atunci când circula incognito printre oameni. Că o fi adevărat, că o fi mit, nu contează, ştiţi povestea… „Cuza-Vodă obişnuia adesea să se îmbrace ca un om de rând şi să se amestece prin norod. Dorea să afle el însuşi cum trăiesc cei mulţi. Aşa, într-o zi, şi-a pus căciulă şi suman ţărănesc, a luat […]”.

Lui Emil Constantinescu îi plăcea să se legitimeze folosind imaginea lui Cuza. Dar în afară de o asemănare mai mult iluzorie, asocierea lui Constantinescu cu primul domnitor al României era mai mult mecanică. Singurul cuzist autentic pe care-l ştiu este Traian Băsescu. Dincolo de ce am văzut cu toţii la televizor când se ducea la Mărăcineni să vadă progresul construirii podului luat de ape la inundaţii, eu personal l-am văzut înainte de a fi preşedinte pe un mic şantier de vreo zece oameni, pe o stradă lăturalnică între Căderea Bastiliei şi Dorobanţi, interesându-se de ceea ce se lucra acolo. Era primar, era ora 1.00 noaptea şi nu am văzut picior de ziarist prin preajmă.

A te interesa de cum trăiesc oamenii, luând contact direct cu firul ierbii este un mod sănătos de a face politică. Dincolo de demagogie, dincolo de camere de filmat, dincolo de orice artificiu necesar campaniilor electorale, îi e util unui demnitar, unui ales să o mai ia câteodată şi la pas printre oameni. Nu pentru băi de mulţime, nu făcând bravade. Şi trebuie să facă asta mai ales dacă este primar, mai ales dacă are pe mâini administraţia locală. Şi aşa ajung la cel care mi-a inspirat aceste rânduri. Este vorba despre luptătorul de lupte greco-romane, pedelistul primar peste circumscripţia Elenei Udrea, Cristian Poteraş.

După mandatul lui sectorul şase arată ca după bombardament. Gunoaiele sunt omniprezente, copacii care îi dădeau cartierului Drumul Taberei un aer de cartier aerisit au fost raşi iar haitele de câini vagabonzi domină zi şi noapte străzile. Mersul pe jos, dar nu acela grăbit, ci acela atent la ceea ce te înconjoară este deprimant. Eşti agresat permanent auditiv de megafoane ambulante care promovează nu-ş ce târg, eşti asaltat vizual de noroaie şi eşti îngreţoşat de mizeria infectă din pieţe. Şi ca o observaţie sezonieră, brazii se vând cu miile în devălmășie pe maidane noroioase fără etichete fiscale.

Dar Poteras al nostru de unde să ştie? Eu mă întreb dacă acest primar cu ceafă lată şi plin de bani are habar peste ce haos este şef. Mă întreb dacă vreodată a luat-o şi el la pas prin sectorul şase. N-ar trebui să-i fie frică să coboare din limuzine; la trecutul său de luptător (a câştigat alegerile cu un poster în care ne arăta pumnul) are un aspect destul de descurajant. Doar la ridicat maşini şi la bâlciuri e primul! Cu restul stă mai prost.

Imaginele de mai jos sunt filmate pe o alee de lângă piaţa Drumul Taberei, din fericire pentru mine şi pentru ceilalţi trecători printre care şi un bătrân şi o mămică cu un copil în braţe, printr-un gard. Dacă primarul nu ajunge la imagini, poate ajung imaginile şi mizeria la primar.


Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro



























Astra Film Festival 2017

VIDEO INTERVIU ​Hanka Kastelicova, producator executiv HBO Europe: Timpul mediu de productie pentru un film documentar HBO este de patru ani, dar am avut si cazuri in care totul s-a intins pe o perioada de 10-14 ani

Hanka Kastelicova, producator executiv HBO Europe, discuta in cadrul unui interviu despre implicarea HBO in productia de filme documentare si numarul mic de cinematografe din Romania: "De exemplu, filmul Lumea Vazuta de Ion B., regizat de Alexandru Nanau, a primit un premiu Emmy. Am continuat cu Alexandru si am produs filmul Toto si surorile lui, film care a fost nominalizat la Premiile Academiei Europene de Film, echivalentul Oscarului european".
  • Intra in articol pentru a citi principalele declaratii ale lui Hanka Kastelicova

992 vizualizari






Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi