In lumea indignata a devenit foarte la moda blamarea marii conspiratii a finantelor mondiale contra cetateanului de rand, pe care vrea sa-l spolieze de micul sau avut agonisit cu truda prin credite cu buletinul. Noroc ca se gasesc politicieni in tarile astea bine guvernate si indatorate peste cap sa se gandeasca la cum sa se intoarca la popor in grele clipe de restriste (chiar, n-am inteles ce urma sa-i intrebe pe greci la referendum, daca s-ar fi tinut – “mai doriti sa ne platim datoriile, sau le dam cu tifla prostilor care ne-au sters deja jumate?” Ca in esenta alta intrebare nu se mai putea pune acum cand au ajuns unde au ajuns, indiferent cum ar fi fost ea formulata.)
Revenind pe plaiuri mioritice, indignarea contra finantelor mondiale imbraca de regula forma dezacordului public cu imprumuturile de la FMI, pornind de la ideea ca imprumutul de la FMI inseamna banii de imprumut si-atat, in cel mai bun caz; sau in plus si agatati de niste conditii impovaratoare, care ne limiteaza suveranitatea ca popor si pune talpi fragilei noastre democratii. Primul argument seamana cu cel privind privatizarile – am risipit banii din privatizari, deci privatizarile nu sunt bune. Am mai spus in alte ocazii ca in Romania conteaza mai putin cati bani iei din privatizare si ca privatizarile bune au fost alea in care statul n-a mai ramas in “relatii speciale” cu compania in pricina ca sa sifoneze bani publici in continuare, in diferite forme (vezi scandalurile de presa din ultimii ani cu UCM Resita, RAFO, Rompetrol si altii). Beneficiul unei privatizari serioase e ca o companie privata si neagatata de stat functioneaza dupa principii de eficienta, nu mai toaca bani publici distribuindu-i catre amici politici si nici nu mai distorsioneaza toata economia din jurul ei – intre cazurile de succes se numara companiile din energie (EON, ENEL…) sau bancile (Erste…).
Cel de-al doilea argument, cu conditionalitatile, e putin mai greu de mestecat. Realitatea e ca noi n-am reusit niciodata in ultimele doua decenii sa-i facem responsabili pe politicienii de la noi (asumandu-ne noi responsabilitatea de cetateni sa stam cu ochii pe ei), si atunci ne-am bazat intotdeauna pe altii sa ne puna conditii, cu gandul ca stiu ei mai bine pentru noi in timp ce noi avem alte treburi. De cele mai multe ori a mers, asa am facut niste reforme inainte de aderare. Ei bine, nici de data asta banii de la FMI n-au insemnat bani si-atat, si nici macar doar incredere suplimentara a pietelor financiare in sansele ca Romania sa dea inapoi banii de imprumut. Cele mai mari castiguri pentru noi din cele doua acorduri (cel din 2009 si Stand-By-ul de acum) sunt exact conditiile acelea pe care ni le-a impus FMI, pacat ca nu stim sa impingem si noi in interesul nostru propriu, sa conteze si dupa ce se termina acordul. Ma incearca un sentiment de recunostinta cand il aud pe domnul acela in costum de la FMI cum spune intr-o romana perfecta “baieti destepti”- si cum a impins din nou pe tapet chestiunea asta, pe care noi n-o vedem desi din buzunarul nostru se plateste.
Sigur ca reformele impuse de FMI merg greu, cam cum e cu Mecanismul de Cooperare si Verificare al Comisiei pentru justitie, dar miza e la fel de mare. In realitate, intr-o tara in care cetateanul nu vrea sa se informeze si inghite populisme pe nemestecate, iar cei care sunt realmente stakeholderi nu se baga pentru propriul lor interes, totul e lasat pe FMI. Asa a ajuns FMI sa se bata cam de unul singur cu reforma finantelor, pensiilor, sanatatii, companiilor de stat, energiei, transporturilor, Postei, pietei de munca, asistentei sociale samd, asta in conditiile in care nici macar cei care sunt direct afectati nu se baga si asteapta cu bratele incrucisate cum sade bine unui popor de asistati. De pilda, nu pot pricepe nici in ruptul capului de ce companiile din energie asteapta tot de la FMI sa impinga liberalizarea pietei si plata de catre stat a datoriilor restante si nu ies ele mai public cu asta, ca e un interes legitim, le taie profiturile si nu vad de ce se asteapta sa le rezolve altcineva problema; la fel, de ce stakeholderii din sanatate, transporturi, posta, alte companii de stat, stakeholderi ca platitorii de taxe, asociatii de business, consumatori etc. nu pun presiuni pe reforma cata vreme ei sunt principalii perdanti din starea de fapt.
Iata un mic exemplu de reforma pe care FMI-ul a impins-o practic singur timp de doi ani, desi lumea ar fi trebuit sa fie interesata, odata cu scandalurile legate de stimulentele de la Finante, cazurile frecvente de nepotism si scandalurile de feudalism administrativ gen Bian: eliminarea stimulentelor “de performanta”. Stimulentele de performanta, cum explicam aici, au fost de fapt mecanisme de impartire de favoruri ca in feudalism, in interesul conducerii institutiei, nu al cetateanului. Stiati cate institutii publice luau bonusuri de performanta prin mecanisme extrabugetare, pe criteriul “dreptului castigat”, si in conditiile in care numai performanta nu aveau institutiile respective? Sa le enumeram:ANRM (resurse minerale); ANRS (rezerve de stat), ANPC (protecția consumatorului), Garda de Mediu, alte autorități de mediu, Ministerul Justiției, Poliție, ORDA (drepturile de autor), agenția care se ocupă de combaterea dopajului în sport, CNAS, Ministerul Finanțelor și ANAF, Apele Române, autoritățile naționale pentru handicap, protecția copilului, protecția familiei, egalitate de șanse, direcțiile de muncă și protecție socială, OI POSDRU, oficiul pt migrația forței de muncă, Garda Financiară, Vama. Sumele in sine sunt importante (cca 200 mil EUR pe an), insa poate si mai grav e faptul ca principiul din spatele stimulentelor si mecanismul pe care il perpetueaza este tocmai ceea ce face administratia publica romaneasca sa fie profund politizata si decuplata de interesul cetateanului. Mai exact, in spatele stimulentelor se afla o idee adanc inradacinata in mentalitatea sefului de institutie publica – aceea ca functia publica si puterea care vine odata cu aceasta e un privilegiu personal, ce se poate distribui in jos sub forma de favoruri in interesul propriu al sefului din varf, ca in feudalism. FMI ne-a rezolvat-o macar pe asta temporar. Pacat ca probabil nu vom sta nici de data asta cu ochii pe politicieni, ca dupa ce se termina incomodul acord cu FMI probabil vor fi multe presiuni pentru inlocuirea stimulentelor cu, fireste, stimulente.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
