Asculta Jurnalul de Mediu Radio France Internationale - HotNews.ro

Descarca fisierul audio in format MP3

Romania pe locul sapte in UE dupa capacitatea instalata in energie eoliana in 2010

Romania si-a marit anul trecut capacitatea instalata in energie eoliana cu 448 MW, la 462 MW, plasandu-se pe pozitia a saptea in UE dupa cresterea de volum, insa este in continuare cu mult in urma altor state membre in aceasta privinta.

Astfel, daca ponderea energiei eoliene in totalul consumului intern este de 24% in Danemarca, 14% in Spania si Portugalia, circa 10% in Irlanda si Germania si 5,3% la nivelul UE, in Romania numai 1,6% din electricitatea folosita provine din centrale eoliene. Spania a reusit anul trecut cea mai puternica crestere in volum a capacitatii de generare de energie eoliana, instaland 1.516 MW, urmata de Germania (1.493 MW), Franta (1.086 MW), Marea Britanie (963 MW), Italia (948 MW), Suedia (604 MW), Romania (448 MW), Polonia (382 MW), Belgia (350 MW), Portugalia (345 MW) si Danemarca (327 MW), potrivit unui raport al Asociatiei Europene pentru Energie Eoliana.

Restul statelor membre UE au instalat in total 800 MW in energie eoliana in 2010. Germania are cea mai mare capacitate de productie de energie eoliana din UE, urmata de Spania, Italia si Franta. In Romania sunt in pregatire sau in derulare numeroase proiecte de energie eoliana, dezvoltate de companii precum CEZ (350 MW), Iberdrola (500-600 MW), Verbund (200 MW), Energias de Portugal (230 MW) sau Continental Wind Partners (232 MW).

O companie britanica sustine ca a inventat benzina artificiala

Cercetatorii de la Laboratorul Rutheford Appleton de langa Oxford au inventat un carburant "artificial", care va costa de circa 4 ori mai putin decat pretul actual al bezinei in Marea Britanie si care poate fi folosit de masinile care se afla in prezent in circulatie. Conducatorii autor vor putea sa circule aproximativ 500 - 600 de km fara sa faca pauza pentru a alimenta. Acest combustibil care are la baza hidrogen nu produce gaze cu efect de sera si va putea fi disponibil in circa 3 ani.

Politia din Grecia: Furtul certificatelor de emisii de CO2 in mai multe tari UE a pornit din Romania

Un oficial al politiei din Grecia a declarat ca hackerii responsabili pentru furtul de certificate de emisii de dioxid de carbon, care a determinat Comisia Europeana sa opreasca tranzactiile saptamana trecuta, ar fi provenit din Romania. Politia a identificat intre 8 si 10 adrese IP pe care hackerii le-au folosit pentru a ataca registrul national al Greciei al emisiilor de gaze cu efect de sera. CE a decis saptamana trecuta sa suspende tranzactiile cu certificate pentru dioxid de carbon, dupa ce hackerii au furat certificate in valoare de circa 30 milioane euro de la registrele nationale din mai multe tari europene. Potrivit Wall Street Journal, citat de Bloomberg, politia, impreuna cu Europol si Interpol, vor anunta arestari in acest caz in urmatoarele zile.

In noiembrie anul trecut, Holcim Romania a anuntat ca persoane necunoscute au accesat ilegal conturile de certificate CO2 detinute de companie la Registrul National al Emisiilor de Gaze cu Efect de Sera, sustragand certificate de 15 milioane euro, caz care a fost sesizat si la Europol (Oficiul de Politie al Uniunii Europene). Se banuia la acel moment ca sustragerea certificatelor a fost realizata cu ajutorul unor persoane din cadrul companiei.

Certificatele de emisii au la baza sintagma "poluatorul plateste". Compania A care polueaza mai mult decat cota atribuita si pentru care ar fi prea costisitoare o restructurare in vederea reducerii nivelului de poluare, poate cumpara "dreptul" de a polua suplimentar de la o alta companie (B) care polueaza mai putin decat ii permit certificatele obtinute. Ambele companii sunt prin urmare, castigatoare. Firma A plateste pentru poluarea "suplimentara", iar firma B este recompensata financiar pentru faptul ca nu polueaza la un nivel ridicat. Certificatele se tranzactioneaza pe burse, volumul global al acestor tranzactii depasind 136 miliarde de dolari in 2009.