Parisul scapa de tiganii din tabere, trimitandu-i acasa cu bani de buzunar. Roma face din cand in cand curatenie pe la periferii. Cum functioneaza „debarasarea” la Berlin, aflam dintr-un articol din Stern.online. Cine sunt ei, care traiesc „Printre Noi”, aflam din Stern-ul tiparit. Intr-o minte ordonata si o societate care priveste in perspectiva, cum e cea nemteasca, modul de viata al tiganilor aciuiti in orasele germane e de mirare. Haos contra ordine, mizerie contra curatenie, derizoriu contra stabil. Fotoreportajul e realist, tonul pe alocuri trist. O comunitate etnica de peste 10 milioane de oameni, risipiti prin Europa, cere intai intelegere, apoi solutii.
Fara numar, fara numar
Ziaristii de la Stern - Franziska Reich (text) si fotograful Daniel Rosenthal - ii insotesc in viata de zi cu zi pe noii chiriasi dintr-o casa gri si cam paraginita, din Genthinerstrasse. E o strada la cateva minute de mers pana la luminosul Potsdamer Platz din Berlin.
Pe locatarii de la etajul cinci ii cheama Angela si Gheorghe, Elvis si Olteanca. Alexander e copilul de doi ani, al celor din urma. Acestora li se adauga, in tranzit, frati si surori, cumnate si cumnati, verisori, prieteni si cunoscuti. „La etajul intai cu vedere in spate, stau grasa Venus, Lenuta cu dintii de aur, cu nenumarati copii si barbati si bunica ce citeste in palma pe zece euro”. Etajul trei e uneori locuit, uneori nu, usa sta deschisa si gunoiul creste un fata ei.
„Multi oameni, mare haos” comenteaza autoarea articolului. „Nu se stie nicodata cati barbati, femei si copii, unde, cum si, pe moment, cu cine locuieste. In casa din fata stau spalatorii de parbrize. Pe toti ii cheama Alexander. In afara de ei, bebelusi, copii, gravide, mereu alti barbati, 10 pana la 20 de persoane. Cand vine unul nou, isi aduce cu el salteaua si o arunca intr-un colt murdar”.
Cutii postale sparte, usi la fel, putin carpite. Ferestre stricate, mascate cu pleduri, mobile vechi. Aparatura electrica stricata, gunoaie de bucatarie, zdrente de putrezesc pe casa scarilor si in curtea din dos. Casa prapadita din Genthinerstrasse e un fel de „placa turnanta”, o statie provizorie, in drumurile prin Europa ale clanurilor de tigani. Ca ea mai sunt multe, in toata Germania.
Se pleaca si se vine cu microbuze in care sunt inghesuiti, de-a valma, adulti si copii. Numerele de inmatriculare pot fi si englezesti. Mai conteaza? Calatorii sunt tigani din Romania, insa si din Ungaria, Bulgaria, Polonia sau Serbia. Sunt, probabil, cei mai activi turisti europeni, atrasi mai cu seama de tururile de oras. „Destinatiile lor sunt: de la Dortmund la Dresda, de la Berlin la Frankfurt”.
La 20.000 este evaluat numarul lor, la Berlin. La 200.000, in toata Germania. La tara nu-i vezi decat rar si in trecere, caci banii se fac mai ales la oras. De acolo au fugit, de saracia de la sate. Plecati din Romania sau din alte noi tari ale UE, tiganii au luat cu asalt „lumea gagiilor”. Se simt straini de ea, insa profita de pe urma ei.
Niciunde nu par a fi acasa, familiile si comunitatile de roma si sinti, urmasi ai unor triburi de nomazi venite din India, in secolul al 14-lea. Pe parcursul istoriei, ei au fost in repetate randuri marginalizati. „Facuti sclavi, urmariti, alungati si omorati. 500.000 dintre ei, doar de nemti, in timpul nazismului” scrie Stern.
Cu bocancul in Europa
Ca niste musafiri dezordonati si galagiosi se comporta locatarii din Genthinerstrasse. Un vecin neamt ii primise, la inceput, cu zambetul pe buze si incercari de conversatie. Au urmat insa „microbuzele si larma nocturna, nopti nedormite, certurile galagioase de zi cu zi, tipetele de copil mic, gunoi si iar gunoi”. Herr Mayer e legat de locuinta lui, caci si-a cumparat-o cu bani economisiti in cateva decenii. Insa noua vecinatate ii da de furca.
El insista pe faptul ca „nu are nimic impotriva strainilor, insa si vecina sarboaica e de parerea lui”. Astfel, impreuna cu alti locatari, au creat o initiativa cetateneasca si au facut petitie la casa deputatilor din Berlin. Se cer presiuni asupra celor care inchiriaza tiganilor neingrijitele locuinte, pe bani buni, creind un nou model de business imobiliar.
„Debarasarea de romani” ar fi zis ca rezolva unul dintre acesti antreprenori, citat de Stern online.
Cu o reputatie in afaceri destul de indoielnica, Lutz Thinius a gasit o nisa imobiliara, care ii aduce castig si de la chiriasi, si de la stat. Printr-o asociatie cu scop caritativ si facilitati fiscale, el preia locuinte neingrijite, unele nerenovate sau pline de mucegai dupa inundatii, cu un pret. Le reinchiriaza apoi tiganilor, cu pret mai mare.
Antreprenorul face profit, dar se pare ca si jocul autoritatilor locale, rezolvandu-le problema cazarii in spatii inchise, a noilor imigranti. In Germania, taberele de nomazi n-au sanse, ca in Franta, Italia sau Spania. Nici clima tarii nu-i incurajaza pe nomazi sa stea, multa vreme, in corturi sau sandramale amenajate sub cerul liber. Astfel, au fost gasite noi solutii de cazare colectiva, mai putin „la vedere”.
Ce intentii au noii imigranti, veniti sa ramana, catva si cumva? Stern-ul din 22.06.11 listeaza activitatile lor de supravietuire: spalat de parbrize, cersit, ghicit, muzica stradala. Adunat de fier vechi si de lucruri de prin gunoaie. Mai grav: furturi de buzunar si din case. Prostitutie. La Tiergarten din Berlin, baietii dintr-un sat de langa Bacau ar fi acaparat o zona intreaga, „vanzandu-si trupurile subtiri si facand bani buni si rapizi. Mai rapizi decat cu alta ocupatie de tigan”.
Ziarista germana remarca reticenta tiganilor fata de scoala, ordine si civilizatie in general, cramponarea lor intr-un mod de viata arhaic, tribal. Regulile de comportament sunt batute in cuie de comunitatea roma, legile sunt altele decat in „lumea gagiilor”. Casatoriile intre minori sunt o practica uzuala.
Cu toata istoria lor in general „lipsita de succes”, exista insa, scrie Reich, „in toate tarile Europei, si sute de mii de romi foarte bine integrati. Sunt si sinti care locuiesc de sute de ani in Germania, romi care au venit in anii 60 din Jugoslavia ca muncitori-oaspeti si se simt aici multumiti si acasa. Oameni cu studii si de succes, multi care s-au adaptat perfect in societatea majoritara”.
Asa sa fie. Insa pentru asta e nevoie de vointa si educatie. Greutatea de a se adapta unei noi societati si unei noi tari de resedinta n-o intampina doar tiganii, pe care nu-i ajuta tare nici originea, nici pregatirea si nici modul lor de a fi, indeobste refractar la anumite reguli de convietuire.
Nu doar la tigani am vazut razvratire si non-conformism, un „dor de haos” intr-o lume care uneori te strange in chingi. Dar daca vrei sa te bucuri de-un ban si de avantajele unei lumi civilizate, cum e cea europeana, e bine sa nu intri cu bocancul in ea.
1
16
