Zece persoane au fost ucise si 110 ranite marti seara in confruntarile dintre crestini si musulmani, intr-un cartier sarac din Cairo, potrivit unui nou bilant furnizat miercuri de ministerul Sanatatii, care nu a precizat religia victimelor, relateaza AFP.

Marti seara fusese anuntata o singura victima, un crestin copt.

Pana in prezent nu se cunosc mai multe detalii privind circumstantele mortii lui Mina Fares Hanna. Ciocnirile au izbucnit marti seara cand zeci de demonstranti au atacat un cartier sarac din Cairo locuit in mare majoritate de copti.

Cele doua parti s-au batut cu pietre, a declarat un oficial al serviciilor de securitate. Sosita la fata locului armata a tras in aer pentru a dispersa multimea.

Coptii (crestinii egipteni) au protestat impotriva actelor de violenta care au vizat comunitatea lor sambata, atunci cand au fost atacati si o biserica a fost incendiata si aproape distrusa.

Mai mult de o mie de crestini s-au adunat marti in centrul orasului Cairo, in timp ce altii au blocat o autostrada pentru a protesta impotriva persecutiei religioase impotriva crestinilor. Adunati in fata cladirii de Radio si Televiziune din centrul Capitalei, protestatarii au fluturat cruci de lemn si au cerut refacerea bisericii acuzand musulmanii ca vor sa construiasca o moschee in locul ei.

21 de oameni au murit la inceputul anului in urma unui atac cu bomba intr-o biserica a crestinilor copti din Alexandria, Egipt, unde avea loc o slujba de inceput de an, informeaza AFP. Potrivit unui preot, aproape 1.000 de oameni participau la slujba din "Biserica Sfintilor", din portul mediteranean Alexandria. Explozia s-a produs chiar la finalul ceremoniei, la o jumatate de ora dupa miezul noptii, cand oamenii se pregateau sa plece.

Coptii, crestini egipteni, reprezinta 6-10% din populatie si acuza ca sunt victimele permanente ale discriminarii si hartuirii din partea majoritatii musulmane.