Guvernul irlandez a anuntat marti ca a expulzat un diplomat rus, dupa ce s-a descoperit ca identitatea a sase irlandezi a fost "furata" pentru a oferi pasapoarte false unor spioni rusi, anunta AFP.

Expulzarea diplomatului, a carui identitate nu a fost dezvaluita, este rezultatul concluziilor anchetei lansate in iulie 2010 dupa descoperirea in Statele Unite a unei retele de spioni rusi care au utilizat identitati irlandeze, a precizat ministerul Afacerilor externe de la Dublin, intr-un comunicat.

Ancheta politiei irlandeze a confirmat aceste suspiciuni, precizand ca sase identitati au fost deturnate.

"Activitatile serviciilor secrete rusesti in cadrul falsificarii pasapoartelor irlandeze si a furtului de identitate a sase cetateni irlandezi sunt total inacceptabile", potrivit sursei citate.

Intr-un alt scandal legat de falsificarea pasapoartelor, Dublinul a expulzat in iunie 2010 un diplomat israelian, dupa ce a descoperit ca identitati irlandeze falsificate au fost descoperite de spioni banuiti ca ar fi ucis un lider al gruparii Hamas.