In timp ce uniunea monetara este din nou amenintata de criza, discutiile intre autoritatile irlandeze, Comisia Europeana, Banca Centrala Europeana si Fondul Monetar International vor fi "intensificate" pentru a dezvolta un program preventiv care sa ajute bancile din tara, a anuntat marti, comisarul pentru afaceri economice Olli Rehn.

"Aceste pregatiri pot fi considerate ca intensificarea unui program axat pe restructurarea sectorului bancar, in cazul in care un program ar fi necesar", a declarat Rehn intr-o conferinta de presa.

Discutiile ar trebui sa fie finalizate "rapid" si Dublinul trebuie sa decida, in zilele urmatoare, daca cere sau nu ajutor, a spus liderul ministrilor de finante din zona euro, Jean-Claude Juncker, dupa o reuniune a Eurogrupului, la Bruxelles, desfasurata intr-o atmosfera de criza, scrie Le Monde.

Autoritatile din Irlanda sunt pe punctul de a accepta un ajutor financiar european pentru bancile locale, in valoare de mai multe miliarde de euro, pentru a nu fi puse in situatia de a cere un pachet de salvare similar celui acordat Greciei, a scris marti cotidianul Irish Independent, citat de AFP.

Irish Independent a mai scris ca, in urma presiunilor Bancii Centrale Europene (BCE), premierul Brian Cowen a indicat luni seara ca Guvernul ar putea accepta o injectie masiva de capital, insa doar pentru banci. Luni, Brian Cowen a declarat ca, desi Irlanda are un deficit urias, tara sa nu va solicita ajutorul financiar al Uniunii Europene sau al Fondului Monetar International.