Presedintele Frantei, Nicolas Sarkozy, a anuntat miercuri ca nu renunta la masura de crestere a varstei de pensionare, de la 60 de ani la 62, in ciuda protestelor masive care au blocat tara marti, transmite AFP.

Reforma sistemului de pensii este o prioritate pe agenda lui Nicolas Sarkozy, in ciuda scaderii drastice a popularitatii presedintelui francez, cu doi ani inaintea urmatorului scrutin prezidential.

"Principalul element al acestei reforme este noua varsta de pensionare. Varsta va creste gradual pentru a ajunge la 62 de ani in 2018. Nu se pune problema sa renuntam la aceasta masura", a declarat Sarkozy.

Comunicatul presedintelui francez, care a urmat unei intalniri cu ministri, a fost prima reactie a sa la greva generala de marti, la care au participat 1,12 milioane de oameni potrivit ministerului de interne si 2,5 milioane potrivit sindicatelor.

Franta intentioneaza sa creasca varsta minima de pensionare de la 60 la 62 de ani pana in 2018, in conditiile in care, in aceasta tara, se aplica deja un impozit progresiv anual pentru pensii, de la 5,5% la pensiile mici pana la 40%, la cele foarte mari.

Guvernul francez sustine ca masura ar "salva" 70 de miliarde de euro de la bugetul de stat pana in anul 2030. "Daca nu facem nimic, deficitul sistemului de pensii va fi de 20 de miliarde de euro in 2010, 45 de miliarde in 2020 si probabil de 70 de miliarde, in 2030", spune Jean-Francois Cope, seful deputatilor UNP (partidul de dreapta al lui Sarkozy).