Compania British Petroleum a anuntat marti ca directorul Tony Hayward va parasi grupul si va fi inlocuit cu Robert Dudley, care conduce operatiunea de gestionare a scurgerii de petrol din Golful Mexicului, transmite AFP.

"BP anunta astazi ca, printr-o intelegere comuna cu board-ul BP, Tony Hayward se retrage din functia de director general al grupului de la 1 octombrie 2010", se precizeaza intr-un comunicat. "Va fi inlocuit incepand cu acea data de directorul executiv Robert Dudley."

Compania a anuntat ca a suferit pierderi de 16,9 miliarde de dolari in trimestrul al doilea, dupa ce a rezervat 32 miliarde de dolari pentru gestionarea scurgerii din Golful Mexic.

Pe 20 aprilie, platforma petroliera "Deepwater Horizon" din Golful Mexicului, detinuta de compania British Petroleum, a explodat in lungul coastei statului Louisiana si a ucis 11 muncitori. Doua zile mai tarziu, s-a scufundat si apoi a fost descoperita o fisura in putul de extractie, provocand ceea ce ar putea deveni cea mai mare scurgere de petrol din istorie.