Negocierile in formatul 5+2 (Moldova, Transnistria, mediatorii OSCE, Rusia, Ucraina si observatorii UE si SUA) in problema transnistreana au fost realuate luni la Viena, informeaza Infotag. Tiraspolul acuza UE ca abordeaza in continuare unilateral problematica reglementarii transnistrene si vrea, de la partea moldoveneasca, sa isi explice oficial pozitia privind declaratia de la Moscova. Anterior, noua guvernare de la Chisinau a denuntat ca neangajant documentul semnat la Moscova in 2009 si pana acum n-a existat o reactie oficiala a Tiraspolului.

Problemele care, in opinia UE, trebuie solutionate sunt apreciate de Tiraspol drept "inventate si artificiale" si considera ca "inaltele structuri ale Uniunii Europene continua sa abordeze unilateral problematica reglementarii transnistrene si nu ia in consideratie realitatile care s-au creat in acest proces".

Intr-un comunicat in urma reuniunii ministrilor de externe ai UE care a avut loc in 22 februarie, sefii diplomatiiilor europene au anuntat decizia de a suspenda, pana la sfarsitul lui septembrie 2010, a restrictiilor de circulatie impuse liderilor regimului separatist de la Tiraspol. A fost anuntata prelungirea masurilor restrictive pentru o serie de membri ai autoritatilor separatiste pe o durata de 12 luni. Insa, "pentru incurajarea progresului", Consiliul suspenda implementarea masurilor restrictive pentru toti responsabilii transnistreni de pe lista pana la sfarsitul lui septembrie 2010, cand va avea loc o revizuire bazata pe eventuale progrese.

Consiliul si-a exprimat regretul ca nu exista un progres substantial in rezolvarea problemelor cu care se confrunta scolile cu grafie latina din regiunea transnistreana si obstacolele impuse de Tiraspol liberei circulatii a persoanelor.

Comunicatul MAE transnistreancitat de Infotag arata ca autoritatile transnistrene considera ca „problema scolilor cu predare in limba romana din Transnistria nu este solutionata definitiv anume din cauza administratiei acestor scoli si a conducerii de la Chisinau, care impiedica activitatea lor intr-un cadru juridic adecvat, transformind astfel elevii si parintii lor in niste prizonieri ai ambitiilor politice”.

Documentul vorbeste si despre argumentul UE privind restrictiile de circulatie, considerind ca „in ultimii ani partea transnistreana a simplificat considerabil posibilitatile de intrare, iesire si tranzitare prin teritoriul sau pentru cetatenii straini, indeplinind totodata functii de stat obisnuite: controlul granicer si migrationist, combaterea contrabandei si a altor forme de crime transfrontaliere”.

In opinia Tiraspolului, „orice tentative de presiune asupra Transnistriei ca o zona de conflict recunoscuta international nu au nici o perspectiva si doar indeparteaza perspectivele de reglementare, precum si pun la indoiala realizarea unui set de proiecte, in primul rand cu participarea Uniunii Europene”.

Transnistria a aratat ca este deschisa "pentru un dialog constructiv si de respect reciproc cu Uniunea Europeana in interesele populatiei Transnistriei".

Pe de alta parte, autoritatile de la Tiraspol reactioneaza pentru prima data la anuntul autoritatilor moldovene de a denunta ca neangajant documentul tripartit semnat in 2009 la Moscova de presedintii Voronin, Smirnov si Medvedev. Ele spun ca spera ca la Viena - unde au fost reluate negocierile in formatul 5+2 - sa le fie explicata pozitia Chisinaului privind acest document.

"La sfirsitul saptaminii trecute am trimis o adresare partii moldave cu solicitarea de a explica oficial pozitia sa referitor la Declaratia de la Moscova in privinta principiilor in baza carora delegatia moldoveana doreste sa edifice procesul de negocieri, in special in operatiunea pacificatoare", a spus in ajunul intrevederii ministrul transnistrean de externe, Vladimir Iastrebceac.

Tiraspolul pledeaza pentru mentinerea in regiune a pacificatorilor militari ai Rusiei si chiar pentru majorarea contingentului. Chisinaul considera ca faza militara a conflictului s-a incheiat demult si pledeaza pentru inlocuirea contingentului de pacificatori cu o misiune internationala de observatori civili.

Reluarea oficiala a negocierilor - ambasadorul roman la Chisinau, Marius Lazurca, a spus in audierile din Parlament ca negocierile la nivel informal au fost reluate inca din decembrie 2009 - trebuie sa dea un nou impuls dialogului intre parti si sa stabileasca pasii pentru lunile urmatoare. Este pozitia exprimata la Chisinau de reprezentantul permanent al presedintelui in exercitiu al OSCE pentru conflicte nesolutionate, Bolat Nurgalyev.

"Pentru noi cel mai important este micsorarea potentialului de conflict in regiune si crearea conditiilor pentru un trai normal pentru oameni", a declarat reprezentantul OSCE.

Si partea rusaa facut declaratii in ajunul relansarii negocierilor de la Viena, prin ambasadorul pentru misiuni speciale al MAE al Federatiei Ruse, Valerii Nesteruskin, care a facut joi o vizita la Tiraspol, unde l-a intalnit pe ministrul de externe transnistrean.

Diplomatul rus a spus ca la Viena partile vor avea „o platforma convenabila pentru a discuta problemele care pe viitor ar putea deveni baza de realizare a anumitor proiecte".

„Accentul va fi pus pe rezultatul activitatii grupurilor de lucru ale Moldovei si Transnistriei. Lansarea mecanismului activitatii lor este cel mai important factor in procesul de reglementare a relatiilor moldo-transnistrene. Daca ambele parti vor da dovada de pregatire pentru solutii reciproc acceptabile, capabile sa imbunatateasca viata oamenilor, acest lucru poate fi doar salutat”, a spus diplomatul rus, care a mentionat ca „absenta principiului de continuitate la adoptarea hotaririlor ar putea face ca dialogul sa nu mai aiba nici un sens”.

Intrebat de jurnalisti despre posibilitatea cresterii atributiilor SUA si UE in formatul „5+2”, Nesteruskin a subliniat ca forma in care sa se implice participantii internationali este prerogativa partilor din negocieri.

„Am lucrat mult in formatul pentagonal si am considerat ca acest format convine tuturor si apropie solutionarea definitiva. Incepind cu 2006 noi desfasuram neformal consultari in formatul „5+2” si in acest timp ne gindim cum sa facem ca acest format sa fie lucrativ. Daca avem speranta ca noul format va apropia rezultatul constructiv in reglementare, atunci nimeni nu trebuie limitat, iar reglementarea definitiva ramine prerogativa partilor conflictuale”, a subliniat el.