Politistii brazilieni au eliberat doi banditi care tocmai ucisesera un barbat pentru a-l jefui, nu inainte insa de a confisca de la hoti saracacioasa prada: tenisii si jacheta victimei. Imaginile au fost suprinse de camerele de supraveghere in centrul orasului Rio de Janeiro, metropola care se confrunta, de mai multe zile, cu confruntari violente intre fortele de ordine si bandele de traficanti de droguri, relateaza AFP.

Ironia sortii, victima, Evandro Joao Silva, era responsabil pentru proiecte sociale al ONG-ului AfroReggae, creat in 1993 cu scopul de a pacifica celebrele favelas.

Politistii au preferat sa nu acorde primul ajutor barbatului, ucis de gloante sambata seara de catre doi atacatori, lasandu-l sa zaca pe trotuar, in agonie, in conditiile in care razboiul dintre bandele de traficanti a facut ravagii in zona de nord a orasului.

In cursul ultimului an, 364 de tineri implicati in traficul de stupefiante au renuntat la cariera criminala in urma programelor derulate de ONG.

"Nu putem sa aruncam vina asupra tuturor fortelor de ordine, dar conduita celor doi politisti ii aseaza la acelasi nivel cu banditii, sau chiar mai jos", a reactionat Jose Junior, directorul AfroReggae.

Politistii au fost arestati la ordinul comandantului general al politiei militare (PM), insarcinata cu mentinerea ordinii in Brazilia.

Abaterile disciplinare sunt frecvente in randul angajatilor politiei - prost antrenati, cu salarii mici, scandalurile de coruptie abundand, zeci de politisti fiind concediati anual.

Pe de alta parte, in perioada 2004 - 2008, 586 de politisti au fost ucisi. Media salariala este de 30 de reali pe zi (10 euro).