Presedintele Afganistanului, Hamid Karzai, si fostul sau ministru de Externe Abdullah Abdullah se vor confrunta intr-un nou tur de scrutin pentru desemnarea sefului statului, in data de 7 noiembrie, dupa invalidarea a numeroase voturi suspecte in favoarea lui Karzai, relateaza AFP.

Comisia electorala a anuntat marti seara ca anularea buletinelor de vot a facut ca Hamid Karzai, creditat pana atunci cu 54,6% din preferintele alegatorilor, sa scada la 49,67%, sub pragul de 50% necesar pentru a fi ales din primul tur al alegerilor.

"Este nevoie de un al doilea tur, care va fi organizat pe 7 noiembrie", a declarat marti, la doua luni dupa prima runda electorala, un purtator de cuvant al Comisiei electorale independente (IEC), Noor Mohammad Noor.

Hamid Karzai a declarat, dupa acest anunt, ca turul doi al alegerilor reprezinta "un progres important pentru democratie".

"Nu este momentul sa discutam despre anchete, acum este momentul sa facem progrese spre stabilitatea si unitatea nationala", a afirmat el.

Abdullah Abdullah, principalul sau rival, s-a declarat de acord cu organizarea unui al doilea tur de scrutin in data de 7 noiembrie.

Presedintele afgan a fost supus unor puternice presiuni internationale, in special in acest week-end, pentru organizarea unui nou tur de alegeri, in conditiile in care suspiciunile de frauda devenisera tot mai mari.

Organizarea alegerilor ramane insa extrem de complicata, Afganistanul aflandu-se in fata unei insurectii islamiste care si-a intensificat atacurile in ultimele luni, a unei ierni extrem de grele, care va face inaccesibile numeroase regiuni ale tarii, dar si a riscului unei participari si mai reduse decat in primul tur (38,7%).