Mai multi figuranti au jucat in fata camerelor rolul clientilor unui supermarket, in timpul unei vizite a ministrului francez de Educatie, Luc Chatel. Evenimentul s-a petrecut in urma cu doua zile, intr-un supermarket din regiunea pariziana, unde ministrul a venit pentru a promova un program guvernamental privind produsele scolare, scrie AFP.

Imediat dupa eveniment, presa din Hexagon a inceput sa puna intrebari cu privire la clientii din magazin si sa ancheteze modul in care a fost organizata vizita oficialului. Conducerea supermarketului a raspuns miercuri apelului jurnalistilor si a recunoscut ca i-a "invitat" pe cativa dintre salariati sa ingroase numarul clientilor, lucru pentru care si-a cerut scuze.

"Aceasta initiativa este singura actiune a supermarketului si in niciun caz ministrul sau vreunul dintre colaboratorii sai nu au fost asociati unei asemenea fapte sau informati cu privire la ea", a tinut sa precizeze conducerea. De cealalta parte, purtatorul de cuvant al Uniunii pentru o Miscare Populara (UMP), Dominique Paille, precum si alti apropiati ai ministrului Luc Chatel au dat asigurari ca actiunea nu a fost organizata de partid.

Luc Chatel se afla in supermarket pentru a promova programul privind produsele scolare vandute la acelasi pret ca in anul 2008; programul este rezultatul unui acord intre Ministerul Educatiei si marile magazine din Franta. Jurnalistii au observat, insa, rapid aparitia mai multor femei, care purtau in cosuri chiar produsele la care ministrul facea referire. Presa franceza a descris grupul de femei din apropierea lui Chatel ca "tipul mamei ideale", care au parasit insa supermarketul impreuna.

In timpul filmarilor, ministrul a intrebat-o pe una dintre "clientele" aflate in magazin ce parere are despre programul rechizitelor scolare. Ulterior, directoarea de comunicare a supermarketului a recunoscut ca si aceasta femeie facea parte din grupul de salariate mobilizate pentru vizita oficialului.

Luc Chatel présente les essentiels de la rentrée

Încărcat de Luc-Chatel. - News videos hot off the press.