Un avion apartinand companiei American Airlines, fortat sa se intoarca la Los Angeles din cauza unei defectiuni, a aterizat in siguranta, marti, pe Aeroportul International din metropola americana, dupa doua ore in care a planat deasupra Pacificului, pentru a consuma excesul de carburant. Aparatul Boeing 737 decolase din Los Angeles in directia Toronto cu 130 de pasageri la bord, moment in care a inregistrat o defectiune la trenul de aterizare, informeaza Reuters.

Zborul American Airlines 1586 a aterizat in siguranta pe Aeroportul din LA in jurul orei 13:00, ora locala. Avionul avea la bord 130 de pasageri si cinci membri ai echipajului.

Aeroportul International din Los Angeles ocupa locul 5 in clasamentul celor mai aglomerate aeroporturi comerciale din lume si pe locul 3 in randul aeroporturilor din SUA.