Uniunea Europeana a avertizat Bulgaria ca trebuie sa ia masuri urgente pentru a opri violentele din lumea interlopa care controleaza capitala tarii, dupa ce doua personaje proeminente bulgare au fost impuscate mortal pe strazile din Sofia, scrie The Independent, citat de Rador.

Scriitorul Georgi Stoev - ale carui carti detaliaza viata intunecata a capilor lumii interlope bulgare - a fost impuscat luni, in fata unui hotel din centrul Sofiei, de doi atacatori. Cu o zi inainte, Borislav Georgiev, directorul executiv al unei companii energetice, a fost impuscat in fata locuintei.

"Este nevoie de actiuni urgente in zona luptei impotriva crimei organizate din Bulgaria", a spus purtatorul de cuvant al Comisiei Europene, Mark Gray. "Din pacate, aceste atacuri au continuat regulat in ultimii doi ani, fara condamnari". Au fost mai mult de 150 de asasinate legate de lumea interlopa in ultimii sapte ani in Bulgaria, impuscaturi, injunghieri si atacuri cu bomba, adesea catalogate drept "crime din razbunare" si care arareori ajung la proces, scrie The Independent.

Aderarea la UE a fostei tari din blocul sovietic a fost amanata cu trei ani, partial din cauza esecului acesteia de a opri crima organizata, spalarii de bani si a coruptiei la nivel inalt. Un raport de monitorizare din partea UE in 2006 a subliniat aceste probleme, aratand lipsa de actiune din partea oficialitatilor si tinand cont de faptul ca asasinatele la comanda rar sunt investigate sau aduc condamnari.

Cand Bulgaria s-a alaturat UE, alaturi de Romania, in ianuarie 2007, CE si-a exprimat ingrijorarile fata de coruptie si de crima organizata, impunand restrictii de monitorizare asupra tarii. Luna trecuta, presedintele comisiei, Jose Manuel Barroso, a vorbit deschis despre problema, cu ocazia unei vizite in Bulgaria. "Nu putem repeta constant faptul ca trebuie facut mai mult", a spus el. "Investigatiile fara sfarsit si taraganarea dosarelor in instanta nu se califica drept justitie".

CE pare decisa a-si desfasura urmatoarea sesiune de monitorizare in vara aceasta, ceea ce ar putea duce la sanctiuni, inclusiv prin reducerea de fondurilor europene, daca se va descoperi ca guvernul nu ia suficiente masuri pentru a ataca problema.

Primul-ministru bulgar Sergei Stanisev, care a promis sa intensifice campania impotriva coruptiei si a crimei organizate, cand a venit la putere in 2005, a facut marti o declaratie in care promitea ca va recurge la "actiuni dure si concentrate" pentru a ataca aceste probleme.

Coalitia guvernamentala condusa de socialisti planuieste o intalnire cu toate autoritatile pentru aplicarea legii, pentru a incerca sa stabileasca daca exista o legatura intre recentele crime si cercurile criminale cunoscute. Stoev, care spunea ca a apartinut candva cercurilor criminale pe care cauta sa le demaste, ar putea fi victima unui atac de razbunare. "Georgi a fost ucis de personajele sale", a afirmat editorul sau, Nedialko Nedialkov.

Procurorul sef, Nikolai Kokinov, a spus ca autorul l-a contactat in urma cu 18 luni, spunand ca este gata sa depuna marturie impotriva figurii proeminente a lumii interlope, Mladen Mihalev, cunoscut si ca "Mad-zho". Kokinov a spus ca Stoev, care a scris o carte intitulata BG Godfather (The True Story of Madzho), a refuzat protectia politiei.