Guvernul britanic ar urma să renunțe la majoritatea controalelor asupra produselor alimentare importate din UE atunci când vor intra în vigoare noile controale vamale post-Brexit, la sfârșitul lunii aprilie, pentru a evita „perturbări majore” în porturi, a anunțat joi Financial Times.

Londra, Marea BritanieFoto: Amer Ghazzal / Alamy / Alamy / Profimedia

Potrivit unei note confidențiale trimise autorităților portuare și consultate de ziar, Departamentul pentru Mediu și Agricultură (Defra) admite că nu va putea efectua aceste noi controale vamale fizice la 30 aprilie, așa cum a fost anunțat inițial, citează AFP.

„Există un risc semnificativ de perturbare în prima zi dacă toate codurile asociate diferitelor mărfuri vor fi activate în același timp”, recunoaște acesta. Ca urmare a acestor dificultăți de înregistrare a produselor, ministerul se teme că se vor forma cozi interminabile în porturile britanice.

Pentru a evita acest lucru, verificările „esențiale” de sănătate și siguranță pentru aceste mărfuri, cu excepția celor cu risc ridicat, nu ar trebui să fie efectuate în primă instanță.

Guvernul vorbește despre o „punere în aplicare treptată”, probabil pe grupe de produse, fără a preciza un termen limită.

Doar produsele „cu risc ridicat”, cum ar fi carnea, provenite din anumite țări europene ar trebui să fie analizate inițial, în funcție de gradul de ocupare a porturilor, până când sistemul va fi pe deplin operațional, mai precizează ministerul în nota sa.

De la intrarea efectivă în vigoare a Brexitului, în ianuarie 2021, UE a introdus controale mai stricte asupra mărfurilor provenite din Marea Britanie.

Dar Londra a amânat deja până acum de cinci ori anumite formalități și controale la importuri, de teamă să nu penalizeze o economie în criză și să alimenteze inflația.

Într-o primă etapă, la sfârșitul lunii ianuarie, certificatele sanitare și fitosanitare au devenit deja obligatorii, în special pentru anumite produse de origine animală și vegetală cu „risc mediu”.

Printre produsele în cauză se numără anumite brânzeturi, unt, cârnați, jambon și mezeluri, precum și anumite flori tăiate, rădăcini și tuberculi.

Noile controale vor costa probabil companiile britanice aproape două miliarde de lire sterline (2,3 miliarde de euro) și se vor adăuga la inflație, a avertizat săptămâna trecută compania de asigurări Allianz Trade.

Pe de altă parte, asociațiile profesionale din industrie militează pentru ca acestea să fie amânate cel puțin până în toamnă.