Guvernatorul băncii centrale finlandeze, Olli Rehn, a declarat miercuri că intenționează să candideze la alegerile prezidențiale de anul viitor, când Finlanda urmează să aleagă un nou șef de stat, și că va solicita un concediu de la actuala sa funcție, transmite Reuters.

Olli RehnFoto: Agerpres/AP

Olli Rehn, șef al băncii naționale din Finlanda, fost comisar european pentru afaceri monedare și economice între 2010 și 2014, este cunoscut la noi pentru mandatul său de comisar pentru extindere (2004 - 2010), fiind cel care a supervizat aderarea României și Bulgariei la UE. În 2009, el a spus că România și Bulgaria nu erau pregătite pentru integrarea în Uniunea Europeană, adăugând că, după această experiență, UE a învățat să nu mai stabilească o dată fixă pentru aderarea unei țări înaintea finalizării negocierilor preaderare, dar și să fixeze criterii mai stricte.

În vârstă de 61 de ani, Olli Rehn, membru în consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene, a declarat că va intra în concediu în perioada următoare și că nu va fi implicat în sarcini oficiale în timp ce se pregătește să candideze. El trebuie să strângă 20.000 de semnături înainte de a se înscrie oficial în cursă.

„Voi solicita un concediu de un an atunci când, sperăm, voi fi nominalizat drept candidat la președinție", a declarat Rehn într-o conferință de presă.

Pekka Haavisto, care a demisionat miercuri din funcția de ministru de externe finlandez, în urma demisiei guvernului în urma alegerilor generale, a anunțat recent și el că va candida la președinție.

Politica externă și de securitate se numără printre responsabilitățile constituționale cheie ale președinților finlandezi.

În aprilie, Finlanda s-a alăturat alianței militare NATO, într-o schimbare istorică de politică provocată de invazia Rusiei în Ucraina, care a atras o amenințare din partea Moscovei cu „contramăsuri".