Arhitectul aderarii Bulgariei la Uniunea Europeana, Gunter Verheugen, a revenit in Bulgaria, pentru prima data dupa anul 2009. El este in Bulgaria la invitatia Asociatiei Intreprinderilor Familiale din Bulgaria, infiintata odata cu aderarea tarii la UE, in urma cu zece ani, potrivit Rador. "Sunt foarte impresionat de dezvoltarea Bulgariei in acesti ani. Este evident de la prima vedere ca dezvoltarea economica este pe drumul bun. Bulgaria este acum o democratie stabila si o economie in curs de dezvoltare", a declarat Gunter Verheugen pentru Nova Tv., potrivit ziarului bulgar Chasa.

Gunter VerheugenFoto: Comisia Europeana

"Ar fi fost catastrofal daca Bulgaria si Romania nu ar fi fost admise in UE, acesta a fost ultimul tren. Daca nu as fi insistat ca negocierile sa se incheie pana la sfarsitul mandatului mei, nu stiu acum ce s-ar fi intamplat", a adaugat fostul comisar european pentru extindere.

"Cel mai emotionant moment pentru mine in Bulgaria a fost in timpul vizitei in vechea dumneavoastra capitala - Veliko Tarnovo. Cand mi-au daruit o cheie imensa si primarul a spus: "Aceasta nu este o cheie catre orasul nostru, ci cheie catre sufletele noastre". "Mi-au dat lacrimile, pur si simplu", a spus Gunter Verheugen. "In anul 2004, am recomandat demararea negocierilor cu Turcia in vederea aderarii acestui stat la UE.

Inchipuiti-va cum va arata UE cu o putere ca Turcia. Nimeni nu vorbeste de faptul ca - in starea actuala - Turcia trebuie sa fie in UE. Insa trebuie sa se tina toate usile deschise. Noi nu purtam negocieri ca domnul Erdogan sa devina membru al UE, ci ca poporul turc sa devina membru al UE", a mai spus Verheugen. "UE nu se va destrama. Nu vom fi innebunit atat de mult incat sa distrugem cel mai bun lucru in istoria Europei.

Pericolul a fost chiar mai mare decat acum. A fost mult mai mare anul trecut, cand s-a luat decizia cu privire la Brexit si trebuia sa ne luptam cu consecintele crizei financiare si economice. Atunci, partide extremiste si populiste de dreapta au actionat. Si a fost foarte periculos, mult mai periculos decat acum", a spus fostul vicepresedinte al Comisiei Europene si comisar european pentru extindere, citeaza Rador.