Congresul american a adoptat joi cheltuieli militare de aproape 700 de miliarde de dolari pentru anul bugetar 2018, mai mult decat ceruse presedintele Donald Trump, relateaza AFP.

Senatul a adoptat definitiv aceasta lege joi, in unanimitate, dupa validarea ei, marti, in Camera Reprezentantilor. Presedintele american, care s-a angajat "sa reconstruiasca" armata tarii, este asteptat sa o semneze pentru a o promulga.

Bugetul il depaseste cu 15% pe cel din 2016, ultimul an complet al presedintelui Barack Obama, si cu 26 de miliarde de dolari suma ceruta de Casa Alba, cu aproximativ 4% mai mult, potrivit Agerpres.