Secretarul de stat american, Rex Tillerson, si omologul sau iranian, Mohammad Javad Zarif, s-au aflat miercuri pentru prima data impreuna intr-o sala a Organizatiei Natiunilor Unite pentru a discuta despre acordul nuclear iranian, au constatat corespondentii agentiei France Presse.

A fost prima intalnire intre cei doi responsabili de la intrarea in functie, in ianuarie, a administratiei Donald Trump. Cei doi ministri vor discuta cu ceilalti cinci semnatari ai acordului nuclear incheiat in 2015 (Marea Britanie, Franta, Rusia, China si Germania) despre viitorul acestui document pe care Donald Trump pare sa il renege. Niciun ministru prezent nu a dorit sa raspunda intrebarilor lansate de jurnalisti: "Veti ingropa acordul?" ministrului american. "Veti salva acordul?" sefei diplomatiei europene, Federica Mogherini. "Va fi violent?" ministrului iranian. "Violenta", s-a intrebat zambind seful diplomatiei de la Teheran, potrivitAgerpres.