Kammikazele care a ucis luni 22 de persoane la Manchester este un cetatean britanic de origine libiana "cunoscut" serviciilor de securitate, cu legaturi "dovedite" cu gruparea Stat Islamic, scrie AFP.

Salman AbediFoto: Captura YouTube

Politia britanica a afirmat ca autorul atacului este Salman Abedi, 22 de ani, care a murit in urma exploziei provocate la sfarsitul concertului starului american pop Ariana Grande, la una dintre iesirile de pe Manchester Arena.

"Autorul este Salman Ramadan Abedi, nascut si crescut in Marea Britanie", a declarat marti seara premierul Theresa May.

Miercuri, ministrul de Interne Amber Rudd a precizat ca acesta era "cunoscut" de catre serviciile de securitate si ca "probabil nu a actionat singur" pentru acest atentat "mai elaborat decat altele".

La Paris, omologul sau francez, Gerard Collomb, a afirmat ca legaturile sale cu gruparea Stat Islamic sunt "dovedite" si ca acesta s-a "radicalizat si a decis sa comita un atentat" dupa "o calatorie in Libia si apoi, fara indoiala, in Siria".

Potrivit presei britanice, Salman Abedi, nascut intr-o familie musulmana pioasa, s-ar fi nascut la Manchester in 1994 din parinti libieni care fugisera de regimul lui Muammar Gaddafi, pentru a gasi refugiu in Marea Britanie. Acesta a trait initial la Londra, si apoi in cartierul periferic si linistit Fallowfield, la sud de Manchester.

In acest cartier, format din case modeste din caramida rosie, o locuinta a fost perchezitionata marti.

Intre vecini, putini il cunosteau pe suspect. "Nici macar nu stiu cum arata, sa spun drept. Cu toate acestea, cred ca l-am intalnit zilnic", spune Rachel Harding, 37 de ani, care locuieste intr-o casa vecina.

"Era un tanar foarte discret, tot timpul respectuos fata de mine", spune uin libian din Manchester, pentru Guardian. "Fratele sau Ismael este foarte sociabil, dar Salman era foarte retras".

Student in management

Daily Telegraph afirma ca Salman Abedi era al treilea copil al unei familii cu patru copii.

Gruparea Stat Islamic a revendicat atentatul soldat cu 22 de morti, printre care mai multi copii, inclusiv o fetita de 8 ani, precum si 59 de raniti.

Dispozitivul exploziv se afla intr-un bagaj care fusese plasat pe sol inainte de detonare, potrivit Times.

Un barbat de 23 de ani a fost arestat marti la Chorlton, la sud de Manchester, in legatura cu acest atentat.

Anchetatorii au perchezitionat si locuinta fratelui suspectului, tot la sud de Manchester.

Cei doi frati frecventau moscheea locala din Didsbury, afirma The Guardian. Tatal suspectului este bine cunoscut in comunitatea libiana din Manchester dar se afla in prezent la Tripoli, adauga cotidianul.

Sase ani dupa revolta care a pus capat dictaturii lui Gaddafi, Libia este in continuare prada haosului iar gruparea SI s-a implantat si aici, chiar daca a suferit o serie de infrangeri in Siria, in nord.

Potrivit Times, Salman Abedi s-a deplasat recent in Libia. Acesta a plecat in urma cu trei saptamani si s-a intors acum cateva zile, potrivit sursei citate, care citeaza un coleg de scoala a kimakaze-ului.

Salman Abedi a inceput studii de comert si management la universitatea Salford, dar le-a abandonat dupa doi ani si nu a obtinut diploma.

Circa 16.000 de libieni traiesc in Marea Britanie, potrivit BBC, cea mai mare comunitate fiind in Manchester.