Presedintele american, George W. Bush, si-a inceput miercuri turneul istoric in Orientul Mijlociu, cu scopul de a accelera eforturile de pace intre israelieni si palestinieni si pentru a "puna in garda" aliatii sai in fata amenintarii Iranului. Liderul de la Casa Alba a vizitat mai intai Israelul, unde a fost primit de omologul sau israelian Shimon Peres si de premierul Ehud Olmert.

Inca de la sosirea sa pe Aeroportul Ben Gurion, din Tel Aviv, presedintele american a subliniat importanta relatiilor dintre SUA si Israel, adaugand ca "alianta dintre cele doua natiuni contribuie la garantarea securitatii Israelului ca stat evreiesc". De aseemenea, el a evocat ''o noua sansa pentru pacea "in Orientul Mijlociu, precizand ca "doreste o pace durabila pe Pamantul Sfant" si pentru liderii din intreaga regiune.

In discursul cu care si-a intampinat oaspetele, presedintele Israelului, Shimon Peres, a vorbit despre amenintarea reprezentata de Iran, aratand ca Teheranul "nu ar trebui sa subestimeze hotararea israelienilor de a se apara". El i-a cerut presedintelui american ajutorul in eforturile de a "pune capat nebuniei" de care dau dovada Iranul, miscarea libaneza Hezbollah si miscarea islamista Hamas.

In replica, Bush a afirmat Iranul si programul sau nuclear ramane o "amenintare pentru pacea mondiala", insa problema "ar putea fi rezolvata pe cale diplomatica", daca se va mentine presiunea internationala asupra Republicii Islamice. Iranul este acuzat de Occident ca dezvolta un program de inbogatire a uraniului pentru a se dota cu armament nuclear.

Bush, intampinat cu mult fast la Tel Aviv

Joi, George W. Bush este asteptat la Ramallah, in Cisiordania, pentru convorbiri cu liderul palestinian Mahmud Abbas, iar vineri se va intalni cu reprezentantul Cvartetului pentru Orientul Mijlociu, fostul premier britanic, Tony Blair.