Statele Unite au desfasurat luni mii de soldati si armament greu in Polonia, statele baltice si sud-estul Europei, in cea mai ampla consolidare de forte dupa Razboiul Rece, o masura criticata de Rusia ca parte a unei strategii agresive la frontierele sale, relateaza News.ro.

Tancuri M1A1 AbramsFoto: Agerpres

Desfasurarea unei brigazi blindate complete, ce marcheaza intoarcerea tancurilor americane in Europa pentru prima data dupa 2013, le ofera garantii ale sustinerii americane aliatilor est-europeni, alarmati de agresiunea Moscovei fata de Ucraina si de exercitiile militare ruse din regiunea baltica.

Ordonata initial de Barack Obama, sosirea trupelor acceptata de Donald Trump ii linisteste pe aliatii ingrijorati de investirea in functie a republicanului, care a descris la un moment dat NATO drept "depasit" si care a pledat pentru o apropiere de Rusia.

"Dumnezeu sa il binecuvanteze pe presedintele Trump", a spus ministrul polonez al Apararii, Antoni Macierewicz, la o ceremonie la care au luat parte si generali americani. Oficialii au asistat la demonstratii cu munitie reala efectuate de tancurile americane la o baza militara din apropiere de granita cu Germania.

"Intreaga greutate a armatei americane se afla in spatele acestor santinele ale libertatii", a declarat locotenent-generalul Tim Ray, comandant adjunct al Comandamentului american pentru Europa, despre zecile de militari americani si tancuri aliniate in zapada, dintre care o parte vopsite inca in culorile desertului, in urma misiunilor din Orientul Mijlociu.

CONSOLIDARE A FORTELOR NATO

Temerile in regiune, in special in tarile baltice, foste republici sovietice, au luat amploare dupa anexarea Crimeei de catre Rusia in 2014.

Prezenta celor 3.500 de militari americani, carora li se vor alatura alti 1.600, precum si elicoptere si avioane, luna viitoare, fac parte dintr-o consolidare de amploare la nivelul NATO.

Soldatii americani vor fi desfasurati si in Bulgaria si Romania.

Locotenent-generalul Ben Hodges, comandantul fortelor americane din Europa, a afirmat ca aceasta consolidare a fortelor intareste asigurarile oferite de Trump liderilor din Marea Britanie, Germania in Franta privind importanta NATO.

"Nu vad si nu am auzit nimic care sa ma faca sa cred ca ar putea fi redusa", a spus Hodges, in fata zecilor de tancuri aliniate in zapada.

"Presedintele nostru a discutat cu premierul (Theresa - n.r.) May, cancelarul (Angela - n.r.) Merkel si presedintele (Francois - n.r.) Hollande, iar ceea ce am auzit este afirmarea importantei NATO si a angajamentului Statelor Unite fata de NATO", a adaugat el.