Administratia americana este pe punctul de a anunta sanctiunile promise de presedintele Barack Obama contra Rusiei pentru atacurile cibernetice care au perturbat alegerile prezidentiale din SUA, potrivit presei americane de miercuri, citate de agentia France Presse.

"Un anunt ar putea fi facut in aceasta saptamana", dupa Washington Post, in timp ce CNN prevede un anunt "incepand de joi". Conform celor doua institutii media, sanctiunile ar putea fi diplomatice si financiare, potrivit Agerpres.

Statele Unite vor riposta in fata actelor de piraterie cibernetica ale Rusiei din timpul campaniei pentru alegerile prezidentiale americane, a afirmat presedintele Barack Obama la microfonul postului de radio NPR, relata, pe 16 decembrie, AFP.

"Este clar ca daca un guvern strain, oricare ar fi, incearca sa vicieze integritatea alegerilor noastre, atunci trebuie actionam", a declarat Barack Obama. "Vom face asta, in momentul si acolo unde vom decide", a adaugat liderul de la Casa Alba.

"Unele (represalii) vor fi explicite si publice, altele poate ca nu vor fi", a adaugat presedintele Barack Obama care va fi urmat la Casa Alba de republicanul Donald Trump, la 20 ianuarie.

Pana acum, presedintele american nu si-a asumat explicit raportul CIA care acuza Rusia ca a intervenit prin intermediul atacurilor cibernetice in campania electorala cu scopul precis de a-l ajuta pe Donald Trump sa fie ales.

El a dispus efectuarea unei investigatii aprofundate asupra atacurilor cibernetice inregistrate in timpul campaniei electorale premergatoare scrutinului prezidential din 8 noiembrie si a cerut sa i se prezinte un raport inaintea datei de 20 ianuarie.

"O intreaga serie de analize sunt in curs, in cadrul diferitelor agentii (de informatii)", a precizat Barack Obama la postul NPR. "Cand voi primi raportul final, atunci vom fi in masura sa avem o adevarata vedere de ansamblu si o adevarata idee despre motivatiile care s-au aflat in spatele acestor actiuni", a subliniat liderul de la Casa Alba.

"Cu siguranta, ne vom asigura ca raspunsul nostru este proportional", a declarat purtatorul de cuvant al Casei Albe, Josh Earnest, la 11 octombrie, jurnalistilor care il insoteau pe presedintele american. "Este putin probabil sa il anuntam dinainte", a adaugat el.

"Presedintele a luat deja in discutie mijloacele importante de care dispune guvernul american pentru a ne apara sistemele (informatice) din Statele Unite si a desfasura totodata operatiuni ofensive in alte tari", a avertizat purtatorul de cuvant.

Tot pe 16 decembrie, Kremlinul a declarat ca Statele Unite ar trebui fie sa dovedeasca acuzatiile ca Rusia a intervenit in alegerile prezidentiale din SUA prin atacurile cibernetice asupra structurilor Partidului Democrat, fie sa inchida subiectul, potrivit relatarii Reuters.