FOTO

Iasomie in pamant otravit. Deriva Tunisiei spre jihadism

de Ioana Moldovan     HotNews.ro
Miercuri, 26 octombrie 2016, 0:05 Actualitate | Internaţional

Tunisia aluneca spre jihad
Foto: Ioana Moldovan
​Nu trecuse mult de la „Revoluția Iasomiei” și Mehdi era sătul. Tot ce făcea era să bată drumul de acasă, în Douar Hicher, o suburbie la câțiva kilometri de Tunis, până la vreo cafenea din apropiere și înapoi. Zi de zi, același lucru. Voia un nou început. S-a dus la moschee și a început să se roage.

În aprilie 2013, la circa un an după ce mii de tineri au luat cu asalt străzile Tunisiei pentru a răsturna semi-eternul sistem dictatorial al lui Zine El Abidine Ben Ali, Mehdi a plecat în Libia să lupte în ce credea că va fi războiul sfânt.

În 2012, mulți tineri tunisieni au luat calea extremismului. Era o nouă modă. Oamenii se întâlneau în moschei și petreceau nopțile vorbind despre jihad. Apoi grupuri întregi de tineri dispăreau pur și simplu din cartierele lor. Cei de acasă îi contactau să afle cum e acolo. „Dumnezeu e mulțumit de ceea ce facem”, venea răspunsul îmbietor.

Mehdi [care a cerut să nu îi folosesc numele real] are 26 de ani acum și a petrecut patru luni și treisprezece zile într-o tabără teroristă de antrenament din Libia, într-o fostă cazarmă militară. Marțea și vinerea se antrena la tras cu arma. E greu să ți-l imaginezi pe Mehdi cu arma în mână. Poate e din cauza staturii sale minione, a nasului și urechilor micuțe; cel mai probabil însă e datorită zâmbetului sincer ce deseori îi invadează chipul. În micul atelier pe care a reușit să îl deschidă de curând cu bani împrumutați de la prieteni, printre furtunuri vechi de duș și aparate ruginite, îl văd speriat de vizitele repetate ale unui vecin care îi tot pune întrebări legate de barba lui.

În restul zilelor, cei din tabără asamblau și dezasamblau puști Kalașnikov, alergau, se rugau și jucau fotbal. Erau plătiți. Mehdi spune că primea un salariu de 3000 de dolari. Mâncarea era gratuită. „Trebuiau să ne plătească”, îmi spune Mehdi, ”pentru că știau că în unele familii, eram singurii care puneam pâinea pe masă.”

Cu o pregătire de 2 ani în inginerie electrică, Mehdi era șomer din 2008. Își încercase norocul ca zilier, însă nu găsea de muncă mai mult de patru-cinci zile pe lună. În Tunisia, anul acesta, rata șomajului se situează în jurul cifrei de 15,5%. Situația este și mai gravă în cazul persoanelor sub 30 de ani, ca Mehdi. Potrivit Băncii Mondiale, doi din cinci tineri, adică o treime din populația aptă de muncă, nu au joburi.

În timpul unui eveniment organizat de Council on Foreign Relations, fostul prim-ministru al Tunisiei Habib Essid a declarat că doar o mică parte din tunisieni se duce la jihad pentru ideologie și că motivele cel mai des întâlnite ar fi cele de natură economică. ”O parte dintre ei cred că prin jihad vor ajunge în rai și lucruri din acestea. Chiar cred în asta. Însă cei mai mulți sunt acolo din motive economice. Nu aveau slujbe. Nu puteau să ducă o viață normală”, a spus primul ministru.

Tinerii din Tunisia își irosesc cei mai buni ani din viață. Să supraviețuiască zi de zi, fără nimic de făcut, e dureros și îi face din ce în ce mai furioși. ”La momentul respectiv uram Tunisia, în mare parte din cauza șomajului”, îmi spune Mehdi când am vorbit la începutul lui septembrie anul acesta. Și nu era singurul. ”Jur pe Dumnezeu, 90% dintre cei care se alătură [grupărilor teroriste], tunisieni, îndeosebi cei din cartierul meu, nu au nimic de făcut, nicio ocupație și asta e cel mai rău.”


 

”Revoluția din Tunisia s-a făcut sub sloganul: muncă, libertate și demnitate națională”, îmi spune Ahmed Sassi. Ahmed are 31 de ani, un master în filosofie politică și este responsabil cu comunicarea pentru Uniunea Absolvenților Universitari Șomeri din Tunisia. ”Nu era vorba doar de libertate politică. Tinerii tunisieni și-au cerut, de asemenea, dreptul de a munci, însă statul și decidenții acestei țări au rămas surzi la cererile lor.”

În ceea ce privește libertatea politică, Tunisia a ajuns departe. Au avut loc trei runde de alegeri democratice, a fost adoptată cea mai progresivă constituție din întregul spațiu arab, iar libertatea presei este acum respectată. Celelalte revendicări însă nu au fost soluționate.

”În loc să rezolve aceste probleme, timp de mai bine de 5 ani, politicienii tunisieni au discutat alte lucruri”, spune Messaoud Romdhani de la Forumul Tunisian pentru Drepturi Economice și Sociale. Acesta susține că ”sistemul lui Ben Ali nu are viitor, dar politicienii din Tunisia nu înțeleg acest lucru. Au perpetuat neschimbat acest sistem centralizat și corupt. Rezultatul: șomaj mai mare, sărăcie mai mare, disparitate regională mai mare.”

Speranța s-a transformat rapid în disperare. ”Iar asta se vede cu precădere în trei lucruri: jihadism, avem cea mai mare rată de luptători per capita care au plecat în Siria, Irak și Libia, în jur de 5000 de tineri; prin sit-in-uri și greve continue; prin migrația ilegală și rata sinuciderilor care continuă să crească pe zi ce trece.”

”Suntem cu toții niște teroriști în devenire”

Mai auzisem ideea asta. Fathi Hasnawi, un zilier de 33 de ani mi-a spus ceva asemănător în timp ce-l urmăream potrivind dale de gresie în curtea unui șantier din Mornag, o comună din provincia Ben Arous, la sud-est de Tunis. ”Cred că tinerii din Tunisia au câteva opțiuni limitate: pușcăria este prima opțiune, emigrarea ilegală sau moartea în luptă.” Fathi nu a mai avut un loc de muncă stabil din 2005, când firma de import-export unde lucra a dat faliment. Ideea de a emigra nu-i sună rău, dar nu poate să plece. Are responsabilităși aici, în Tunisia. În grija lui sunt mama, tatăl și patru surori, a căror singură sursă de venit este pensia tatălui de 150 dinari (în jur de 70 de euro).

În cartierele sau orașele marginalizate ale Tunisiei nu e persoană care să nu fi auzit de cineva plecat să lupte în Siria, Libia sau Irak. În cazul lui Fathi e chiar un membru al familiei. A murit în Siria în urmă cu un an și jumătate. ”Era șomer, nu avea nimic de făcut. Poate i se părea că a decăzut în ochii familiei. Când cineva nu are nimic de făcut, poate găsi speranță în orice [chiar și în luptă]”, explică Fathi în timp ce continuă să aranjeze dalele, un pătrat alb, unul negru, ca o tablă de șah.

”Suntem cu toții niște teroriști în devenire”, spune Ahmed Sassi, bufnind într-un soi de râs deznădăjduit. Mustața subțire și ciocul ce îi acoperă fața osoasă se mulează pe zâmbetul schimonosit. Ahmed a trăit toată viața în El Kabaria, unul dintre cartierele sărace ale capitalei.

L-am întâlnit în chioșcul familiei sale, vis-a-vis de linia tramvaiului. Din când în când, Ahmed se oprea din vorbit să meargă să servească clienții. Rafturile chioșcului suportau o varietate aparte de produse, de la făină, croasante, suc și gumă de mestecat, până la scutece, șampon, spray anti-static, lame de ras Gillette, funde de împachetat și câteva sticle de băuturi alcoolice care, după nivelul lichidului din ele, cred că se vând la pahar. O încăpere adiacentă servea drept birou și loc de întâlnire pentru oamenii din cartier, unde să se adune și să își discute problemele.


 

Nedreptate pentru toți

Ahmed nu e îngrijorat de numărul mare de tunisieni care au plecat să lupte și ar putea să se întoarcă într-o bună zi. Pentru el adevărata problemă este numărul mare de persoane care au toate motivele să se radicalizeze pe viitor. ”Să lupți împotriva terorismului în Tunisia înseamnă de fapt să lupți contra șomajului, ignoranței, sărăciei, împotriva corupției, lipsei de demnitate și nedreptății”, spune Ahmed în timp ce mângâie ușor un pui de pisică gri tărcat botezat Castro.

Ce-l sperie și mai tare însă pe Ahmed este posibilitatea ca țara să revină la un sistem asemănător cu dictatura Ben Ali. Războiul împotriva terorismului ar putea duce la acordarea de puteri exagerate forțelor de securitate în exercitarea funcției lor. După atacurile teroriste din Sousse, din iunie 2015, numeroase sindicate ale poliției au cerut libertate totală în lupta lor împotriva extremiștilor. Oamenii din Tunisia știu însă la ce se reduce asta: arestarea oricui are barbă, a oricărei femei ce poartă niqab și interogatorii interminabile.

Vecinilor lui Ahmed din El Kabaria le e frică. Resentimentul pe care îl poartă poliției și acțiunilor acesteia nu va dispărea prea ușor. Graffitti-ul de pe un zid din spatele chioșcului familiei Sassi întărește acest lucru. Înfățișează un polițist cu cap de porc, cu cătușele într-o mână și bastonul în cealaltă. Textul de deasupra face aluzie la un anumit tip de contact sexual.

”Cred că brutalitatea poliției este încă prezentă”, spune Youssef Cherif, un analist politic independent. ”Corupția în rândurile poliției este la rang înalt, problemele cu care ne confruntam înainte de 2011 sunt tot acolo. Totuși, spre deosebire de perioada dictaturii, când toată lumea era ținta abuzurilor poliției, acum vedem acest exces de zel când vine vorba de salafiști și jihadiști. Și de persoanele din medii dezavantajate, acestea sunt în continuare victimele abuzurilor polițienești așa cum erau și înainte.”



Messaoud Romdhani de la Forumul Tunisian pentru Drepturi Economice și Sociale prevede o evoluție și mai îngrijorătoare: faptul că o parte considerabilă a opiniei publice tunisiene ar accepta astfel de abuzuri în numele luptei împotriva terorismului.

Tunisia a adoptat o nouă lege ce permite poliției să aresteze orice persoană suspectă de orice fel de legătură cu terorismul. Și să o rețină timp de 15 zile. În acest interval, se dă liber la violență. În timpul petrecut în închisoarea Bouchoucha din Tunis, Ali Rouini a văzut-o cu ochii lui: bărbați din celula sa erau luați dimineața și cărați înapoi seara în carpete. Nu mai erau în stare să meargă.

În martie anul acesta, Ali Rouini, un bărbat de 26 ani cu păr brunet închis și sprâncene stufoase, a stat închis timp de 7 zile. A fost arestat, împreună cu alți zece inși, în urma unui protest legat de închiderea unei fabrici din Mornag. Din cele unsprezece persoane reținute, numai patru fuseseră prezente la protest. Ali a fost interogat la nesfârșit. I s-au adus acuzații pe care el le consideră false, cum că ar fi folosit violența și ar fi incendiat mașini ale poliției. În Bouchoucha, Ali, un tânăr educat, cu două diplome universitare, una în inginerie civilă și cealaltă în inginerie petro-chimică, a fost aruncat într-o celulă de 30 de metri pătrați împreună cu vreo sută alți deținuți. I-au dat doar o pătură. Spațiu pe jos ca toți să se întindă să doarmă nu era, așa că făceau cu schimbul, trei ore fiecare.

”Oameni se alătură [grupărilor extremiste] pentru că se simt nedreptățiți”. La fel s-a simțit Ali, arestat și închis pe nedrept timp de o săptămână. ”Se simt asupriți, sătui de sistem. Radicalii din pușcărie vin și îți spun să li te alături, să te răzbuni astfel pe poliție. Eu am studiat și sunt educat, dar alții nu, și pot fi manipulați mult mai ușor. Poliția împinge oamenii să facă astfel de alegeri. Ea însăși ajunge să creeze teroriști”, spune Ali.

2Pac din Kasserine

În cea de-a doua zi a deplasării mele în Tunisia, breaking news-ul local era despre trei soldați morți și mai mulți răniți într-o explozie în Kasserine. Principala țintă a terorismului și extremismului violent în Tunisia o constituie poliția și armata.

Kasserine este capitala unei provincii sărace, situată la circa trei sute de km sud-vest de Tunis. Drumul de 4-5 ore cu mașina m-a purtat printr-un peisaj arid, în care numai măslini și cactuși pot răzbi. Mi-am dat seama că ne apropiem când două jeep-uri cu mitraliere montate deasupra și un camion militar au trecut în goană din sens opus. Oamenii din Kasserine, printre primii care au ieșit în stradă în 2011, se confruntă atât cu o rată a șomajului extrem de ridicată, de 45%, cât și cu insurgenții islamiști care și-au stabilit bastionul în munții din apropierea orașului.

L-am întâlnit pe Mohamed Zorgui printre ruinele unei case din cartierul său, El Karma, unde în urmă cu două zile, după o noapte întreagă de confruntări, armata reușise să omoare doi suspecți jihadiști. Locul era împânzit de tineri localnici, veniți să vadă distrugerea, găurile făcute de rachete și urmele de sânge pe pereți. În dimineața victoriei, străzile înguste din jurul casei erau arhipline de oameni care scandau, aplaudau, fluierau sau se uitau la soldații care plângeau de bucurie. ”Lucrurile astea au devenit ceva obișnuit pentru noi”, îmi spune un tânăr. ”Ne uităm, ca la cinema.”



Pe fundalul gri de ziduri ciuruite, o pată de culoare. E tricoul bleu strident al lui Mohamed, cu numele lui Cristiano Ronaldo pe spate. Cu tunsoarea lui la modă și ochelari de soare tip Ray-Ban, Mohamed iese în evidență în mulțime. E o vedetă în orașul său, rapper-ul ale cărui versuri critică deopotrivă Statul Islamic (ISIS) și poliția tunisiană.

În 2013 a fost arestat după ce o bătaie între două cartiere învecinate s-a soldat cu un rănit grav. Mohamed a petrecut 13 luni în inchisoare, fără să aibă ocazia măcar o dată să se prezinte în fața unui judecător. Când a ajuns într-un final la tribunal, judecătorul l-a eliberat imediat.

După opt luni în închisoarea din Kasserine, a fost mutat într-o alta, în El Kef. Acolo i-a întâlnit pe radicali. ”Bine ai venit, frate” i-au spus din momentul în care a pășit în celulă. I-au luat plasa cu haine și l-au ajutat să-și găsească un loc. Îmbrăcați în haine religioase albe, lungi, de tip afgan, cu bărbi lungi și atitudine de șef, ei erau cei care făceau chemarea la rugăciune. În textele lor incitau la violență și ucidere, spuneau că statul este un tiran, iar toți cei din sectorul public, chiar și cei care lucrează la poștă, de exemplu, sunt necredincioși și trebuie omorâți. Îi învățau pe deținuți cum să construiască bombe din componente rudimentare. Profitau de condițiile îngrozitoare din pușcărie, de comportamenul precar al gardienilor, de faptul că nu exista nicio altă formă de activitate culturală sau religioasă la dispoziție și își construiau discursul pe indignarea oamenilor și pe golul pe care aceștia îl resimțeau acum în viața lor.

Mohamed se duce în cealaltă cameră să-mi arate textele de la rugăciunea de vineri din închisoare. Erau scrise pe un caiet A4 dictando, cu o linie subțire roșie pe post de alineat. ”Intri acolo hoț și ieși terorist”, îmi spune Mohamed Zorgui. ”Dacă îți poți imagina, recrutează copii de 15-16 ani care sunt închiși doar pentru că au fumat iarbă.”

”Când pui radicalii laolaltă cu infractorii obișnuiți există riscul ca aceștia să recruteze și alți deținuți”, spune Aslam Souli, un tânăr de 23 de ani care împreună cu mai mulți prieteni a creat Inițiativa Națională de Tineret Împotriva Terorismului. Organizația luptă împotriva extremismului violent, încercând să descopere factorii determinanți care îi împing pe tunisieni spre radicalizare. Studentul la radiologie vorbește cu pasiune despre munca sa în cadrul inițiativei, adesea împingându-și ochelarii pătrățoși înapoi la baza nasului. ”Asta s-a întâmplat în Tunisia cu teroriștii care s-au întors din Irak și Afganistan și au fost închiși de Ben Ali. Au folosit închisorile drept teren de radicalizare și astfel s-a creat această vastă rețea a Ansar al-Sharia [Apărătorii Shariei - un grup radical islamist ce mai târziu avea să fie declarat grupare teroristă] după revoluție. Și asta se întâmplă și acum.”

Mohamed Zorgui s-a deșteptat la timp. A început să-și pună întrebări când i-a văzut pe radicali bucurându-se de arderea de viu a unui pilot iordanian capturat de Statul Islamic, de distrugerea Palmyrei - deși Profetul a trecut prin Palmyra și nu a dărâmat-o, de moarte turiștilor în Sousse - deși în Islam se spune că e interzis să-i omori pe cei ce vin să viziteze, iar cei ce o fac, au un loc asigurat în iad. Momentul crucial avea să vină cu puțin timp înaintea eliberării lui Mohamed. Radicalii i-au spus că trebuie să-și omoare cumnatul pentru că lucrează în armată. Vorbeau despre un om care s-a purtat mereu frumos cu el, îi aducea mâncare și o conducea pe mama lui când venea la vizită. Mohamed a fost șocat.



Timp de o lună după eliberare, Mohamed era confuz. Îi reveneau în minte lucruri pe care le spuseseră radicalii. A întâlnit apoi însă alți oameni care l-au ajutat să înțeleagă că extremisții cu care a vorbit în pușcărie nu au nicio legătură cu Islam. ”Erau doar niște diavoli, ce nu aveau nicio treabă cu religia”, crede Mohamed.

Majoritatea oamenilor nu trăiesc fără religie. Cunoașterea cu adevărat a religiei islamice poate juca un rol foarte important în abaterea tinerilor de la ideologia ISIS sau a altor grupări extremiste. Dacă moscheile și pușcăriile au fost și sunt folosite pentru a propovădui chemarea la jihad, acestea pot fi folosite pentru a predica un alt fel de islam, unul diferit de jihadism, diferit de extremism, o religie tolerantă, în care oamenii se acceptă unii pe ceilalți. ”Statul ar trebui să încurajeze imamii moderați să vorbescă și să-i învețe pe ceilalți. Dar nu le permit acest lucru. E o greșeală”, îmi spune Mohamed, care și-ar fi dorit să întâlnească un astfel de imam în pușcărie.

Mohamed s-a regăsit în muzică. A scris o melodie rap despre ce i s-a întâmplat în închisoare, despre activitatea radicalilor de acolo. Împreună cu un văr, reporter TV, au făcut un documentar despre recrutarea din pușcării. Se numește Labirintul și a făcut furori în Tunisia. Drept urmare, directorul administrației închisorilor l-a chemat pe Mohamed să discute despre problemele din închisorile tunisiene, despre neajunsurile de care profită radicalii și cum pot fi aceștia contracarați.
Așa s-a întâmplat că Mohamed Gladiator - numele său de artist - a ajuns să țină concerte în pușcării. Șaptesprezece la număr până acum, în care a vorbit despre propria experiență în închisoare și a cântat rap împotriva sistemului și a terorismului. ”E o premieră în Tunisia”, spune cu mândrie Mohamed ”Gladiator” Zorgui, ”un rapper care să critice sistemul într-o pușcărie. Deținuților le-a plăcut la nebunie.”

Mohamed, al cărui rapper preferat este 2Pac, își scrie propriile versuri. ”Vine din…” și arată spre inimă. Dar muzica rap nu îi ajunge să se întrețină. Iar alt loc de muncă nu se arată. ”Am 26 de ani și încă primesc bani de buzunar de la părinți. Ce ar trebui să fac, să fur? Mi-e foarte simplu să iau jumătate de kilogram de marijuana, să o tai și să o vând. Și uite cum aș deveni traficant”, mărturisește Mohamed. ”Chiar și afară, tot în închisoare suntem. Nu avem dreptul să facem nimic. Dormim, mâncăm, ne odihnim… și atât!”



Imaginație, nu. Demnitate, nu

Frustrarea oamenilor din Kasserine crește cu fiecare nou guvern care vine cu aceleași vechi promisiuni. Disperarea e atât de mare, încât unii oameni ajung să își ia viața. Dacă stai de vorbă cu oamenii din Kasserine, aproape toți îți vor spune de sinucideri. În ianuarie anul acesta, numele Ridha Yahyaoui era peste tot în presa tunisiană și nu numai. E numele unui șomer de 28 de ani care s-a electrocutat pe un stâlp de tensiune, după ce, cu scurt timp înainte, fusese refuzat la un job. Atunci s-a declanșat un nou sit-in în Kasserine. Tot atunci, prietenii de acasă l-au sunat pe Ayachi Bornia, un profesor de istorie prin formare, pe atunci muncitor la o fabrică de mase plastice din Monastire, și i-au cerut să se alăture mișcării lor.

Mișcarea a adus 30 de persoane din Kasserine în capitală, în fața Ministerului Muncii. Sit-in-ul a început în data de 12 februarie, iar corturile lor improvizate din pături și cârpe sunt și azi acolo. Ayachi Bornia a lăsat totul și a mers cu ei. ”Am zis că e momentul potrivit să vorbesc, să-mi cer drepturile de a fi angajat.” Ayachi se referă la un post ca profesor, în sistemul de învățământ public. 
Majoritatea oamenilor în Tunisia vor să lucreze în sistemul public. Potrivit unui raport al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, 65% dintre tinerii tunisieni vor să lucreze la stat, în timp ce doar 22% vor slujbe în sectorul privat și 10% doresc să fie liber profesioniști. Bornya spune că asta se datorează salariilor mai mari și altor beneficii, cum ar fi dobândirea mai facilă a unui împrumut dacă omul vrea să-și cumpere o casă, o mașină. Pentru el, miza mare e anul acesta. Legea tunisiană prevede că nu mai poți fi angajat în sectorul public după vârsta de 40 de ani. Bornya are 38.

”Să fim clari, sectorul public în prezent este plin”, îmi spune Salaj Mahjoud, consilier la Ministerul Muncii. ”După revoluție, s-a făcut o recrutare masivă [n.a. conform Băncii Mondiale, 90.000 de angajați au intrat în sectorul public în 2011 și 2012, reprezentând o dublare a numărului de persoane angajate anual], iar acum este cu adevărat plin. Se mai fac recrutări doar în domeniul apărării și al securității, însă și acestea vor fi la nivel redus.”

Din 27 august 2016, Tunisia are un nou prim-ministru. Youseff Chahed a fost numit în urma votului de neîncredere acordat guvernului condus de Habib Essid. Este al șaptelea prim-ministru în mai puțin de șase ani de democrație în Tunisia. În discursul său, Chahed a avertizat că, dacă actuala situație economică nu va fi redresată, se va ajunge la măsuri de austeritate. De asemenea, a abordat o poziție dură privind orice fel de grevă ilegală. ”În cazul în care situația actuală se perpetuează, în 2017 vom avea nevoie de o politică de austeritate, va trebui să concediem mii de angajați din sectorul public și să impunem noi taxe. […] Nu vom permite întreruperea producției în nicio fabrică și vom fi fermi și drastici în tratarea oricăror greve ilegale sau sit-in-uri”, a spus Chahed în fața Parlamentului.

Lamjed Jemli de la Sindicatul Muncitoresc Tunisian crede însă ca mai e timp până când măsurile de austeritate devin inevitabile. În opinia sa, guvernul trebuie, în primul rând, să reclădească speranța în rândul tunisienilor fără a vinde iluzii. Țara trebuie să lupte cu corupția, să aplice legea fără discriminare. ”Lăsând la o parte costul corupției la nivel economic […], există un preț și mai mare al acesteia pe care îl plătim: încrederea oamenilor în instituțiile statului.”



Când vine vorba de faptul că sectorul public tunisian este excesiv de mare, Jemli este de acord. În mare parte, cel puțin. El crede că problema trebuie aprofundată. ”Sunt mulți angajați în administrație, în ministere, în birourile regionale, care sunt într-adevăr redundanți. Dar dacă ne uităm la serviciile publice, educație, sănătate, transport, acolo există tot timpul un deficit.”
De aceea, îmi mărturisește Jemli, cu doar câteva ore înainte de conversația noastră, întâlnirea dintre secretarul general al sindicatului și prim-ministrul s-a încheiat cu un acord prin care guvernul se angajează să reia recrutările din sectorul public, însă doar pe două direcții: educație și sănătate. Educație… asta sigur va lăsa o urmă de speranță pentru Ayachi Bornia, profesorul de istorie campat în fața ministerului muncii.

”Tunisia are, de asemenea, o mare problemă culturală. Oamenii așteaptă ca cineva să le dea un loc de muncă. Iar asta nu face decât să îngreuneze încercarea lor de a se angaja”, spune Salaj Mahjoud, consilier la Ministerul Muncii. ”De aceea, unul dintre țelurile FORSATI este să-i facă pe tunisieni să înțeleagă că găsirea unei slujbe este și responsabilitatea lor.” FORSATI, programul pilot al ministerului din ultimii doi ani își propune să schimbe felul în care birourile de șomaj lucrează cu cei care își caută un loc de muncă, realizând tranziția de la o activitate pur administrativă la a-i ajuta cu adevărat pe șomeri prin sprijin personalizat. Mahjoud crede cu tot sufletul în acest program. Se pare că și ministerul, având în vedere că în ultimul an de zile a refuzat orice noi proiecte ale investitorilor și donatorilor, îndreptându-i să investească în FORSATI.

”Nu este SOLUȚIA, nu este soluția magică, însă chiar cred ca poate ajuta oamenii. Măcar și prin faptul că le dă o nouă speranță”, spune Mahjoud cu încredere. Speranță pentru următorii patru-cinci ani, când abia atunci schimbările vor fi resimțite cu adevărat de poporul tunisian.

”Bucură-te, soră, Mohammad e martir”

Era o dimineață de sâmbătă în octombrie 2013 când Naziha Bel Jayyed a ratat apelul. Era afară, spăla rufe când a sunat telefonul. A fost fiica ei cea care a auzit cuvintele ”Bucură-te, soră, Mohammad e martir!”.

Pe 4 octombrie, fiul ei, Mohammad Bel Behi Jlassi, în vârstă de 27 de ani pe atunci, a plecat de acasă, din cartierul Ettadhamen, o suburbie în nord-vestul Tunis, cu un contract de muncă în Libia, ca patiser la un hotel. Mai lucrase acolo și înainte de revolția din 2011. Ajuns în Tripoli, și-a sunat mama să o asigure că e bine și că se instalează acolo. Au urmat șapte zile de liniște totală, telefonul lui era închis. Apoi un alt apel:
- Mamă, trebuie să îți spun ceva: sunt în Siria.
- Ce faci acolo? Naziha a început să plângă și să țipe la telefon.
- Mamă, îți jur, mă voi întoarce acasă și îți voi povesti totul.
- Mohammad nu a mai ajuns acasă. Două portrete mari ale lui atârnă acum pe pereții sufrageriei.

Nimic din comportamentul fiului ei de dinainte de plecare nu ar fi lăsat-o pe Naziha să creadă că Mohammad s-ar alătura organizației teroriste Statul Islamic (ISIS). A fost un copil bun, un copil vesel căruia îi plăcea să aibă grijă de tot felul de animale și să se uite la Popeye marinarul și Simba, regele leu. Obișnuia să plângă la filmele triste și să vină fugind acasă după școală. După liceu, a început să muncească, ca patiser. În timpul liber, făcea sandwich-uri și le vindea la piață sau pe stradă. Te puteai baza pe el. Mohammad îi tot spunea mamei sale să nu mai muncească atât, că a făcut deja destul pentru ei. ”Când plecam la muncă, se urca pe bicicletă și urmărea autobuzul în care mă aflam. La coborâre, venea să mă pupe și apoi se întorcea acasă”, își amintește Naziha. E prima oară când o văd zâmbind. Durerea și orele lungi de plâns i s-au întipărit pe față. Ochii îi par ațintiți asupra altui timp și altui loc. Mohammad era cel care îi făcea pe toți să râdă, sufletul fiecărei petreceri de sărbători sau vizite. ”După moartea lui, casa e tristă, pereții plâng.”



”Dacă ar fi avut o slujbă bună aici, nu ar fi plecat în Libia. S-a simțit asuprit, nedreptățit”, îmi spune Naziha. Mohammad nu era șomer, lucra la Gourmandisse, un lanț de cofetării cochete din Tunis. Problema lui era cu șeful, care câștiga de trei ori mai mult ca el, dar tot îl punea să îi preia și îndatoririle lui. Timp de un an și jumătate, venea acasă și se plângea mamei sale de cum e tratat la muncă. A încercat chiar să își deschidă o mică cofetărie acasă, însă biroul guvernamental care finanțează micile afaceri nu i-a aprobat cererea de împrumut. Mohammad încerca să strângă bani să se căsătorească cu logodnica sa și să își construiască un loc al lor deasupra casei părintești. Sunt lucruri care nu se vor mai întâmpla niciodată.

Luptătorii și mamele lor

Mehdi, inginerul electrician de 26 de ani din Douar Hicher e acum acasă, alături de mama sa. Ea este motivul pentru care a părăsit tabăra din Libia. ”Începuse să-mi fie foarte dor de ea”, Mehdi, frecându-și mâinile pătate de ulei, îmi spune în micul său atelier. ”Mi-a trimis un mesaj, plângea. Nu mai puteam suporta să o văd așa. Avea 60 de ani, nu mai voiam să o las singură, așa că m-am întors. A fost singurul motiv.”

Mama lui Mehdi mai pierduse deja un fiu în jihad. Marwan, fratele mai mare al lui Mehdi, a plecat să lupte în Irak în 2003. Avea 20 de ani. A spus familiei că merge în Algeria să studieze Coranul. În 2007 i-a sunat pentru ultima oară.
- Bună mamă, ce faci? Roagă-te pentru mine.
Mama a început să plângă. El a închis telefonul. Patru ani mai târziu o voce necunoscută la telefon:
- Familia lui Abu Abaida Atunsi? Mehdi face o pauză să îmi explice că luptătorii primesc nume noi atunci când se alătură unui grup.
- Da, este fiul meu, Marwan, răspunde mama.
- E bine, o duce bine, continuă vocea. Aveți vreun mesaj pentru el?
- Spune-i că nu îl iert până nu se întoarce acasă.

”Un lucru ce mi-a rămas în minte de la luptătorii reveniți pe care i-am studiat”, îmi spune Aslam Souli, „este că în mod normal nu regretă nimic. Le spui ‘Ai omorât oameni’, ei zâmbesc. ‘Ai bombardat, ai omorât șiiți, pe frații tăi musulmani’. Zâmbesc. Tot timpul zâmbesc, nu e nicio problemă pentru ei. Dar există un punct sensibil. Când le spui ‘Ai mințit-o pe mama ta, ai făcut-o să sufere’”.

Musulmanii au mare respect pentru mamele lor. Adeseori, singurul regret vizibil la luptători este că atunci când au plecat la jihad, au făcut-o pe la spatele mamei lor, fără permisiunea acesteia. În general, mamele nu pot accepta că fiii lor se duc să lupte și, cel mai probabil, să moară în Siria sau Libia. Ar încerca să îi oprească, de aceea ei pleacă fără să-și ia la revedere. Mamele apoi îi sună, plâng la telefon. Conform studiilor lui Souli, asta are un impact puternic asupra lor.

Când sunatul și plânsul nu duc nicăieri, mamele se adresează lui Mohamed Iqbel Ben Rejeb, fondatorul RATTA - Rescue Association of Tunisians Trapped Abroad, o organizație care încearcă să ajute familiile celor plecați și lucrează pentru reabilitarea și reintegrarea celor întorși.

Iqbel a intrat în arena luptei împotriva terorismului ca urmare a unei experiențe personale. Fratele său de 23 de ani, suferind de distrofie musculară - o afecțiune ereditară care în cele mai multe cazuri duce la situația în care bolnavul nu mai poate merge - a fost recrutat și dus în Siria. Presiunea mediatică și revolta create de acest caz, în mare parte datorită situației medicale a acestuia, l-au ajutat pe Iqbel să-și recupereze fratele. Pentru o grupare teroristă avidă de aprecierea maselor, acest caz devenea publicitate negativă. Recrutarea unui tânăr care are nevoie de ambele mâini să ducă o ceașcă de ceai la gură nu putea servi propagandei.
”După întoarcerea fratelui meu, oamenii au început să apară la ușa mea, întrebându-mă cum am reușit să îl aduc înapoi. Alții mă opreau pe stradă să mă întrebe același lucru.” Șase luni mai târziu, RATTA a fost înființată.

Iqbel se numără printre cei care cred că ideologia este factorul principal care îi împinge pe tunisieni către grupările extremiste. Pe de o parte blamează golul religios creat de regimul lui Ben Ali. ”Oamenii erau însetați de religie”, îmi spune Iqbel. Însă de o religie pe care nu o cunoșteau prea bine, din cauză că, în vremea lui Ben Ali, conținutul predicilor imamilor era strict controlat de guvern. ”După revoluție, s-a creat un mare gol, iar acesta a fost umplut de extremiștii ieșiți din închisoare sau reveniți în țară din exil.”



Pe de altă parte, Iqbel învinovățeste partidele politice și politicienii care au încurajat acest fenomen, cu precădere în perioada 2012-2013, când recrutarea atingea cifre catastrofice. ”Doar în Tunisia poți să vezi cum o persoană care instiga lumea la jihad devine ministrul pentru afaceri religioase. O persoană care predica ura și violența ajunge ministru”, spune Iqbel cu frustrare. În acea perioadă, Ansar al-Sharia avea peste 600 de moschei răspândite în toată țara.

În timp ce Iqbel vorbește despre asta, îmi aduc aminte de cuvintele lui Ahmed Sassi, de la Uniunea Absolvenților Universitari Șomeri din Tunisia. El spunea că terorismul în Tunisia, în forma sa actuală, s-a născut în timpul guvernării Ennahda, partidul islamic atunci la putere. ”Cele mai multe acte teroriste au fost desfășurate și împinse în perioada Ennahda, începând cu 2012. Finanțarea grupărilor precum Ansar al-Sharia era o mușamalizare politică.”

Existența unei legături între actele teroriste și anumite interese politice e o teorie destul de răspândită printre tunisieni. Nimeni nu are dovezi concrete, însă suspiciunea persistă și unii cred că momentele în care riscul apariției unor mișcări sociale de amploare este mare coincid cu derularea atentatelor teroriste.

Dacă Tunisia nu-și rezolvă problemele, modelul primăverii arabe ar putea fi pierdut

La puțin timp după ce s-a crăpat de ziuă, oamenii încep să se adune la un colț de stradă pe bulevardul Habib Bourguiba, în catierul El Kram din partea de nord-est a Tunis. Aerul fierbinte al unei zile de septembrie timpuriu așteaptă încă să coboare asupra străzilor ce încep să prindă viață. Oameni urcă și coboară din taxiuri microbuz sub privirile dezinteresate ale celor ce își beau cafeaua în picioare la o cafenea de pe colțul opus. Zgomotul frânelor de tren sporește din când în când zarva matinală.

Câțiva vin la acel colț de stradă în fiecare zi. Sunt zilierii în căutare de muncă. Abdallah este unul dintre ei. Bărbatul de 43 de ani din Ghardimaou, un oraș în provincia Jendouba, la 200 de km est de capitală, nu a avut niciodată un job stabil. Tatăl a patru copii, Abdallah a început să vină în Tunis să caute de lucru din 1991. Tinerii care nu își găsesc o slujbă în Jendouba, nu rămân acolo, vin în Tunis să își încerce norocul. Ultimii ani, îmi spune Andallah, au fost buni pentru lucrul cu ziua, dar 2016 nu arată la fel de bine, parcă e recesiune, doar una-două zile de muncă pe săptămână. În fiecare dimineață așteaptă până la ora zece. Dacă nu apare nimic, se întoarce acasă, în apartamanentul închiriat pe care îl împarte cu alți trei veri.



”E mai bine după revoluție, spune Abdallah, acum suntem liberi. Putem să stăm în cafenea, să-l criticăm pe președinte și nimeni nu ne atinge. Dar în ce privește slujbele e la fel, penurie, avem oameni fără job de pe vremea lui Bourguiba.”
Un bărbat mai în vârstă se alătură conversației. E mai supărat decât Abdallah. ”Nimeni nu ne consideră tunisieni, nimeni nu are grijă de noi. În Jendouba, încă locuim în cocioabe, fără apă, fără electricitate sau străzi și niciun ministru nu a venit să ne viziteze.”

Fiul cel mai mare al lui Abdallah are 16 ani. Vrea să meargă la facultate și să obțină o diplomă, să nu ajungă ca tatăl său, mereu în căutare de lucru. Îi place geografia, deci e posibil să ajungă profesor de geografie. Dacă situația din Tunisia nu se schimbă, fiul lui Abdallah va ajunge însă, cel mai probabil, doar un alt absolvent universitar șomer, un alt fiu al Tunisiei ce se va simți dezamăgit, inutil, deznădăjduit și furios.

Background
  • Asistență financiară internațională pentru Tunisia:  
  • Comisia Europeană a acordat Tunisiei, în perioada 2014-2016, 300 de milioane de euro într-un program de asistență macroeconomică. 
  • Pentru perioada post 2016, Comisia a aprobat un nou program în valoare de 500 de milioane de euro.  
  • Fondul Monetar Internațional (FMI) a acordat Tunisiei un credit de 2,9 miliarde de dolari care se desfășoară împreună cu o misiune de monitorizare și consiliere din partea FMI și a Băncii Mondiale.  
  • Din 2011, Tunisia a beneficiat de granturi acordate prin intermediul Politicii Europene de Vecinătate în cuantum de 1 miliard de euro. 
  • Banca Europeană de Investiții a acordat Tunisiei un împrumut de 1,3 miliarde de euro după revoluția din 2011. 
  • Majoritatea acestor finanțări externe sunt menite să sprijine reforme fiscale, ale sectorului financiar, ale sistemului de protecție socială și să asigure un cadru legal funcțional pentru comerț și investiții.  
  • Tunisia s-a aflat printre statele partenere beneficiare ale asistenței pentru dezvoltare oferită de România în perioada 2012-2015. 
Disclaimer:  

Acest reportaj a fost realizat în cadrul burselor pentru jurnaliști acordate prin proiectul "Sprijinirea jurnaliștilor din România în abordarea subiectelor de dezvoltare internațională", implementat de Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Dezvoltare (FOND). Proiectul este finanțat de către Ministerul Afacerilor Externe (MAE) prin programul României de cooperare pentru dezvoltare (RoAid) și implementat cu sprijinul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP) – Centrul Regional pentru Europa și Asia Centrală. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția MAE sau UNDP.


Citeste mai multe despre   











[P] ​Accepta provocarea unui business fara hartii! E mai simplu decat crezi               

Activitatile noastre zilnice sunt din ce in ce mai orientate catre mediul electronic si online. Traim intr-un ritm care ne-a impus sa adoptam solutii eficiente si sigure pentru a plati facturi si taxe, a face cumparaturi, a verifica soldurile bancare, etc. Este o practica pe care am ales-o din dorinta de a simplifica lucrurile si pe care multi dintre noi ne dorim sa o regasim si in viata profesionala, unde cautam solutii pentru a depasi constrangerile de timp si spatiu atunci cand trebuie sa obtinem  o aprobare, sa  semnam rapid un contract sau sa accesam un document de la distanta.
9491 vizualizari
  • +8 (8 voturi)    
    Cunoasterea fenomenelor. (Miercuri, 26 octombrie 2016, 1:18)

    SchiauCornel1 [anonim]

    inclusiv cele de tip extremist este complicata si extrem de dificila. Salut autoarea acestui articol, care incearca sa ridice valul opac care de la inceputurile si apoi dezvoltarea daesh, sau rezumat la explicati simplificate, o buna parte fiind datorate si lipsei de cunoastere, informare serioasa, etc.
    Probabilitatea este foarte ridicata ca in viitorul imediat, forme noi si periculoase de militantism radicalizat sa apara si sa capete proportii, nu numai in Orient, Asia, America de Sud si Centrala, ci si in regiuni si tari considerate teoretic, ca in afara pericolele de acest tip.
    Polarizarea financiara si economica, coruptia endemica in multe spatii, rate aberante ale somajului, indicatori demografici, complexe probleme locale tratate necorespunzator, etc., toate luate separat dar din nefericire ele sa si suprapun, reprezinte "bazine umane" care pot fi relativ usor directionate spre haos.
  • +6 (6 voturi)    
    ... (Miercuri, 26 octombrie 2016, 1:51)

    Flaviius [utilizator]

    Un articol excelent . Imi aduce aminte de Strainul lui Camus . Nu stiu daca e "peisajul" de vina sau stilul de a scrie . Mi-ai facut apetit , o sa citest si celelalte 3 articole cu prima ocazie.
  • -3 (13 voturi)    
    Cum sa aiba servicii daca se inmultesc ca iepurii? (Miercuri, 26 octombrie 2016, 2:43)

    ddutz [utilizator]

    Nici-o economie nu poate sa tina pasul cu inmultirea necontrolata
    a musulmanilor.
    Sa renunte la acest capitol din religie si vor avea toti joburi.
    Dar, daca din 2 apar inca 9-12 ?!
    Geaba vointa, daca nu-i putirinta!
    Problema e comuna tuturor natiunilor musulmane.
    O exceptie notabila, India, unde religia locala, hindi, are aceleasi
    precepte referitoare la natalitate.
    Dar, am vazut pe National Geografic un documentar, in care era un oras in sudul Indiei, cu o natalitate normala, 2 copii.
    Era o zona bogata si toti erau din clasa de mijloc, toti aveau educatie liceu, universitate. Se facea si o comparatie cu alte zone din India.
    • +9 (9 voturi)    
      ... (Miercuri, 26 octombrie 2016, 3:07)

      Flaviius [utilizator] i-a raspuns lui ddutz

      Haideti sa nu insiram lucruri doar de dragul de a le insira .

      Ai nimerit fix o tara cu demografie ideala . S-au ocupat de planificarea familiala foarte mult in ultimii 20-30 de ani si le-a cam iesit . Tunisia are un spor anual de circa 50-100-150 de mii de persoane, asta constant de prin 1970-80 .Impartirea pe varste e tot ideala si ea . O "demografie" dorita de orice economie. La capitolul asta (si probabil doar la capitolul asta) sunt un model chiar si pentru lumea vestica .
  • +1 (3 voturi)    
    excelent articol (Miercuri, 26 octombrie 2016, 8:31)

    xanti [utilizator]

    Acum vedem de fapt cum ajung sa fie ademeniti sa lupte sute de mii de tineri in ISIS ,motivul este doar unul SARACIA.
    Eradicarea saraciei, acest flagel mondial ,pentru ca nu doar din Tunisia sunt recrutati,nu se afla pe lista statelor dezvoltate in schimb vedem ca razboaiele si vanzarea de arme ii imbogatelste tocmai pe acestia eradicarea saraciei ramnand o utopie.
    Perpetuarea coruptiei in randul autoritatilor dar si coruptia din state dezvoltate care prefera sa isi deschida fabrici in tari corupte doar pentru ca forta de munca este mai ieftina inchizand ochii cand e vorba de coruptie face ca acest flagel sa se generalizeze.
    Norocul Romaniei este ca e o tara crestina ca altfel la coruptia si saracia din tara existau destui sa se inscrie pe listele ISIS.
    Atunci cand tari din USA sau UE isi promoveaza afaceri ca Bechtel,Microsoft sau extractie de petrol in tari ca Romania sau Bulgaria inchizand ochii la coruptie sa nu se mire ca saracia avanseaza cu pasi rapizi si din pacate cu toata lupta impotriva coruptiei vedem ca protagonistii coruptiei scapa cu pedepse usoare.
    • +1 (1 vot)    
      bati campii (Joi, 27 octombrie 2016, 5:24)

      gigel123 [utilizator] i-a raspuns lui xanti

      ...saracie era si in Polonia, Slovacia, Bulgaria (inainte de caderea comunismului) si in peste 100 de alte tari din lume. Si totusi, organizatiile genocidare de calibrul ISIS au fost extrem de rare in istoria recenta.

      Fenomenele de masa au rareori putine motive in spatele lor (si aproape niciodata unul singur, fie el si SARACIA). In Tunisia, numarul mare de simpatizanti ISIS se explica prin:
      - existenta de decenii a miscarilor Jihadiste
      - cultura prevalent tribala / sectara ... astora putin le pasa de oameni care nu sunt din aceeasi religie/secta ca si ei ...sau care nu fac parte din familia/tribul lor (asa e, in mare parte acum, ...si tot asa a fost acum 100-200 de ani, etc)
      - saracia, ignoranta, etc
  • 0 (2 voturi)    
    Am fost acolo (Miercuri, 26 octombrie 2016, 9:01)

    Rali [utilizator]

    Era acum 15 ani, era Ben Ali. Dpdv al vietii erau la acelasi nivel cu Romania din anii 2000. Din pacate cresterea bunastarii a condus ca peste tot in lume la cresterea natalitatii, iar sistemul economic nu a putut suporta aceasta crestere necontrolata a intrarii pe piata muncii.
    Astfel s-a ajuns la caderea dictaturii, cine tine minte, a cazut pt s-au revoltat pt un tanar care si-a dat foc ca nu mai putea sa isi intretina familia.
    Din pacate turismul care era cel mai mare angajator din Tunisia s-a prabustit datorita cresterii nesigurantei si atunci lucrurile au ajuns la ceea ce ne povesteste articolul.
    Chiar i-am zis unui prieten tunisian care era bucuros ca a fugit Ben Ali ca va fi mult mai rau si s-a suparat pe mine!
    • +3 (3 voturi)    
      Cresterea bunastarii nu e nicaieri in lumea asta (Miercuri, 26 octombrie 2016, 12:41)

      dbdb [utilizator] i-a raspuns lui Rali

      o premiza pentru cresterea natalitatii, ba dimpotriva. Cauta studiile din domeniu, e exact pe dos.
  • +1 (9 voturi)    
    scuze (Miercuri, 26 octombrie 2016, 10:30)

    Motanul_incaltat [utilizator]

    Exista scuze pentru orice...
    Nu am bani de bautura - ma duc sa dau in cap.
    Nu am gagica - fac un viol.
    Nu am job, ma plictisesc - ma duc sa tai capete in Siria.

    Nu ma intereseaza motivatiile si problemele lor si vad o cauzalitate mult mai simpla: nu exista consecinte pentru actiunile lor. Daca stia sigur 100% ca daca pleaca la jihad, cade casa pe masa cu ea inauntru, nici prin gand nu ii mai trecea.

    Imi imaginez imperiile europene acum un secol sau doua, cum ar fi gestionat astfel de probleme.
  • +1 (1 vot)    
    foarte bun reportajul (Miercuri, 26 octombrie 2016, 13:05)

    diddlyjo [utilizator]

    bine scris, imagini vii si cu efect, a fost o placere sa-l citesc.
  • 0 (2 voturi)    
    Era de aşteptat... (Miercuri, 26 octombrie 2016, 13:50)

    TiberiuPopescu1 [anonim]

    :)))))))))))))
    Cum ar veni terorismul există fiindcă tinerii nu au unde lucra pentru a se întreţine.
    Şi fiindcă cei cu foarte mulţi bani sunt lăsaţi să sponsorizeze organizaţiile teroriste.
    Deci totul se reduce la bani.
    Tot acolo găsim şi răspunsul la întrebarea:
    De ce nu este eradicat terorismul?
    D-aia.
    Fiindcă produce bani.
    Cum?
    Ia să ne gândim...


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri