​VIDEO Vicecancelarul Sigmar Gabriel le-a aratat degetul mijlociu militantilor de extrema dreapta

de R.M.     HotNews.ro
Miercuri, 17 august 2016, 13:22 Actualitate | Internaţional

Sigmar Gabriel
Foto: Captura YouTube
Vicecancelarul german, social-democratul Sigmar Gabriel, le-a aratat degetul mijlociul militantilor de extrema dreapta care au perturbat o vizita a sa in nord-vestul tarii, vineri, potrivit unei inregistrari video publicate miercuri, scrie AFP.

"Tradator al poporului!", a strigat un manifestant la adresa ministrului Economiei, in timp ce un alt manifestant a invocat trecutul national-socialist al tatalui sau: "Tatal tau si-a iubit tara. Tu, ce faci? Tu o distrugi".

Surazand, Sigmar Gabriel s-a intors spre militanti si le-a aratat degetul mijlociu, potrivit unei inregistrari difuzate pe Facebook initial de conturile neonaziste si, apoi, de cele antifasciste. Autenticitatea inregistrarii a fost confirmata de lideri social-democrati pentru agentia DPA.

"Inca un derapaj al lui Gabriel", a reactionat miercuri pe Facebook liderul partidului dreptei populiste Alternativa pentru Germania (AfD), Frauke Petry, acuzand un "comportament pueril" si "nedemn" al vicecancelarului.

Sigmar Gabriel, care nu a ratat nicio ocazie de a se distanta de ideile tatalui sau, a fost anul trecut tinta unui torent de amenintari, dupa ce a calificat drept "haita" un grup de manifestanti care au protestat impotriva sosirii refugiatilor la un centru din Heidenau.

Partidul sau afiseaza o eroziune continua in sondaje odata cu apropierea alegerilor regionale in Mecklemburg-Pomerania inferioara (nord-est, 4 septembrie) si la Berlin (18 septembrie), legata in special de avansul AfD.

AfD, miscare cu discurs anti-migratie si islamofob, a castigat foarte mult in sondaje dupa sosirea in Germania, anul trecut, a 1,1 milioane de solicitanti de azil.



Citeste mai multe despre   









3775 vizualizari
  • +4 (14 voturi)    
    No bravo (Miercuri, 17 august 2016, 13:30)

    mitg [utilizator]

    Cu asa atitudine, a cazut exact la nivelul celor ce defileaza ostentativ cu cutite in afara centrelor de imigranti.

    Bravo, Gabriel, mult ti-a luat.
    • +5 (7 voturi)    
      Socialismul german în toată splendoarea lui (Miercuri, 17 august 2016, 14:42)

      Harald [utilizator] i-a raspuns lui mitg

      Un socialist rămâne întotdeauna un socialist. Chiar și în Germania :)
  • +9 (15 voturi)    
    poate (Miercuri, 17 august 2016, 13:57)

    baronul stanganbuch [utilizator]

    ca la urne electoratul ii va arata degetul grasunului socialist. Aproape sigur asa va fi.
  • +7 (13 voturi)    
    extrema dreapta, Hotnews? (Miercuri, 17 august 2016, 14:56)

    Razvan_M [utilizator]

    De ce catalogati un partid care este alternativa la partidele domnitoare actuale ca fiind de "extrema dreapta"? Nu am vazut si nu am auzit de atentate indreptate contra nimanui din partea membrilor acestui partid. Care sunt criteriile, afara de faptul ca actuala conducere socialista i-a catalogat astfel, ca sa-i numiti extrema dreapta?
    • +6 (10 voturi)    
      @Razvan_M (Miercuri, 17 august 2016, 15:31)

      adrian_rolland [utilizator] i-a raspuns lui Razvan_M

      Nu conteaza... sunt nazisti...

      spalarea pe creier e functionala si la noi
      • +2 (2 voturi)    
        nu (Joi, 18 august 2016, 0:26)

        baronul stanganbuch [utilizator] i-a raspuns lui adrian_rolland

        e spalare pe creier, e ticalosie si atit.


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version