Guvernele europene, disperate sa gaseasca modalitati prin care sa controleze criza refugiatilor, considera folosirea aplicatiilor pentru telefon, a biometriei si a cartelelor inteligente pentru a gestiona fluxul refugiatilor inainte de a parasi tarile vecine Uniunii Europene, scrie The Guardian.

Statele membre UE, intr-un parteneriat cu Frontex, agentia de frontiera a Uniunii, au cerut companiilor din domeniul tehnologiei sa gaseasca modalitati prin care sa monitorizeze si sa controleze persoanele ce incearca sa ajunga pe continent, inainte ca acestia sa plece.

Pentru cei ce totusi ajung in Europa, una din propuneri ar fi folosirea unui sistem de carduri inteligente de identificare, pentru a controla accesul acestora la alimente si cazare. O alta sugestie ar fi "ispitirea" refugiatilor sa isi downloadeze aplicatii de monitorizare pe telefoanele mobile, oferindu-le informatii utile legate de transportul pe mare si conditiile din diferitele state membre UE.

Luna trecuta a avut loc pe insula Lesbos din Grecia o intalnire pentru a discuta masurile tehnologice prin care se poate "gestiona" fluxul migrantilor, sub coordonarea Frontex, Eulisa, agentia europeana ce se ocupa cu dezvoltarea structurilor pentru bazele de date europene, si EASO, Biroul European de Sprijin pentru Azil.

Alaturi de reprezentantii statelor membre UE, au mai fost invitati la aceasta intalnire si cei ai marilor companii din domeniul IT. Printre acestea se numara Securiport LLC, Grossmatch, Unisys, Thales si 3M.

Reprezentantii Unisys au declarat ca tehnologia lor ar putea ajuta in acest sens, determinand o parte din migranti sa nu mai treaca spre Europa, pe altii descurajandu-i sa traverseze marile in conditii de risc si reducand rolul traficantilor de persoane. Acestia au mai anuntat ca proiectele lor ar presupune inceperea monitorizarii a cat mai multor refugiati inainte ca acestia sa paraseasca zonele de conflict.

Cu toate acestea, gupurile pentru ajutorarea refugiatilor si activistii pentru dreptul la viata privata pun sub semnul intrebarii ideea cum ca aceste companii IT ar putea convinge oamenii sa isi instaleze aceste aplicatii pe telefoane in schimbul informatiei legate de starea vremii si gradul de siguranta al diferitelor rute de transport.

Refugiatii au oricum acces la asemenea date pe baza retelelor informale, iar pericolul calatoriei lor reprezinta o reiterare constanta a ideii cum ca UE nu doreste ca acestia sa-i treaca granitele. Aceste lucruri fac putin probabila instalarea aplicatiei de catre migranti.

Mai mult, daca oricare dintre aceste planuri pentru a colecta date inafara granitelor UE presupune stabilirea unor echipe de lucru si echipament tehnic, acestea ar necesita acordul agentiilor de informatii nationale ale acelor state, agentii ce oricum pun la indoiala intentiile vestului in zona, scrie The Guardian.

Statele membre UE si-au exprimat ingrijorarea legata de lipsa controlului asupra numarului mare de refugiati ce intra in Europa si de rutele periculoase pe care acestia si le asuma.

Mai mult de un milion de migranti au ajuns in Europa pe mare anul trecut, dintre care 3 771 au murit sau au fost dati disparuti. Anul acesta au ajuns deja aproximativ 80 000 si au fost inregistrate alte 403 morti in incercarea de a atinge tarmurile europene.