Carnavalul de la Venetia a fost inaugurat oficial duminica in Piata San Marco prin traditionalul "Zbor al ingerului", care a fost urmarit de mii de persoane, anunta Agerpres, citand DPA, mentionand si masurile severe de securitate luate de politie cu aceasta ocazie in contextul amenintarilor teroriste din ultima vreme.

Potrivit unui obicei care dateaza din secolul al XVI-lea, o tanara frumoasa, imbracata in costum de epoca, a plonjat de pe Turnul Bazilicii San Marco, cu inaltime de 99 de metri, in mijlocul emblematicei piete din orasul lagunelor.

Privilegiul acestui "zbor" - realizat in deplina siguranta cu ajutorul unui sistem mecanic bine pus la punct - a revenit Irenei Rizzi, de 19 ani, cea care anul trecut a fost aleasa Regina carnavalului.

Ca de obicei, deschiderea oficiala a acestui eveniment care atrage de fiecare data un foarte mare numar de turisti din intreaga lume, a fost precedata, sambata seara, de focuri de artificii si o defilare a celor 12 frumuseti locale dintre care va fi desemnata regina editiei din acest an. Candidatele au fost aduse in gondole pana in Piata San Marco, iar intreaga procesiune a fost admirata de peste 70.000 de oameni.

Carnavalul, care se incheie pe 9 februarie, cuprinde 130 de concerte, expozitii, concursuri de masti si actiuni dintre cele mai diverse, adresate publicului de toate varstele, in legatura cu care se pot gasi informatii detaliate pe pagina oficiala a carnavalului, http://www.carnevale.venezia.it.