Uniunea Europeana a stabilit joi un termen de doua saptamani pentru ridicarea finala a sanctiunilor economice si financiare contra Iranului, prelungind cu 14 zile inghetarea unor sanctiuni ce au insotit negocierile asupra programului sau nuclear, relateaza AFP si Agerpres.

"Consiliul (European) a prelungit pana la 28 ianuarie 2016 suspendarea unor masuri restrictive ale UE contra Iranului asa cum a fost prevazut" in acordul ce a permis deschiderea acestor negocieri in noiembrie 2013, a anuntat acest organism, care reprezinta cele 28 de state membre ale UE, intr-un comunicat.

UE a inghetat in ianuarie 2014 unele dintre sanctiunile impotriva Iranului ca un semn de bunavointa, in cadrul discutiilor care in cele din urma au condus in iulie 2015 la un acord istoric intre Teheran si marile puteri, care garanteaza caracterul civil al programului nuclear iranian si face aproape imposibil sa se construiasca o bomba atomica.

Teheranul a declarat joi ca a demontat miezul reactorului cu apa grea situat la situl sau nuclear de la Arak, ceea ce ar fi o etapa cruciala in punerea in aplicare a acordului, aminteste France Presse.

Iranul, care a pus deja in aplicare mai multe prevederi ale acordului prin reducerea numarului de centrifuge si trimiterea in strainatate a aproape intregului sau stoc de uraniu slab imbogatit, spera sa obtina vineri unda verde de la Agentia Internationala pentru Energie Atomica (AIEA), urmata duminica de o ridicare a sanctiunilor occidentale.

Mai multi diplomati europeni au declarat la randul lor, pentru France Presse, ca se asteapta la o ridicare "in urmatoarele doua saptamani" a sanctiunilor economice si financiare decretate de UE in legatura cu activitatile nucleare ale Iranului.

"De indata ce Agentia Internationala pentru Energie Atomica confirma ca Iranul a luat masurile nucleare prevazute in acord, Consiliul (European) va face sa intre in vigoare ridicarea tuturor sanctiunilor economice si financiare luate in legatura cu programul nuclear iranian, care va inlocui ridicarea limitata ce a fost prelungita astazi", a explicat Consiliul in comunicat.