Extrema dreapta prinde radacini in Franta si vizeaza de acum telul suprem: prezidentialele din 2017

de R.M.     HotNews.ro
Luni, 7 decembrie 2015, 21:00 Actualitate | Internaţional

Marine Le Pen, lidera Frontului National
Foto: Agerpres
La o zi dupa succesul istoric inregistrat duminica, la primul tur al alegerilor regionale, extrema dreapta din Franta vrea sa se impuna ca forta de alternanta cu un singur obiectiv: folosirea fortei fara precedent drept trambulina pentru prezindentialele din 2017, scrie AFP.

"Poporul francez s-a saturat: din alegeri in alegeri, confirma increderea in Frontul National (...) Eu cred ca francezii au chef sa incerce Frontul National", a declarat luni Marine Le Pen, sefa partidului.

"Frontul National incarneaza alternativa", a spus si Marion Marechal-Le Pen, nepoata lui Marine si steaua in urcare a partidului, care vede in aceste alegeri "sfarsitul unei vechi lumi politice".

La unison, presa franceza are aceeasi preocupare. "Miza se rezuma la o intrebare: cine va fi capabil sa o opreasca Marine Le Pen?", se intreaba influentul cotidian Le Monde (centru-stanga).

"FN la portile puterii", scrie si Le Parisien. "De negandit pana acum, ideea preluarii puterii ia forma pentru acest partid care castiga cinci procente la fiecare alegeri", noteaza si Liberation (stanga).

"Frontul National se instaleaza zgomotos in centrul peisajului politic. Pentru stanga, la fel ca si pentru dreapta, e un esec rasunator", rezuma cotidianul conservator Le Figaro.

Alegerile regionale, al caror al doilea tur va avea loc duminica, reprezinta ultimul scrutin din Franta inaintea alegerilor prezidentiale din 2017, la care Marine Le Pen este cotata de un an in fruntea intentiilor de vot pentru primul tur.

In aceasta tara inca traumatizata de atentatele din Paris, FN a inregistrat in primul tur un scor record de aproape 28%, in fata Republicanilor (LR), principala formatiune de opozitie, de dreapta, si a aliatilor centristi (27%).

Partidul Socialist (PS) al presedintelui Francois Hollande a ocupat locul trei (23,5%).

FN se afla pe primul loc in sase regiuni din 13, dintre care trei esentiale: nord (Nord-Pas-de-Calais-Picardie), cu Marine Le Pen, sud-est (Provence-Alpes-Cote d'Azur) cu Marion Marechal-Le Pen, si est (Alsace-Champagne-Ardennes-Lorraine), cu Florian Philippot, strategul partidului.

Marine Le Pen si Marion Marechal-Le Pen au obtinut ambele peste 40% din voturi in regiunile lor.

Crestere inexorabila


Plecat de la 11,4% la regionalele din 2010, partidul de extrema dreapta a crescut la fiecare scruti local, national sau european in ultimii cinci ani.

Are acum membri din toate clasele politice, bazandu-se pe un discurs eurofob si anti-imigratie si respinge politica de tip clasic, intr-o tara in care somajul afecteaza aproape 3,6 milioane de oameni.

"Pentru tineri, FN apare ca o forta a schimbarii", spune politologul Jean-Daniel Levy, de la institutul de sondaje Harris Interactive, unde o ancheta a aratat ca extrema dreapta a atras o treime din voturile celor sub 25 de ani.

Marele perdant, PS a decis sa isi retraga candidatii "in regiunile in care FN sau stanga nu devanseaza dreapta" pentru a crea un "baraj republican" in fata extremei dreapta. "O sinucidere colectiva", a replicat sefa FN.

La dreapta, fostul presedinte Nicolas Sarkozy, liderul Republicanilor, a respins "orice fuziune sau retragere" in regiunile in care ar putea castiga FN.

In perspectiva prezidentialelor, succesul extremei dreapta este o lovitura dura pentru Sarkozy, care intentiona sa profite de victoria Republicanilor la regionale pentru a-si face campanie la alegerile primare ale dreptei de la finele lui 2016.


Citeste mai multe despre   











[P] JYSK Romania plateste 15 lei / zi pentru tichetele de masa ale angajatilor sai

JYSK Romania, parte a grupului scandinav JYSK Nordic, unul dintre cei mai mari retaileri de mobilier si decoratiuni interioare din Europa, a majorat, incepand cu data de 1 decembrie 2016, valoarea tichetelor de masa acordate angajatilor sai. Astfel, valoarea nominala a unui tichet de masa a ajuns la 15 lei, suma maxima prevazuta de lege.
4308 vizualizari
  • +5 (9 voturi)    
    Daca vor scoate musulmanii (Luni, 7 decembrie 2015, 21:46)

    Kepler [utilizator]

    din Franta, atunci merita sa fie votati.
  • -6 (6 voturi)    
    Interesant (Luni, 7 decembrie 2015, 21:56)

    Bibicul [anonim]

    Oare ce se va intampla in Franta cand FN va prelua puterea parlamentara si Presedintia?
    Nu ma abtin sa nu rad cu pofta cand citesc o elucubratie pe hotnews: Frontul National e Partidul Comunist in travesti. Nu, dragutilor, FN este urmasul lui Petain si al nationalistilor de extrema dreapta, acelor colaborationisti cu nazistii, Pentru cei ce nu stiu, dupa eliberarea Frantei au fost arestati si condamnati sute de mii de collabo.
  • +9 (11 voturi)    
    Sperietoarea (Luni, 7 decembrie 2015, 22:04)

    cinevatus [utilizator]

    Am vazut cum toti striga in gura mare: "Extremistii!"..

    Domnilor, la ce va asteptati? Daca nu sunteti buni sa faceti fata crizei de securitate prin care trece Europa.. cu siguranta oamenii vor cauta alternative. Mai rele sau mai bune. Asta se va vedea..

    Cert e ca nu putem sta cu frica in spate. Nesiguranta este prea grea de suportat pe o perioada lunga de timp.
  • +10 (10 voturi)    
    E cineva surprins? (Luni, 7 decembrie 2015, 22:17)

    MPopa [utilizator]

    Nu e prima oara cand se intampla. Toate miscarile extremiste (nazisti, bolsevici, fascisti, legionari) au ajuns la putere ca urmare a iresponsabilitatii partidelor "respectabile". Mi-a fost frica de viitorul Frantei si implicit al Europei inca din ziua in care l-am vazut pe Hollande facand din mana putinilor admiratori, printr-o ploaie marunta, in ziua castigarii alegerilor. Un politician atat de marunt, atat de lipsit de viziune si, indraznesc sa spun, de caracter a ajuns presedintele unei mari natiuni europene. A esuat in efortul de relansare economica, a ignorat in mod las problemele sociale din banlieurile marilor orase franceze, s-a ascuns dupa cuvinte goale cand au inceput atentatele teroriste ... Aceasta este Franta moderna si celelalte natiuni vest-europene ii calca pe urme. Poate ca nu e o nenorocire faptul ca ne-am nascut in Romania, macar nu traim cu povara ca am fost o mare natiune si ne-a ingropat propria prostie.
  • +3 (7 voturi)    
    D-l Mureșan ne explica ieri că FN sunt comuniști (Luni, 7 decembrie 2015, 22:39)

    Nyk1 [utilizator]

    Acum sunt extrema dreaptă?

    Sunt confuz...
    • +1 (1 vot)    
      National Comunisti (Marţi, 8 decembrie 2015, 9:19)

      Bogdan_100 [utilizator] i-a raspuns lui Nyk1

      Etichetati de moscova ca fiind de extrema dreapta raportati la internationalisti comunisti (adica cei controlati direct de moscova). Partidul lui Hitler se numea Partidul National Socialist al Muncitorilor din Germania - destul de clar nu ? FN are in esenta un program economic de extrema stanga. E o tehnica stiuta de a eticheta nationalistii ca fiind de extrema dreapta.
  • +10 (10 voturi)    
    ce jale: a inceput cu Ungaria, Elvetia, Polonia... (Luni, 7 decembrie 2015, 22:57)

    Irizat [anonim]

    I: La unison, presa franceza are aceeasi preocupare. "Miza se rezuma la o intrebare: cine va fi capabil sa o opreasca Marine Le Pen?",
    R: Cei care vor reusi sa dea afara Islamul din Europa. Atata timp cat restul fortelor politice s-au lasat castrate cu "political correctness", Le Pen si restul nationalistilor europeni vor castiga totul - pt. ca populatiile europene nu vor sa fie date pe mana islamului.

    Nu este admisibil ca 3000 de ani de civilizatie greco-romana, care azi este incununata de civilizatia occidentala - cea mai performanta civilizatie din istoria umanitatii - sa fie calcata in picioare de primitivismul unei religii violente, venita din deserturile Arabiei si propovaduita de un ucigas pedofil.
  • +5 (9 voturi)    
    Ca suffit! (Marţi, 8 decembrie 2015, 6:04)

    MichiuStefan1 [anonim]

    Se tipa ca din gura de sarpe:"Opriti pe Le Pen"!Dar intrebarea logica este :De ce s-o oprim?Doar pentru ca socialistii-marii vinovati ai acestei situatii de disolutie a Frantei si impotenta dreapta traditionala o vor?Sa ni se prezinte argumentele privind pericolul acestui FN, nu numai etichetari ale acestuia.Un prieten din Franta mi-a trimis o fotografie facuta din balconul apartamentului in care locuieste: un grup de femei tinere,acoperite de niquab stateau pe iarba;mi-a scris ca joia "albii" n-au acces la piscina, fiind rezervata femeilor musulmane; ca vecinul musulman i-a interzis sa-i mai salute sotia, etc.A concluzionat: "Pauvre France!Autrefoi, elle etait un beau pays"!Ca suffit!Aici este explicatia ascensiunii FN!


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri