Rusia a informat Statele Unite in legatura cu misiunea bombardierului rusesc doborat marti de aviatia turca, care nu putea ignora nationalitatea aparatului, spre deosebire de afirmatiile Ankarei, a declarat joi presedintele rus Vladimir Putin, informeaza Reuters si AFP.

"Statele Unite, care conduc o coalitie din care face parte Turcia, cunosteau locul si momentul trecerii avioanelor noastre si tocmai in acest loc si in acel moment am fost loviti", a afirmat Putin intr-o conferinta de presa, citeaza Agerpres.

De asemenea, el "a exclus" ca aviatia turca nu a putut identifica aparatul Su-24 ca apartinea Rusiei, asa cum a afirmat Ankara: "Este absurd, acestea sunt pretexte", a spus Vladimir Putin in conferinta de presa tinuta dupa convorbiri purtate cu presedintele francez Francois Hollande.

Doborarea de catre Turcia a avionului de lupta rusesc este un act de tradare din partea unei tari considerate de Rusia prietena, a insistat liderul rus.

Cu toate acestea, Putin a afirmat ca Rusia este inca angajata sa coopereze cu coalitia condusa de SUA ce desfasoara operatiuni militare in Siria si ca lucreaza sa formeze o coalitie internationala mai larga ce ar putea conveni asupra unei modalitati de solutionare a conflictului din Siria.

Exprimandu-se la conferinta de presa de la Kremlin dupa discutiile cu Hollande, Putin a anuntat ca cele doua tari au cazut de acord sa-si intensifice cooperarea bilaterala in legatura cu Siria.

El a adaugat ca cele doua tari urmeaza sa faca schimb de informatii cu privire la activitatile lor militare si se vor coordona asupra obiectivelor care trebuie lovite, noteaza Reuters.