Ministru sarb: Romania si alte tari UE, supuse unor presiuni intense pentru recunoasterea Kosovo

de V.M.     HotNews.ro
Marţi, 25 august 2015, 22:50 Actualitate | Internaţional

Kosovo a intensificat campania pentru recunoasterea la nivel international, iar cinci state membre ale Uniunii Europene, inclusiv Romania, sunt supuse presiunilor internationale in acest sens, afirma ministrul sarb de Externe, Ivica Dacic, dupa ce UNESCO a respins o solicitare a Pristinei, relateaza Mediafax.

Kosovo a depus, la inceputul lunii august, o solicitare oficiala pentru a adera la Organizatia Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura (UNESCO), dar initiativa a fost blocata rapid de Serbia, care nu recunoaste independenta fostei sale provincii.

In contextul demersului de admitere in UNESCO, Kosovo si-a fixat obiectivul de a fi recunoscut ca stat de cele cinci tari membre ale Uniunii Europene care nu au facut inca acest pas, relateaza publicatia Gazeta Express.

"Au fost inregistrate progrese majore in recunoasterea de catre restul statelor membre UE", a declarat Petrit Selimi, adjunctul ministrului kosovar de Externe.

Ministrul sarb de Externe, Ivica Dacic, a confirmat ca Romania, Slovacia, Spania, R.Cipru si Grecia sunt supuse unor mari presiuni pentru schimbarea pozitiilor privind Kosovo.

"Serbia face tot posibilul pentru a nu se multiplica numarul recunoasterilor independentei ilegale a Kosovo. Comunicam cu statele UE care nu au recunoscut Kosovo. Suntem constienti de presiunile la care sunt supuse, dar ne asteptam ca pozitiile lor sa ramana neschimbate", a spus Dacic, citat de site-ul InSerbia.info.

Presa sarba a speculat recent ca Occidentul ar fi conditionat aprobarea unui nou plan de asistenta financiara destinat Greciei de recunoasterea Kosovo.

Romania, Grecia, Spania, R.Cipru si Slovacia sunt singurele state membre ale Uniunii Europene care nu recunosc independenta Kosovo.

Regiunea Kosovo a intrat sub administratie ONU si NATO dupa interventia Aliantei Nord-Atlantice din anul 1999, pe fondul conflictului militar intre armata sarba si separatistii kosovari de etnie albaneza. Kosovo si-a proclamat independenta fata de Serbia in anul 2008, decizia fiind recunoscuta de 111 tari.

























Astra Film Festival 2017

VIDEO INTERVIU ​Hanka Kastelicova, producator executiv HBO Europe: Timpul mediu de productie pentru un film documentar HBO este de patru ani, dar am avut si cazuri in care totul s-a intins pe o perioada de 10-14 ani

Hanka Kastelicova, producator executiv HBO Europe, discuta in cadrul unui interviu despre implicarea HBO in productia de filme documentare si numarul mic de cinematografe din Romania: "De exemplu, filmul Lumea Vazuta de Ion B., regizat de Alexandru Nanau, a primit un premiu Emmy. Am continuat cu Alexandru si am produs filmul Toto si surorile lui, film care a fost nominalizat la Premiile Academiei Europene de Film, echivalentul Oscarului european".
  • Intra in articol pentru a citi principalele declaratii ale lui Hanka Kastelicova

1212 vizualizari

  • +2 (2 voturi)    
    Pai... (Marţi, 25 august 2015, 22:59)

    Petre Cusuru zis si Barba Trista [utilizator]

    Pai in final o sa recunoasca Kosovo chiar ei, sarbii.. cand vor vrea in UE.

    Pentru ca foamea e mai mare decat orice ambitie.
  • +2 (2 voturi)    
    i am blamat pe americani (Marţi, 25 august 2015, 23:10)

    un domn [utilizator]

    INSA se pare ca au dreptate..Serbia egal Mujicia...NU e corect sa extermini o natiune...a nu se intelege ca Tinutul Secuiesc este Kosovo....Romania este Romania..si Jobbik vor avea sorata romanilor de la Ip si Traznea...daca viseaza cu Greta Garbo....suntem multi romani precum Pravi Sektor, care vom face Mujici...multi...mult mai buni !
  • -3 (3 voturi)    
    Kosovo. (Marţi, 25 august 2015, 23:29)

    MirceaGeorgescu1 [anonim]

    Si pe urma urmeaza Ardealul!


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi