Presedintele american, Barack Obama, i-a telefonat miercuri omologului sau rus, Vladimir Putin, pentru a discuta despre acordul asupra programului nuclear iranian incheiat cu o zi inainte intre Teheran si marile puteri, a anuntat Casa Alba, potrivit AFP.

Discutiile telefonice directe dintre cei doi lideri sunt foarte rare dupa ce legaturile dintre Washington si Moscova s-au tensionat din cauza crizei ucrainene, insa Rusia face parte, la fel ca Statele Unite, din grupul tarilor care au negociat acordul privind controversatul program nuclear al Republicii Islamice, potrivit Agerpres.