AFP: Principalele dezvaluiri din documentele NSA despre presedintii Hollande, Sarkozy si Chirac

de V.M.     HotNews.ro
Miercuri, 24 iunie 2015, 20:13 Actualitate | Internaţional

Scandalul de spionaj american in Franta este improbabil sa conduca la o criza, avand in vedere interesele strategice puternice care o leaga de Statele Unite, comenteaza AFP, prezentand principalele dezvaluiri din documente apartinand Agentiei Nationale americane pentru Securitate (NSA), citeaza Mediafax.

Aceste documente, potrivit carora ultimii trei presedinti francezi si membri din anturajul lor au fost spionati, au fost dezvaluite marti seara de catre WikiLeaks prin intermediul site-ului Mediapart si ziarului Liberation.

Francois HOLLANDE

- Nota din 22 mai 2012: intr-o discutie cu premierul de atunci Jean-Marc Ayrault, pe 18 mai 2012, adica la doar cateva zile dupa investirea in functia de presedinte al Republicii, NSA raporteaza ca Hollande ar fi "acceptat organizarea unor reuniuni secrete la Paris pentru discutarea crizei din zona euro, dar mai ales a consecintelor unei iesiri a Greciei" din aceasta.

"Reuniuni secrete vor avea loc la Paris intre oficiali francezi si membri SPD german", la acea vreme aflat in opozitie fata de cancelarul Angela Merkel, se arata in aceasta nota, potrivit careia Ayrault si-a exprimat ingrijorarea ca sefa Guvernului ar fi putut sa fie informata in acest sens.

Hollande si-ar fi exprimat dezamagirea dupa prima sa intalnire cu Merkel, o reuniune "pur pentru spectacol", fara sa "conduca la nimic substantial". De asemenea, presedintele francez si-ar fi exprimat ingrijorarea cu privire la Grecia si fata de greci, din cauza lipsei de flexibilitate a cancelarului.

Nicolas SARKOZY


- Nota din 30 octombrie 2008 (Mediapart precizeaza ca nu este posibil "sa se stie, in acest stadiu, daca ea rezulta din ascultari, interceptari sau conversatii cu surse americane"): "Presedintele Nicolas Sarkozy considera ca este responsabilitatea sa fata de Europa si lume sa actioneze ferm si sa solutioneze criza financiara. El a declarat ulterior ca era singurul, in conditiile presedintiei franceze a UE, care se poate arunca in lupta in acest moment. Presedintele imputa unele dintre problemele economice actuale unor erori comise de catre Guvernul american, dar crede ca Washingtonul ii urmeaza, de-acum, unele sfaturi".

- Nota din 24 martie 2010, relatand un "schimb" intre ambasadorul francez la Washington Pierre Vimont si "sherpa" lui Nicolas Sarkozy Jean-David Levitte in legatura cu o viitoare intalnire intre Nicolas Sarkozy si Barack Obama, la Washington. Potrivit acestei note, Vimont ar fi spus ca presedintele francez "isi va exprima frustrarea dupa ce Washingtonul a facut un pas inapoi referitor la propunerea unui acord bilateral de cooperare in domeniul informatiilor" si va continua sa pledeze pentru adoptarea lui. Potrivit lui Vimont si lui Levitte, "principalul punct de blocaj era ca Statele Unite intentioneaza sa continue sa spioneze Franta".

- Nota din 10 iunie 2011: Nicolas Sarkozy "si-a exprimat pe 7 iunie hotararea de a avansa in privinta unei initiative privind relansarea negocierilor de pace directe in Orientul Mijlociu intre israelieni si palestinieni". Potrivit acestei note, Sarkozy s-ar fi gandit sa atraga Quartetul in initiativa sa, temandu-se ca acesta poate revendica in avantajul sau aceasta initiativa si ca, astfel, aceasta "sa moara in fasa". Sarkozy ar fi luat in calcul sa-l atraga in initiativa sa pe presedintee rus de atunci, Dmitri Medvedev. Alta optiune ar fi fost sa-i dea un ultimatul lui Barack Obama "cu privire la statul palestinian".

Jacques CHIRAC


- Nota din decembrie 2006: Jacques Chirac "i-a spus ministrului Afacerilor Externe Philippe Douste-Blazy, pe 23 decembrie, sa faca astfel incat sa se asigure ca actualul emisar special al ONU pentru punerea in aplicare a Rezolutiei 1559 a Consiliului de Securitate sa fie ales ca secretar general adjunct al ONU". "Ordinele detaliate ale lui Chirac pot fi o reactie fata de tendinta ministrului Afacerilor Externe, demonstrata pe larg in trecut si (totodata) sursa unui numar de mustrari din partea presedintelui, de a face comentarii inadecvate sau imprecise", comenteaza NSA in aceasta nota.

ALTII

Potrivit unui "document confidential NSA" citat de Mediapart si "redactat in timpul presedintiei lui Sarkozy", a fost intocmita o lista de "tinte franceze". "Sunt vizate de-a valma mobilul personal al lui Nicolas Sarkozy, al consilierului diplomatic Jean-David Levitte, al secretarului general de la (Palatul) Elysee Claude Gueant, al purtatorului de cuvant al Ministerului Afacerilor Externe Bernard Valero, al fostului ministru Jean-Pierre Jouyet, ministrului Comertului Extern Pierre Lellouche, unui oficial de la Quai d'Orsay neidentificat".










1160 vizualizari
  • +1 (3 voturi)    
    'intelligence' services (Miercuri, 24 iunie 2015, 21:10)

    zizin [utilizator]

    Că americanii spionează fără jenă Germania, Italia, Japonia, hai, mai trecă-meargă, căci aceste țări (de fapt teritorii sub ocupație americană) continuă să fie definite drept ”state inamice” în Carta ONU. Din punct de vedere juridic asta înseamnă că orice stat membru ONU poate lansa o agresiune militară "preventivă" împotriva acestor trei țări, fără o declarație de război.

    http://www.globalresearch.ca/germany-italy-japan-and-the-un-charters-enemy-state-clause-obstacle-to-an-asian-and-european-peace/5457761

    Dar să spionezi sistematic de la Washington timp de 10 ani pe trei președinți ai Franței... țară aliată?!?!

    Cât despre președinții de pe malurile Dâmboviței, nici măcar de deranjul ăsta nu-i nevoie din partea americanilor. Ei iși trimit singuri raportul zilnic la Ambasada SUA în fiecare dimineață. Sau, mai nou, îl predau personal spionajului anglo-american - cum s-a'ntâmplat chiar ieri când șeful MI6 a venit direct la Cotroceni pentru un tête-à-tête.
  • 0 (0 voturi)    
    interesul national (Miercuri, 24 iunie 2015, 22:53)

    ion [anonim]

    S.U.A nu spioneaza aliati decat pentru a lua decizii in ce priveste strategia lor de aparare si in interesul lor economic.


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică