Uniunea Europeana intentioneaza sa implementeze din 2016 Acordul de liber-schimb cu Ucraina, in pofida presiunilor Rusiei, potrivit unui proiect de comunicat pregatit pentru summitul Parteneriatului Estic, documentul oferind perspective neclare pentru Republica Moldova.

Declaratia comuna, care in mod sigur va atrage critici dure din partea Moscovei, prevede intrarea in vigoare a Acordului de liber-schimb cu Ucraina incepand de la 1 ianuarie 2016, un termen amanat deja cu un an din cauza presiunilor Ucrainei, care se opune actiunilor de integrare europeana a Ucrainei, relateaza Mediafax citand Reuters.

Potrivit unui oficial ucrainean, Rusia a cerut amanarea aplicarii Acordului cu inca cel putin un an, dar Uniunea Europeana insista ca nu mai pot fi tergiversari.

Chiar daca Bruxellesul este dispus la discutii cu Moscova pentru atenuarea preocuparilor, "implementarea Acordului de liber-schimb va fi o prioritate principala a Uniunii Europene si a partenerilor implicati, in urmatorii ani", precizeaza proiectul de comunicat citat de Reuters.

Acordul de liber-schimb este principalul subiect de disputa intre Rusia si Occident, semnarea documentului fiind unul dintre factorii care au generat anexarea Crimeei si conflictul separatist din estul Ucrainei, soldat cu 6.200 de morti in ultimul an.

Dar, in afara de sustinerea oferita Ucrainei, documentul elaborat pentru summitul Parteneriatului Estic, programat pe 21-22 mai la Riga, pare sa contina putine elemente de sustinere pentru Republica Moldova, Armenia, Azerbaidjan, Belarus si Georgia, in contextul in care, noteaza Reuters, statele europene si-au limitat ambitiile de teama sa nu deranjeze si mai mult Kremlinul.

Republica Moldova, Georgia si Ucraina au semnat acorduri de asociere cu Uniunea Europeana in 2014 si spera sa devina membre ale comunitatii europene. Dar proiectul de comunicat nu face nicio referire la aspiratiile lor. Din document reiese ca nici Georgia, nici Ucraina nu vor beneficia rapid de eliminarea vizelor de calatorie si ca ar avea nevoie de reforme pentru a beneficia de facilitatile oferite Republicii Moldova.