Cutremurul din Nepal este posibil sa fi deplasat Kathmandu cu trei metri, dar nu a afectat inaltimea Everestului (experti)

de I.C.     HotNews.ro
Miercuri, 29 aprilie 2015, 5:36 Actualitate | Internaţional

Dezastrul cauzat de cutremurul din Nepal
Foto: Captura video
Este posibil ca seismul care a devastat Nepalul si a ucis mii de oameni sa fi deplasat Kathmandu cu mai multi metri catre sud, dar inaltimea Muntelui Everest pare ca a ramas neschimbata, au declarat marti experti pentru AFP. Cutremurul devastator cu magnitudinea de 7,8 de sambata este cel cel mai mare dezastru inregistrat in Nepal in ultimii 80 de ani, soldat cu peste 5.000 de morti si pagube uriase, relateaza Mediafax.

Potrivit datelor seismologice preliminare obtinute in baza undelor sonore care strabat Pamantul dupa fiecare cutremur, pamantul pe care se afla capitala Kathmandu s-ar fi deplasat cu aproximativ trei metri spre sud-vest, a declarat James Jackson, un expert in tectonica de la Universitatea Cambridge.

Analiza sa este similara celei efectuate de catre Sandy Steacy, sefa Facultatii de Stiinte Fizice de la Universitatea din Adelaide.

"Probabil ca seismul a avut loc pe falia inversa a Himalayei, o placa despartitoare, care separa subcontinentul indian nordic, aflat in miscare, de Eurasia", a declarat Steacy.

"Falia coboara aproximativ zece grade catre nord-nord-est. Miscarea relativa in zona faliei a fost de trei metri, chiar la nord de Kathmandu", a adaugat ea.

Falia se afla intre doua placi tectonice - una pe care se afla India si care o impinge pe cealalta, pe care se afla Europa si Asia, cu o medie de aproximativ doi centimetri pe an - un proces care a condus la formarea Muntilor Himalaya.

Mark Allen de la Facultatea de Stiintele Pamantului de la Universitatea Durham din Marea Britanie a explicat ca stancile de deasupra faliei s-au deplasat catre sud, pe cele de dedesubt, conducand la o scurtare a scoartei Pamantului in regiune.

"Ar fi simplist sa se spuna ca orasul Kathmandu a fost mutat cu trei metri", a declarat el.

"Ar putea sa fi avut loc o alunecare de trei metri, pe falie, la punctul de nucleatie al cutremurului, la 15 kilometri adancime. Insa aceasta dispare in toate directiile, inclusiv in sus, spre suprafata", a adaugat el.

Este neclar daca modificarile sunt atat de importante incat sa impuna ajustarea hartilor de inalta precizie.

- Everestul nu se afla pe falie

In pofida faptului ca orasul Kathmandu s-a deplasat, este putin probabil ca inaltimea Muntelui Everest - cel mai inalt din lume - sa se fie modificat cu mai mult de cativa milimetri, avand in vedere ca muntele nu se afla direct deasupra liniei faliei.

"Principala alunecare a avut loc la vest de Everest. Mutele nu se afla direct deasupra planului faliei", a subliniat Steacy.

"In plus, scufundarea faliei este foarte putin profunda. Trei metri in plan orizontal nu inseamna mare lucru pe verticala", a adaugat ea.

Allen impartaseste aceeasi opinie. "Ar putea exista un efect, daca vreo avalansa a dislocat din zapada care acopera varful", a adaugat el.

Ian Main, un profesor de seismologie la Universitatea din Edinburgh, este de parere ca a avut loc o "mica" schimbare in inaltime, dar ca este prea devreme sa fie precizata.

"Vom afla in curand daca a avut loc vreo modificare a inaltimii care poate sa fie detectata", dupa analizarea unor date culese prin satelit inainte si dupa cutremur, a precizat el.

Everestul se ridica la 8.848 de metri deasupra nivelului marii. Cutremurul de sambata a provocat o avalansa pe munte, in care au fost ucise cel putin 18 persoane la tabara de baza.

Unii experti au avertizat ca in lunile urmatoare ar putea sa aiba loc noi replici.

"Alunecarea din 25 aprilie a crescut presiunea asupra altor segmente ale aceleiasi falii sau ale unor falii adiacente, care sunt susceptibile sa se rupa la randul lor", a declarat Allen.

"Ar putea avea loc noi cutremure, legate de evenimentul principal, timp de luni de zile de-aici inainte in regiune", a avertizat el.










1099 vizualizari

Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică