Rusia si-a trezit vecinii europeni din visul Europei pacificate. Si nu e vorba numai despre vecinii directi ai Federatiei. Si cei mai indepartati, precum Germania, incearca sa se obisnuiasca cu noua arhitectura de putere si trec la elaborarea unei noi strategii de securitate. Dezbaterea va dura un an si jumatate, dar putem prezice fara niciun fel de dificultate ca ideea de „razboi hibrid” va ocupa un rol central in noul document. Miza uriasa nu este nici macar Europa de Est sau cea Centrala, ci intreaga constructie euro-atlantica.
Ce vrea Putin NU este al treilea razboi mondial, asa cum se tem multe voci din spatiul public international, dar asta nu inseamna ca nu va folosi mijloace militare pentru a-si atinge scopul. Si ideea nici macar nu e noua. Razboaiele asimetrice sunt mai vechi decat marja amintirii generatiei noastre.
„Razboiul de gherila” a aparut in vremea lui Napoleon. „Terorismul” a fost mereu arma celui mai slab impotriva celui mai puternic. Inventarea armelor nucleare a reprezentat insa o „revolutie a razboiului”, ceea ce a facut ca „micile razboaie” sa ia alta forma in umbra marelui conflict nuclear. Iminenta distrugerii finale prin folosirea armelor atomice a dus la situatia in care marile puteri, practic, au batut palma intre ele. Acolo unde dezastrul ar fi total s-au introdus mecanisme de control reciproc si acorduri de denuclearizare.
De facto, marile puteri nucleare au ajuns sa formeze un „cartel anti-razboi”. Pe langa evitarea „confruntarii finale”, statele cu arsenal atomic mai sunt unite si de un alt interes comun: consolidarea propriei pozitii pentru a impiedica alte state mai mici sa intre in clubul nuclear elitist. Asa a aparut Tratatul de Neproliferare a Armelor Nucleare, numai ca el nu a reprezentat primul pas catre dezarmarea nucleara totala a lumii, ci doar o consolidare a structurii nucleare bipolare a lumii: SUA vs URSS.
In acest context, razboaie prin interpusi au fost multe: din Vietnam, trecand prin Orientul Mijlociu si pana in Nicaragua. Mereu s-au folosit mijloace militare cu scopul de a intretine flacarile razboaielor mici, dar si a le tine departe de arsenalele nucleare. Ceea ce a facut Vladmir Puti in Ucraina este folosirea razboiului hibrid dincolo de limitele jocului tactic, ajungand astfel la un intreg sistem strategic.
Apetitul Rusiei vine mancand si o va face in continuare sub limita acelui pas care ar insemna razboi deschis, respectiv incalcarea Articolului 5 din Tratatul NATO. Iar procesul acesta continuu va testa in mod clar tocmai acest Articol 5. Razboiul hibrid nu respecta regulile lumii, dar oare partenerii NATO se vor tine de propriile lor reguli?
Pentru Vladimir Putin, o frontiera este sigura doar atunci cand e securizata de ambele parti de soldati rusi. Liderul de la Kremlin cultiveaza cu state de plata politicieni europeni din Ungaria pana in Franta. Mobilizeaza voluntari si aduce ordine in militii radicale prin infiltrarea de trupe elita. In tot acest timp, Putin pozeaza in pompierul care lupta cu focul pe care tot el l-a aprins. El anunta acordul Minsk II si tot el se uita cum trupele sale calca totul in picioare.
In secolul al 21-lea, primul soldat al Rusiei crede a granita dintre razboi si pace e una fluida. Cu alte cuvinte, procesele in sine se schimba si ele, iar razboiul hibrid se aplica pe ruinele Ucrainei sub pretentia de a lucra la un plan de pace. Forta militara ramane o componenta cruciala, dar ea e completata cu mijloace politice, economice, informatice si de propaganda.
Si nu numai atat. „Exploatarea potentialului protestatar al populatiei locale” sau forte politice dirijate din afara” sau „miscari sociale” - toate acestea sunt parte a noii doctrine militare. Daca proiectam pe harta Europei de Est acest nou concept, atunci ne putem da seama ca Vestul are nevoie de nervi tari in anii urmatori.
Sistemul Putin, bazat pe bunastarea economica data de bogatia de resurse naturale, se prabuseste. Drept urmare, Kremlinul are nevoie de o compensare ideologica nationalista si de un Occident care sa fie portretizat, din nou, drept dusman. Numai asa poate Vladmir Putin sa mentina echilibrul ecuatiei, care cuprinde, ca element principal, razboiul hibrid. In aceasta noua disciplina, Ucraina nu e nici inceputul, dar, cu siguranta, nici sfarsitul.
o stire trecuta cu vederea:ivan a bagat rachete intercontinentale in crimea: http://www.hotnews.ro/stiri-international-19595574-comandatul-trupelor-nato-europa-denunta-militarizarea-crimeii-sistemele-rachete-croaziera-acopera-practic-intreaga-mare-neagra.htm
sa vina repdede merkeloaika sa mai negocieze o leaca
Asadar se prea-poate ca "Merkeleoaika" sa traga de timp ca sa poata pregati un raspuns mai ferm,
Sper sa vorbesc prostii si lucrurile sa se calmeze dar uitandu-ne putin la istoria rusilor...
Pe Putin il atrag locurile unde populatia poate fi convertita usor si ieftin intai la sentimente anti-occidentale si mai apoi filoruse. Chiar daca nu sunt slavi. Nu cred ca Putin va fi atras de tari care i se vor opune si cred ca asta a fost lectia pe care ei au invatat-o din comunism. Nu va vrea Cehia, cu atat mai putin Polonia, desi slava, este puternic anti-rusa. Pe lista lui mai e Serbia, Grecia, Ungaria, tari care pot fi transformate prin propaganda si impuneara unor guverne marioneta, ademenirea cu gaze si credite otravite in vasali de facto.
Moldova, ca restul statelor foste URSSS e ca si luata pentru ca ei, de 25 de ani ei nu au inteles ca sunt romani si ca trebuie sa mearga cu noi. Si acum, se cred moldoveni, nu romani si voteaza masiv cu comunistii care habar nu au limba oficiala a statului ci vorbesc direct rusa, si nu au mare simpatie nici pentru romani dar nici pentru occident.
Acum se vad beneficiile politicii lui Stalin de a deporta bastinasi in Siberia si inlocuirea lor cu rusi in tarile foste URSSS.
Romania este acum la limita. Aici cu cativa postaci si cu fostii ziaristi de la Scanteia care apar in fiecare seara la TV, poti face minuni practic gratis, pentru ca aparatul de propaganda se intretine singur din publicitate, avand audiente record.
Nu se stie ce intorsatura o sa ia circul cu DNA si arestarile si cine va mai ramane in libertate ca sa continue drumul pe care am luat-o, miraculos, in noiembrie.
Eu cred ca lui Putin ii convenea situatia cu zone tampon si conflicte inghetate. Acum trebuie sa plateasca pensii si celor din Crimeea si nu cred ca ii e usor. Dar nu a avut incotro, simtea ca ii fuge pamantul de sub picioare daca intra Ucraina in UE, era o chestiune de timp ca sa piarda totul. Acum, nu se stie daca fiara fiind trezita, o va mai opri c
Poate ca "inclinarea exagerata spre dialog" a acesteia, care impreuna cu Hollande vorbesc in numele UE (cine i-o fi delegat ?), are alte dedesupturi.
Pozitiile umilitoare la care a fost supusa de catre Putin si pe care le-a acceptat cu stoicism, ar putea avea legatura cu un trecut al acesteia pe care Putin, ca sef al spionajului in Germania de Est, sa il cunoasca.
Pe scurt, o fi fost o colaboratoare STASI (fosta securitate a RDG) iar Putin are dosarul.
Acesta poate fi un raspuns la nedumerirea exprimata pe "Point" : "....pana si orbul vede ce face nebunul de putin,insa deh,politicienii nu....". Sunt convins ca vad si politicienii dar unii se cam feresc sa recunoasca, stiu ei de ce.
Rusii nu au nici o sansa. Americanii isi vor pune presedinti preferati in orice tara vrea muschii lor si oricand vrea muschii lor. Urmeaza un nou Maidan democratic la Moscova cu lunetisti fantoma si ong-sti pasnici inarmati cu coctailuri Molotov sponsorizati de Soros exact ca in Ucraina. Pentru cei care nu stiu ambasadorul american care a coordonat revolutiile potocalii din Georgia si Ucraina tocmai a fost mutat la Moscova -John F. Tefft. Deja Nemtov si-a luat rolul prea in serios in aceasta piesa de teatru non-lineara.
Oamenii au la fel de putine ca acum 50 de ani, cu ura sau nu viseaza sa aiba lucrurile din Vest si daca nu pot sa le aiba macar sa le distruga si pentru ceilalti.
Asta e pedeapsa si blestemul de pe capul rusilor. Indiferent cat vor bate cu piciorul in pamant, indiferent cat vor distruge din ce au construit altii, indiferent cate zeci de milioane de oameni mai omoara liderii lor in propria lor tara si in afara (nu uita ca pe mana lui Stalin au murit vreo 40 de milioane de rusi! Nu americani, rusi), Rusia nu va avea niciodata mai nimic, va trai la limita subzistentei (ca tara), va saliva la ce au ceilalti si o vor lua de la capat.
Prefer sa-mi petrec viata urcand muntele si stand o vreme la varf si apoi sa cad de acolo decat sa fiu constant jos, in umbra si saracie si sa scutur pamantul ca sa cada ceilalti. Sa-mi irosesc istoria si poporul facand nimic altceva decat sa distrug ce au altii de invidie ca eu nu am fost, nu sunt si nu o sa fiu niciodata in stare sa construiesc asa ceva.
Rusia e printre putinele popoare din lumea asta care nu au avut nici o epoca stralucita in istorie. O raza de lumina pe vremea lui Petru cel Mare nu e suficient.
Cu un astfel de popor, cu mintea sucita, se pot face multe nenorociri altora. Fereasca Domnul!
asculta-l doaaamneeee
aamiin
hai ca ma cauta popii dupa aia ce le-am luat painea
hai gata,destul cu penalizarile.la gulag cu voi.siberia scrie pe fruntea voastra
M-am saturat, de fiecare data cand citesc un articol, hop si tu.
Mergi omule in Rusia si lasa-ne pe noi sa traim in decadenta vestului.
In rest, nimic nou sub soare, un articol care se bazeaza pe supozitii, vezi titlul.
A aparut "razboiul hibrid" si acum preluati toti acesta sintagma. Pe cand putin mai multa originalitate?
Pe scurt rateurile , panele si deciziile aiurite ar fi putu duce la colapsul Germaniei daca baza acestei tari nu ar fi formata din structuri extrem de solide si capabile. A urmat retragerea in masa a trupelor USA, dela o jumatate de milion, azi mai sunt doar cateva mii. O faceau cu dezinvoltura, URSS parea stins....pana ce a aparut Putin, acest Putin. Cat despre cancelarul Merkel (al carei nume il vad schimonosit in mod primitiv de un alt contributor, a sanctionat Rusia in modul cel mai consecvent cu sanctiuni economice care s-au dovedit a fi extrem de usturatoare pentru Putin.
deci da merkeloaica e bine zis.no offense!
"Rusia e printre putinele popoare din lumea asta care nu au avut nici o epoca stralucita in istorie."
Nu prea inteleg afirmatia ta. Cred ca "epoca stalucitoare" are o semnificatie tare particulara pentru tine. Rusi poate nu au fost "stralucitori" dar au facut "epoca" mai tot timpul incapand cu piratii ruso-vikingii care au atacat Constantinopolul si luat bataie pana la respingerea tatarilor, infrangerea cruciadelor nordice, infrangerea kazarilor, infrangerea imperiului polono-lituanian, infrangerea tentativei de imperiu suedez, infrangerea lui Napoleon si Hitler si multe altele. De muzicienii rusi , scriitorii , oamenii de stiinta, atletii etc ai auzit.
Acum ca sa fiu clar. Nu sunt filo-rus prefer sa fim ocupati de americani sau nemti decat de rusi. Nu sunt nici filo-american. Sunt doar filo-roman o ciudatenie rarisima pe site-ul acesta.
"Este bine ca imperiul otoman sa ocupe Polonia?" Intreaba generalul turc pe ambasadorul moldovean. Armata turca era in tranzit prin Moldova spre Polonia.
"Ne bucuram sa se intinda Imperiul otoman peste tot pamantul. Numai peste tarisoara noastra nu ne bucuram. " Raspunde moldoveanul.
Acum inlocuiti imperiul otoman cu orice alt imperiu Rus , American etc.
la fel ca orice alta fosta tara URSSS cu cateva exceptii notabile.
incercarea de a le baga pe usa din dos in UE, chiar si simpla amagire a lor este o greseala a occidentului asemanatoare cu primavara araba care nu numai ca au produs efectele scontate, dau au facut de fapt mai rau.
intrebarea este daca noi, prin populatia pe care o avem, apartinem "de facto" Rusiei sau Occidentului si daca nu cumva nenea Putin stie ca cu cativa postaci gen Mazeta si cu niste "formatori de opinie" de teapa lui Chireac, Vadim, etc. nu poate deturna tara asta ieftin si elegant de la parcursul occidental, asta inainte sa trimita omuletii verzi sau camioanele albe care i-ar pune in cap tot NATO si celelalte.
Trupele unui stat pe teritoriul altui stat, fara acordul celui din urma, se cheama invazie, razboi in adevaratul sens al cuvantului.
Obiceiul era ca hoarda spalata pe creier de pe aici sa dea minusuri semnalizand astfel postarile inteligente.
La matale - nimic - nici macar o spalare pe creier d'aia adevarata. Gica-Contra zicand nimic !
M-am apucat sa scriu un mesaj cu date istorice clare si concrete ca sa demontez afirmatia dar este inutil. Cautati singuri pe google. Afirmatia este profund gresita si nedocumentata istoric.
Imi arata si mie o dovada clara pentru sutele de mii de soldati ai armetei ruse cu mii de tancuri, piese de artilerie, camioane cu munitie si logistica aferenta care de mai bine de un an se plimba in zigzag prin Ucraina? Superavansata SUA cu NSA, FBI si armata de sateliti spion, avioane de recunoastere si drone teleghidate au fost in stare sa produca drept dovada doar cateva poze neclare cu rezolutie de amator.
Problema este ca cineva care spune : "Piratii aia ruso-vikingi au fost 90% vikingi si 10% ucrainieni! " desi poate in 5 minute sa verifica aceasta informatie dar nu vrea prefera sa creada fara sa verifice ca armate fantoma cu soldati rusi ninja invizibili invadeaza Ucraina de un an de zile. Un minim de scepticism este totdeauna util.
Din pacate in zilele noastre minciuna nerusinata fara o umbra de dovada este la mare cautare.