Presedintele republican al Camerei Reprezentantilor din SUA i-a raspuns dur, joi, lui Barack Obama, avertizandu-l ca masuri unilaterale privind imigratia ar afecta grav urmatorii doi ani de colaborare, potrivit Mediafax.

"I-am spus presedintelui Obama ca daca actioneaza in mod unilateral, depasindu-si atributiile, va otravi apa din fantana si nu va mai fi nicio sansa pentru adoptarea reformei privind imigratia de catre Congres", a declarat John Boehner, intr-o conferinta de presa organizata la Capitoliu, la doua zile dupa ce republicanii au obtinut o majoritate in Camera Reprezentantilor si Senat.

Dosarul imigratiei pare sa se transforme in prima confruntare dintre Obama si noul Congres, inainte de intrarea acestuia in functie.

A doua zi dupa alegerile de la jumatatea mandatului, presedintele democrat si liderii republicani au promis sa coopereze in domeniile in care se pot intelege, cum ar fi tratatele de liber schimb sau investitiile in infrastructura.

Totodata, ei au declarat ca prioritatile lor nu vor fi negociabile, fiind vorba de dosarul imigratiei si reforma sistemului de sanatate "Obamacare". Ambele tabere s-au avertizat reciproc impotriva provocarilor.

Presedintele american a reafirmat miercuri ca va actiona prin decrete, pana la sfarsitul anului, pentru a compensa absenta reformei si a oferi o solutie milioanelor de imigranti ilegali stabiliti in Statele Unite.

Aceste masuri de nivel administrativ ar putea include reglementari temporare, dupa modelul introdus de administratia de la Washington, incepand din 2012, pentru aproximativ 600.000 de tineri fara acte de identitate.