Un avion de lupta chinezesc a zburat la circa 10 metri de un avion de supraveghere si recunoastere al marinei americane in spatiul aerian international langa coasta Chinei, a anuntat Pentagonul vineri, potrivit New York Times, care a facut o plangere diplomatica la autoritatile armatei din China.

Interceptarea a fost "foarte foarte aproape, foarte periculoasa", a declarat secretarul de presa al Pentagonului, John Kirby.

Incidentul a avut loc marti, cand un avion de razboi chinezesc a zburat foarte aproape sub aeronava Poseidon P-8 al SUA. S-a mutat apoi paralel cu acesta, varfurile aripilor celor doua aeronave fiind la o distanta de doar 10 metri una de celalata.

Ca manevra de final, avionul chinezesc a facut o acrobatie: s-a rasucit pe langa avionul american, dand impresia ca vrea sa expuna incarcatura de armament din dotare.

Purtatorul de cuvant al Departamentului de Aparare american considera ca a fost o miscare agresiva.

Aceasta interceptare va afecta si mai mult relatiile dintre armata Chinei si Pentagon, deja tensionate pe fondul actiunilor agresive ale Beijingului la adresa Japoniei si altor aliati ai SUA privind teritoriile din Marile Chinei de Est si Sud.