Negociatorii palestinieni au acceptat o propunere a Egiptului privind instituirea unui armistitiu de 72 de ore cu Israelul, anunta surse diplomatice citate de postul Fox News, potrivit Mediafax. Nu este clar daca armistitiul va fi respectat si de Israel, care a continuat duminica raidurile aeriene in Fasia Gaza.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu, a reiterat ca negocierile nu pot avea loc "sub atacurile cu rachete" lansate din Fasia Gaza.

Aviatia militara israeliana a continuat sa bombardeze, duminica, pozitii ale militantilor Hamas din Fasia Gaza, in timp ce un copil palestinian a fost ucis de militari israelieni in Cisiordania.

In total, bilantul celor 30 de zile de operatiuni militare israeliene in Fasia Gaza este de circa 2.000 de morti.