Coreea de Nord inregistreaza in prezent cea mai grava seceta din ultimii 30 de ani, mii de hectare de culturi agricole fiind in pericol, a anuntat vineri presa oficiala nord-coreeana, citata de AFP.

Seceta afecteaza intreaga tara, nivelul precipitatiilor fiind in medie de 23,5 milimetri intre mijlocul lunii februarie si sfarsitul lunii aprilie - perioada cruciala pentru culturi -, adica 35% din media normala, lucru ce nu s-a mai intamplat din 1982, potrivit agentiei KCNA.

"Mii de hectare de culturi de primavara precum orzul, graul si cartofii au avut de suferit", a precizat KCNA.

"Recoltele de cereale ar urma sa fie foarte slabe", a adaugat sursa citata.

Coreea de Nord este afectata de penurii alimentare cronice din cauza izolarii economice a statului comunist, a secetei si inundatiilor.

In anii 1990, sute de mii de persoane ar fi murit din cauza foametei.