Negocierile de pace, relansate de secretarul de Stat american, John Kerry, sunt in pericol, dupa ce Israelul a refuzat sa elibereze ultima serie de prizonieri si a decis sa relanseze o licitatie pentru construirea a 708 locuinte intr-un cartier din Ierusalimul de Est, iar palestinienii au reluat demersurile de aderare la organizatii si tratate internationale.

Adjunctul purtatorului de cuvant al Executivului american, Josh Earnest, a calificat drept "neconstructive si unilaterale" masurile luate in ultimele zile de cele doua parti, exprimand dezamagirea Washingtonului.

Marie Harf, o purtatoare de cuvant a Departamentului de Stat, a anuntat la randul ei ca israelienii si palestinieni trebuie sa ia "decizii dificile".

Mahmoud Abbas a anuntat marti ca Autoritatea Palestiniana a decis sa adere la 15 agentii si tratate internationale.

Anuntul a fost facut in contextul in care Guvernul israelian a relansat licitatia pentru proiectul de construire a 708 locuinte intr-un cartier din Ierusalimul de Est, o decizie condamnata de mai multi oficiali americani.