Biserica ortodoxa a Rusiei a sugerat vineri organizarea unui referendum pentru a interzice relatiile homosexuale, ceea ce ar echivala cu reincriminarea acestora, asa cum se intampla pe timpul Uniunii Sovietice, scrie AFP.

"Merita probabil discutata aceasta chestiune in societate, avand in vedere ca puterea este in mainile poporului", a declarat purtatorul de cuvant al Bisericii ortodoxe, Vsevolod Ciaplin, intr-un interviu acordat cotidianului Izvestia.

"Sunt convins ca astfel de relatii sexuale trebuie complet excluse din viata societatii noastre", a adaugat el.

"Daca reusim sa facem asta prin mijloace de convingere morala, cu atat mai bine. Daca ne referim la lege, sa intrebam oamenii daca sunt pregatiti pentru asta", a adaugat parintele Ciaplin, sugerand astfel un referendum, fara a pronunta insa cuvantul.

"Majoritatea poporului, si nu forte exterioare, trebuie sa defineasca ce constituie o infractiune penala la noi", a adaugat acesta, reactionand la o recenta initiativa a unui preot ortodox care a propus explicit organizarea unui referendum pentru reincriminarea actelor homosexuale.

Pana in 1993, homosexualitatea era infractiune in Rusia, fiind pasibila de inchisoare pana la 8 ani, iar pana in 1999 a fost incadrata in cetegoria bolilor psihice.

Rusia a adoptat anul trecut o lege care sanctioneaza cu amenda si inchisoare "propaganda" homosexuala in fata minorilor.